Manuela știe că imaginea este importantă, așa că acordă timp întreținerii sale. Chiar dacă abia așteaptă să ajungă acasă, după program, pentru a sta cu fiul său, diagnosticat cu autism, de care este foarte atașată, își face timp aproape zilnic pentru masaj și sport.

De când a venit primăvara, ea s-a întors la bazin, unde înoată și câte două ore legate!

Manuela Hărăbor ține regim înainte de Paște, nu după! Actrița vrea să mănânce miel și cozonac fără teama cântarului

Ca în fiecare an înainte de Paște, actrița trage tare la bazin, ca să slăbească și să se tonifieze, iar în paralel, acasă sau la restaurant, își calculează atent caloriile și își suprimă poftele. Preferă să slăbească înaintea sărbătorilor, pentru că se știe foarte pofticioasă și e conștientă că nu se va putea abține de la bunătățile pascale. Dacă dă jos acum câteva kilograme, după mesele pline cu miel, ouă roșii și cozonac nu va constata decât că le-a pus la loc, nu că are un surplus deranjant.

„La 50 de ani, sunt cumulul greșelilor mele”

Manuela Hărăbor nu a mai avut o relație stabilă de ani buni. Actrița și-a îndreptat toată energia către fiul ei, Andrei, a cărui companie o preferă, în detrimentul vreunui partener.

“Eu am avut probleme de mândrie. Am fost actriță de când aveam 3 ani și eram artista și frumoasa cartierului și a școlii. Însă odată ce a venit Andrei în viața mea, m-am schimbat total. Nu am fost prea curtată, tocmai poate pentru că preocuparea mea principală a fost și este fiul meu. Acum, la 50 de ani, sunt cumulul greșelilor mele”, a mărturisit ea.

INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”
Recomandări
INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”


Citește și:

Primăria Capitalei lansează aplicațiile prin care bucureștenii pot afla informații despre trafic și parcări și pot semnala gropile

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO
Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
FANATIK.RO
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Observatornews.ro
"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI