De Petre Dobrescu,

Simona-Sensual are probleme din cauza silicoanelor imense pe care şi le-a pus acolo unde, de fapt, ar trebui să impresioneze: la piscină şi în pat. Motivele sunt simple: apetisanta blondă nu mai poate înota şi nici să se ridice pe marginea bazinului, iar în pat nu se poate odihni în poziţia ei favorită: pe burtă.

Nu i s-au recuperat muşchii după operaţie

“Nu mă pot ridica în braţe pe marginea bazinului, iar înainte nu aveam probleme să fac asta. Când înot, mă duc ca bolovanul la fund. Cred că sânii sunt prea grei şi muşchii aceia secţionaţi în timpul operaţiei mai au nevoie de timp să-şi revină. În cea mai mare parte a timpului, nu mai simt implanturile ca pe nişte corpuri străine, însă când dorm mă mai deranjează. Dacă vreau să stau pe burtă, am senzaţia ciudată că sunt aşezată pe un colac din acela pe care îl folosesc copiii când înoată”, a spus Simona pentru enational. ro, recunoscând totodată că aşteaptă încă să se recupereze total după operaţia de implant mamar cu proteze de 450 ml pentru fiecare sân, pe care a suferit-o în primăvară.

Dan Puric: "Am făcut o conferință ca să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și i-am dat un telefon. «Băi Gigi, te rog din suflet, are nevoie de celule stem» Reacția lui Becali
GSP.RO

Horoscop 28 februarie 2020. Balanțele fac planuri amănunțite
HOROSCOP

Horoscop 28 februarie 2020. Balanțele fac planuri amănunțite