UPDATE: Premiul Palme d’Or a fost câștigat de regizorul suedez Ruben Östlund, cu pelicula Triangle of Sadness. Lista câștigătorilor Festivalului de Film de la Cannes

UPDATE: A început gala de premiere a Festivalului de Film de la Cannes. Vezi în direct:

Sunt 21 de filme în Competiție, iar premiile sunt în număr de șapte: Palme d’or, Grand Prix, Premiul Juriului, Premiul de regie, Premiul de interpretare feminină, Premiul de interpretare masculină și Premiul de scenariu.

Asta nu înseamnă că doar șapte filme pot câștiga. Juriul poate decide să acorde premii ex-aequo, așa cum s-a întâmplat și anul trecut, când Grand Prix și Premiul Juriului s-au împărțit fiecare la câte două filme. 

Juriul Competiției e în acest an prezidat de actorul francez Vincent Lindon și compus din: actrița/producătoarea/regizoarea și scenarista Rebecca Hall (Marea Britanie, SUA), actrița și producătoarea indiană Deepika Padukone, actrița și producătoarea suedeză Noomi Rapace, actrița italiană Jasmine Trinca, regizorul, producătorul și scenaristul iranian Asghar Farhadi,  regizorul, actorul, producătorul și scenaristul francez Ladj Ly, regizorul și scenaristul american Jeff Nichols, regizorul și scenaristul norvegian Joachim Trier. 

Când vine vorba de pronosticarea premiilor de la Cannes, jurnaliștilor le-ar fi poate mai simplu să dea în bobi. Nimeni nu știe ce gusturi au membrii juriului și cât de flexibili sunt în negocieri. Nu de puține ori s-a întâmplat ca filme iubite de critică să fie lăsate pe dinafară, iar filme mai modeste să intre în palmares. Deci, dacă ceva e sigur, atunci e că diseară se poate întâmpla orice.

Imagini dramatice de la mall-ul din centrul Ucrainei, bombardat de ruși. Zelenski: „Este imposibil să ne imaginăm numărul victimelor”
Recomandări
Imagini dramatice de la mall-ul din centrul Ucrainei, bombardat de ruși. Zelenski: „Este imposibil să ne imaginăm numărul victimelor”

Nu e o regulă ca toată presa de la Cannes să pice pe același film și se întâmplă și mai rar ca presa și juriul să pice pe același film. În acest an nu e niciun regizor care să fi devenit „le chouchou de Cannes”, cum s-a spus în 2007 despre Cristian Mungiu, când a luat trofeul pentru „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”.

Pe primul loc în celebrul tabel din „Screen” cu cotații ale unor cunoscuți critici internaționali se află „Decision to Leave”, de Park Chan-wook, dar filmul n-a fost apreciat la fel de mult de toți cei 11 votanți. 

„Decision to Leave”  e urmat de un pluton de filme între care e o distanță foarte  mică, iar printre ele e și „R.M.N.”, de Cristian Mungiu.

Filmul românului nu e singurul despre emigranți și discriminare din Competiție, dar complexitatea lui și măiestria regizorală îl recomandă pentru un premiu. Competiția fiind strânsă, totul se rezumă în fond la gusturile juriului.

Scurgere de gaz toxic în portul Aqaba din Iordania: 11 morți și sute de răniți
Recomandări
Scurgere de gaz toxic în portul Aqaba din Iordania: 11 morți și sute de răniți

Pe lângă „Triangle of Sadness”, de Ruben Östlund, și „R.M.N.”, despre care am scris aici și aici, iată ce filme credem că ar mai merita să se regăsească în palmares. („Pacifiction”, de Albert Serra, alt film bine cotat în „Screen” îl vedem de-abia azi.).

„Decision to Leave”, de Park Chan-wook: Scurtă întâlnire pe buza prăpastiei

Revenirea lui Park Chan-wook la Cannes după „The Handmaiden” (2016) e o superbă melodramă polițistă lipsită de violența cu care Park a strâns cohorte de fani, dar în care tensiunea e topită subtil în jocul dintre un polițist și o femeie suspectată că și-a ucis soțul în timpul unei ascensiuni montane.

Într-un interviu pe care l-a acordat cititorilor „Libertatea”, Park Chan-wook a spus că nu s-a inspirat din „Vertigo”, al lui Hitchcock (unul din filmele lui preferate), ci din love story-ul „Scurtă întâlnire” / „Brief Encounter”, de David Lean.

Acest film din 1945 care l-a impresionat prin „dorința reprimată” a celor doi protagoniști (doi oameni căsătoriți care se cunosc într-o gară) l-a ajutat să construiască relația dintre eroii săi. Deși pare fascinat de această femeie misterioasă până la obsesie, polițistul e în același timp prezent în realitatea cazului pe care-l are de rezolvat. Tensiunea vine din cum se împletește seducția cu investigația.

INTERVIU. Scriitorul Éric-Emmanuel Schmitt despre „Oscar și omul roșu, Putin”: „Sunt două popoare care se omoară între ele din cauza dorinței unui singur om”
Recomandări
INTERVIU. Scriitorul Éric-Emmanuel Schmitt despre „Oscar și omul roșu, Putin”: „Sunt două popoare care se omoară între ele din cauza dorinței unui singur om”

Filmul s-a vândut deja în 192 de țări, foarte aproape de recordul lui „Parasite”, de Bong Joon-ho, cel mai vândut film sud-coreean din istorie după ce a câștigat la Oscaruri. Întrebat de „Libertatea” dacă preferă să fie unul dintre cei mai populari cineaști din lume sau să se exprime liber din punct de vedere artistic, Park Chan-wook a spus: „Prefer ca filmele mele să fie văzute de cât mai multă lume. Ele nu sunt nici blockbustere, nici foarte ieftine, așa că nu vreau ca ele să nu-și scoată banii. Nu am pretenția să mă exprim artistic”. Un cineast pe cât de mare, pe atât de modest. 

Trailer „Decision to Leave”:

„Showing Up”, de Kelly Reichardt: Pe subtilitate

Cineasta americană Kelly Reichardt și-a prezentat spre finalul festivalului această fermecătoare mică poveste despre dialogul subtil dintre artă și viață, și despre cât de greu e să îți găsești vocea artistică atunci când nu afli un punct de sprijin în lumea exterioară. 

Michelle Williams interpretează o tânără sculptoriță care are de pregătit în timp scurt o expoziție. Filmul începe cu schițele viitoarelor statuete feminine din ceramică și continuă cu cele câteva zile – fără mari evenimente, dar stresante, până la deschiderea expoziției. Eroina n-are apă caldă în modestul apartament închiriat, motanul mătrășește un porumbel de care ea ajunge până la urmă să aibă grijă, una dintre statuete se arde în cuptor, fratele pare să aibă un nou episod dintr-o boală psihică neprecizată. 

Toate aceste lucruri nu sunt niște drame, dar viața e alcătuită în mare parte din astfel de flecuștețe. Și atunci, de unde apare, cum apare arta? Cum parcurge un artist drumul de la schiță la deschiderea expoziției când realitatea e așa cum e? Kelly Reichardt face filmul pe dedesubtul a ce vedem pe ecran, așa cum poemele se scriu și cu spațiile dintre cuvinte. 

„Showing Up” e despre antrenamentul de a-ți găsi libertatea din cap, lucru care presupune și să nu încerci să controlezi ce e în jur- nici porumbelul, nici fratele, nici apa caldă, ci să găsești justa măsură între a acționa și a te lăsa moale. Asta e probabil țesătura care permitei artei să înmugurească. Ar fi frumos ca filmul să ia mai mult decât Premiul de interpretare feminină pe care, de altfel, Michele Williams îl merită cu prisosință.

„Close”, de Lukas Dhont: Pregătiți-vă batistele!

Al doilea lungmetraj al belgianului Lukas Dhont are toate atuurile unui film de Palme d’or. E un film răvășitor despre sensibilitatea copilăriei, interpretat cu o prospețime impresionantă de doi copii, Eden Dambrine și Gustav de Waele. E filmul din acest an la care jurnaliștii și-au suflat nasurile.

Léo și Rémi au 13 ani și sunt cei mai buni prieteni. Locuiesc la țară într-un mediu idilic, zburdă printre flori, gonesc cu bicicletele, dorm când la unul, când la altul, au niște părinți care știu să le cultive prietenia fără a intra cu bocancii, bănuind că ar putea fi ceva mai mult, dar lăsându-i în ritmul lor.

Când vara se termină și încep școala, colegii îi întreabă dacă sunt împreună. Léo se simte atacat, neagă. Cu altă ocazie, un coleg îl întreabă dacă i-a venit ciclul. Răutăți de copii. Léo se apucă de hockey (sport bărbătesc), se distanțează puțin de Rémi, nu în mod evident pentru că nici el nu știe ce simte (de-abia acum începe să se gândească la asta), dar suficient ca Rémi să se simtă respins. 

Fire hipersensibilă (nu ni se explică de ce părinții sunt mai atenți cu el), Rémi se sinucide pe neașteptate, lăsându-și prietenul pradă unei suferințe îngrozitoare pentru că se consideră vinovat și nici nu știe cum să gestioneze pierderea cuiva atât de apropiat.

Dhont, care în primul său film, „Girl” (despre o adolescentă balerină transgender), arăta extrem de multă delicatețe pentru tema identității la vârste fragede, lucrează acum pe o zonă poate și mai fragilă. Eroii lui nu au o sexualitate bine definită, de aceea sunt și mai ușor de rănit. 

Cei doi băieți au ceva de floare (părinții lui Léo sunt cultivatori de flori) și sunt tot timpul filmați într-o lumină aleasă parcă să le încălzească epiderma și să-i protejeze. 

Nu-i poate proteja. Nimeni nu-i poate proteja – nici părinții care știu tot timpul ce să spună, nici psihologul pregătit de la școală. Senzația că adolescenții și copiii au o sensibilitate care-i expune în permanență nu face decât să frângă și mai mult inima spectatorului. N-ar fi de mirare ca cele patru femei din juriu să insiste ca acest film să ia trofeul.

Clip „Close”:

„Leila’s Brothers”, de Saeed Roustaee: „Nașul” și Puiul iranian 

Saeed Roustaee e o voce nouă în cinemaul iranian care cu al treilea lungmetraj al său a fost selecționat pentru prima oară la Cannes. Filmul lui e povestea unei familii sărace care încearcă să dea lovitura punând mână de la mână ca să cumpere un mic spațiu dintr-un mall și să facă un magazin. 

Propulsia familiei nu e asigurată de niciunul dintre cei patru frați șomeri, al căror instinct de afaceri e nul, și nici de tatăl al cărui vis e să devină naș la nunta fiului unui văr bogat, pentru care trebuie să facă un cadou consistent, ci de Leila, singura care aduce bani în casă. Titlul sugerează că, deși în societatea iraniană bărbații sunt cei din prima linie, ei gravitează totuși în jurul femeilor. 

Sprijinindu-se covârșitor pe dialoguri și pe interpretările pătimașe ale interpreților – sunt scene întregi în care se despică firul în patru ca într-un film de Cristi Puiu, „Leila’s Brothers” exploatează tematica la zi – inegalitatea socială, situația femeii în Iran (lipsită de drepturi, dar  proactivă), banii văzuți nu ca izvor de fericire ci ca sursă de prestigiu social, importanța gurii lumii într-o saga comparată de „The Guardian” cu „Nașul” lui Coppola sau cu „Rocco și frații săi”, de Luchino Visconti. 

Comparația nu merge chiar până la capăt. La un moment dat, moara începe să macine în gol și dialogurile adesea răstite devin prea solicitante, dar filmul ar putea intra în palmares mai ales că, spre deosebire de celălalt film despre Iran din Competiție, Holy Spider, de Ali Abbasi (care e un film noir), „Leila’s Brothers”  e plasat cu tot cazarmamentul în zona realismului. 

Broker”, de Hirokazu Kore-eda: o nouă familie după afinități

A fost vândut și el foarte bine, în 171 de țări, încă înainte de premiera de la Cannes. Începe cătinel și, deși simți că e un nou „Shoplifters” (pentru care Hirokazu Kore-eda a luat trofeul la Cannes în 2018), la un moment dat te atașezi de personaje. 

Hirokazu Kore-eda are talentul de a construi din nimic povești umane care au mai mereu legătură cu copiii. În „Broker” (filmat în Coreea de Sud ca producție coreeană) o tânără prostituată își părăsește copilul nou-născut în fața unei biserici. Preotul e mână-n mână cu un dealer de copii, interpretat de cunoscutul Song Kang-ho (care a jucat și la Park Chan-wook, și în „Parasite”), dar fata se întoarce, nehotărâtă dacă să păstreze copilul sau să-l vândă.

Dealerul îi propune să plece cu el și cu un tânăr asociat pentru a întâlni posibili clienți și să împartă apoi banii, iar filmul se transformă într-un road movie. Drumul împreună îi va face pe pasageri să se apropie, chiar dacă nu știu că două polițiste sunt pe urmele lor.

La fel ca în „Shoplifters”, cine judecă pripit pierde la puncte. Dealerul e, de fapt, un om cu suflet, polițista rigidă nu poate avea copii, tânăra mamă are circumstanțe atenuante pentru crimă iar asociatul dealerului, și el părăsit de părinți, se îndrăgostește de fată. 

Venind din aceeași zonă cu „Shoplifters”, e posibil ca „Broker” să nu intre în palmares, deși e un film destul de reușit. 

„Tori et Lokita”, de Jean-Pierre și Luc Dardenne

Frații Dardenne și-au șlefuit atât de bine stilul, încât nu mai au cum da rateuri. Realismul lor minimalist găsește în „Tori et Lokita” una dintre cele mai epurate forme prin povestea a doi emigranți africani (un copil și o adolescentă), care încearcă să se descurce în Belgia dându-se drept frați.

Filmul vorbește despre emigranții minori plecați fără părinți din țările lor africane și care sunt exploatați în toate modurile posibile în locurile unde ajung.

Tori și Lokita livrează droguri, dar nu câștigă destul pentru a-l plăti pe cel care i-a adus în Belgia și nici pentru a trimite bani acasă. Când cel pentru care lucrează  o încuie pe Lokita într-o fermă/seră de canabis, Tori încearcă să o salveze. 

Acesta e unul dintre cele mai lipsite de speranță filme ale fraților Dardenne. Nu doar că e claustrofobic, dar ai permanent senzația că se va întâmpla ceva rău și că acești copii nu sunt protejați de nimeni. Supraveghetorii de la căminul lui Loki sunt binevoitori, dar ușor de fraierit. În spatele sistemului instituțional e o junglă.

Deși cei doi interpreți au o naturalețe pe care cineaștii belgieni știu să o stimuleze, materialul poveștii pare prea scurt pentru un lungmetraj. Dar dacă juriul ține să premieze cu orice chip filme conectate la temele prezentului, realizate și de cineaști care au câștigat de multe ori la Cannes, atunci poate că da un premiu și filmului Dardenne-ilor. 

Clip „Tori et Lokita”:

Palmaresul posibil e următorul:

Palme d’or: „Close”

Grand Prix: „R.M.N.” 

Premiul Juriului: „Triangle of Sadness”

Premiul de regie: „Leila’s Brothers”

Premiul de interpretare feminină: Michelle Williams („Showing Up”)

Premiul de interpretare masculină: Pierfrancesco Favino („Nostalgia”, de Mario Martone)

Premiul de scenariu: „Decision to Leave”

Palmaresul nostru personal e acesta:

Palme d’or: „Showing Up”

Grand Prix: „Decision to Leave” 

Premiul Juriului: „Triangle of Sadness”

Premiul de regie: „Close”

Premiul de interpretare feminină: Michelle Williams („Showing Up”), deși regulamentul nu permite ca un film distins cu trofeul să mai ia un al doilea premiu.

Premiul de interpretare masculină: Pierfrancesco Favino („Nostalgia”, de Mario Martone)

Premiul de scenariu: „R.M.N.”, de Cristian Mungiu

Ceremonia de închidere a celei de-a 75-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes începe azi, 28 mai 2022, de la ora 21.30 (ora României) și va fi transmisă în direct pe France 2 și pe Brut. Ea va fi urmată de proiecția filmului care va câștiga trofeul festivalului. 

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News
Porecla stranie primită de Shakira din partea prietenilor lui Pique: „Toți o știau așa”
GSP.RO
Porecla stranie primită de Shakira din partea prietenilor lui Pique: „Toți o știau așa”
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Playtech.ro
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
A semnat antecontract pentru un apartament de 60.000 de euro, iar înainte să plătească a fost reziliat. Câți bani i-a cerut în plus dezvoltatorul
Observatornews.ro
A semnat antecontract pentru un apartament de 60.000 de euro, iar înainte să plătească a fost reziliat. Câți bani i-a cerut în plus dezvoltatorul
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
HOROSCOP
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
După ani de chin, o tânără a decis să renunțe la lama de ras și să-și lase barba să crească. Cum arată acum | GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
După ani de chin, o tânără a decis să renunțe la lama de ras și să-și lase barba să crească. Cum arată acum | GALERIE FOTO
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Orangesport.ro
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro