Cristiana Dima, modelul care a fost acum ceva vreme vedeta rubricii „Vremea”, din Libertatea, a încercat să se sinucidă, aruncându-se de la etajul 4. Tânăra din Timişoara, în vârstă de 23 de ani, a făcut gestul extrem în urmă cu aproape două săptămâni, dar a supravieţuit miraculos, în urma impactulului. Se pare că un vecin a fost martor al incidentului şi a chemat imediat salvarea. Cristiana se află în spital şi se află însă în afara oricărui pericol, potrivit unor surse medicale. Cu toate acestea, ea prezintă leziuni grave, având o fractură de bazin şi multe contuzii în urma căderii şi va petrece săptămâni bune până să se recupereze.
Cei care îi sunt aproape spun că şocul prin care a trecut a făcut-o pe Cristiana să realizeze cât de preţioasă e viaţa şi că nu ar fi trebuit să facă niciodată un asemenea gest nesăbuit. Designerul Adrian Haiduc, un bun prieten al Cristianei, spune că aceasta ar fi pe calea cea bună. „Am vorbit cu ea. Am încercat să îi explic că nu asta e soluţia şi mi-a jurat că nu va mai încerca niciodată să se sinucidă. Îi doresc multă sănătate, recuperare rapidă şi sper să revină pe podium”, ne-a declarat Haiduc.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/09/617d7a8c55bf7d9b4cc3a9764dd7a713.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/10/6b7bd5eba63c6496e730f62161dc8ad9.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/10/79fbc05800746f38936829a3e93922ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/10/b4c3a42d9f25f052e72e002c0f23f5a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/10/f9c31e32835afd3187aef464da3c278b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/09/9ba679a0871c18e802778404a345a2ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/06/bfb32cc860da26b6f0416de7339c613e.jpg)
Comentează