Într-unul dintre capitole, „Amor de dor amar”, personajul principal feminin este îndrăgostit de un bărbat cu ochi albaştri, aflat la distanţă. „Intru pe mess cu iubitul meu, căci e la ora la care e în pauza de masă şi stă mereu cu mine, în loc să mănânce cu colegii lui. Îl ador. Iar când îi văd ochii albaştri şi mâinile şi gâtul pe care l-am sărutat de atâtea ori, îmi vine să-mi iau iarăşi vibratorul din dulap.

Dacă-mi spunea cineva acum câteva luni că-mi voi cumpăra un vibrator şi-l voi şi folosi, m-aş fi uitat cu tot dispreţul de care eram în stare. (…) Prima oară, după ce am avut orgasm de la un vibrator, am plâns ca o isterică, m-am simţit oribil de tristă şi singură”, este un fragment din romanul „Nişte răspunsuri”, apărut în 2009.
Volumul de debut al Mihaelei Rădulescu s-a numit „Despre lucrurile simple”, fiind urmat de „Nişte răspunsuri” şi „Întreabă-mă orice”.

O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
PARTENERI - GSP.RO
O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
Florin Busuioc, UMILIT public de fiul pe care a ales să îl uite. Tânărul a devenit obscen pe social media VIDEO
Playtech.ro

Mihai, un tânăr şofer de TIR din Brăila, a fost ucis cu sabia într-o parcare din Franța, sub privirile neputincioase ale soției
Observatornews.ro
Mihai, un tânăr şofer de TIR din Brăila, a fost ucis cu sabia într-o parcare din Franța, sub privirile neputincioase ale soției
Horoscop 18 mai 2021. Săgetătorii trebuie să fie atenți la mesajele adresate de partenerii de cursă lungă
HOROSCOP

Iluzia optică a fetiței care se scufundă în beton ”topește creierul oamenilor”. Îți poți da seama ce s-a întâmplat, de fapt?
Știrileprotv.ro
Iluzia optică a fetiței care se scufundă în beton ”topește creierul oamenilor”. Îți poți da seama ce s-a întâmplat, de fapt?
Ceauşescu nu avea cel mai mare salariu! E incredibil care erau angajaţii români care-l depăşeau: "Asta am fost noi". Câştigau aproape dublu
Telekomsport

CSALB, partener de conciliere pentru consumatori și bănci (Publicitate)
PUBLICITATE