Gabriela și Mihaela Modorcea, 33 de ani, fetele scriitorului Grid Modorcea, îi învață pe americani cum să-și transforme hainele în obiecte de artă, prin intermediul unor cursuri de pictură pe articole de îmbrăcăminte. Clasa e găzduită de un magazin cu profil meșteșugăresc din inima New York-ului, orașul în care gemenele s-au stabilit cu mama lor. Atelierul este intitulat “Vopseaua și transformarea îmbrăcăminții în artă” și îi obișnuiește pe cei înscriși cu motivele tradiționale românești, dar și cu pictura suprarealistă.

———

———

În paralel, fetele predau un amestec de dans oriental și dans modern, intitulat “hip-hop belly dance”

Cam așa fac ele bani, după ce încercarea de a deveni faimoase ca actrițe și cântărețe a eșuat. La spectacolul muzical în care joacă, făcut după o nuvelă semnată de mama lor, Mihaela Modorcea, și intitulat “Wicked Clone (How to Deal with the Evil)”, nu a apărut, cum sperau ele, nici un regizor mare, care să rămână uimit de talentul lor și să le ducă show-ul direct pe Broadway.

Gemenele de la Indiggo țin cursuri de pictat haine și de dans din buric, în America

 

„I-am dat un picior în gură de nu știa cine l-a lovit” » Cine e omul care a îndrăznit să-l pedepsească pe favoritul familiei Ceaușescu. Ce a urmat
PARTENERI - GSP.RO
„I-am dat un picior în gură de nu știa cine l-a lovit” » Cine e omul care a îndrăznit să-l pedepsească pe favoritul familiei Ceaușescu. Ce a urmat
Cine a apărut la mormântul lui Emi Pian. Oamenilor nu le-a venit să creadă ce văd
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Cine a apărut la mormântul lui Emi Pian. Oamenilor nu le-a venit să creadă ce văd
Horoscop 10 august 2020. Peștii fac cheltuieli mari, din impuls sau în urma unor decizii legate de bani
HOROSCOP
Horoscop 10 august 2020. Peștii fac cheltuieli mari, din impuls sau în urma unor decizii legate de bani
RECOMANDĂRI