Dacă recent s-a tot vorbit despre o eventuală ruptură între ei, lucrurile nu stau deloc așa, pentru că aceștia sunt iubiți în continuare. La câteva zile după ce Mihaela a publicat o imagine în care apare sărutându-și bărbatul, de data asta, Felix a avut un mesaj pentru vedetă.

Mesajul lui Felix  Baumgartner după ce s-a spus că nu mai formează un cuplu cu Mihaela Rădulescu

Felix  Baumgartner a reacționat după ce s-a zvonit că el și Mihaela Rădulescu s-au despărțit. Astronautul  a dezmințit  zvonurile printr-o postare pe contul lui de socializare. „Nu mai pot de nerăbdare să petrec weekendul cu fata mea”, a scris Felix  Baumgartner pe Instagram.

Ce spune Mihaela despre căsătoria cu Felix

Chiar dacă trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de 7 ani, cei doi nu vor să se căsătorească. Mihaela a făcut recent declarații emoționante despre acest subiect.

„Nu ne-am pus problema asta, suntem de aceeași vârstă, oameni maturi, care știu ce vor de la viață. E altfel, nu e ca în familia tradițională românească. Nu vreau să-mi fac planuri care să nu-mi iasă!”

„Nu vreau să sufăr! Nu știu ce ne rezervă viața. Eu cu Felix ne-am despărțit de vreo mie de ori în presa din România. În tot acest timp, noi ne-am văzut fericiți de viața noastră!”, a declarat vedeta, conform Protv.ro.

Citeşte şi:

Povara de pe umerii Larei. Cum a ajuns Primăria Cluj-Napoca să dea în judecată o fetiță de 3 ani din Pata Rât

„Dacă alegerea ta de a nu te vaccina va face ca altcineva să se îmbolnăvească sau să moară, ai putea trăi cu asta?”

Un activist de mediu şi doi jurnaliști, bătuţi crunt în județul Suceava, când filmau un material despre tăierile ilegale de păduri

Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
Uniunea Europeană, anunţ de ultimă oră despre interzicerea centralelor termice de apartament
Playtech.ro
Uniunea Europeană, anunţ de ultimă oră despre interzicerea centralelor termice de apartament
Imaginea durerii: Două fetiţe de patru și șase ani, care aveau la ele doar o foaie cu o adresă, au fost găsite rătăcind lângă granița americană
Observatornews.ro
Imaginea durerii: Două fetiţe de patru și șase ani, care aveau la ele doar o foaie cu o adresă, au fost găsite rătăcind lângă granița americană
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
RCA 2021. Cum să nu plătești prea mult pentru asigurare, după ce prețurile au explodat
Știrileprotv.ro
RCA 2021. Cum să nu plătești prea mult pentru asigurare, după ce prețurile au explodat
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021