Mihai Bobonete, anunț șocant pe Facebook: „Trebuie să fac o intervenție chirurgicală”

Mihai Bobonete, anunț șocant pe Facebook

Actorul și comediantul Mihai Bobonete și-a îngrijorat fanii, vineri, după ce i-a anunțat pe Facebook că trebuie să se opereze.

Actorul din „Las Fierbinți” a spus că va merge la spital vineri, unde va fi supus unei operații chirurgicale, fără a preciza de ce afecțiune suferă. El a anunțat că va rămâne imobilizat la pat mai multe zile și și-a cerut scuze pentru că nu va putea fi prezent la spectacolele programate pentru acest weekend.

„Din păcate, nu pot susține spectacolele de astăzi și mâine (vineri și sâmbătă n.r.). Astăzi trebuie să fac o intervenție chirurgicală, nimic grav, dar care mă va imobiliza la pat pentru câteva zile.

Îmi pare rău pentru cei ce se pregătiseră pentru astăzi și mâine, dar sper să trec cu bine momentul ăsta și să mă revanșez la următoarele spectacole. Vă mulțumesc pentru înțelegere!”, a scris Bobonete pe Facebook.

La postare, comediantul a primit foarte multe urări de însănătoșire: „Însănătoșire grabnică / Multa sanatate / Te faci bine pentru show-ul de la Bruxelles?”.


CITEȘTE ȘI: 4 ore de lucru, dar salariu întreg. Angajații care au în îngrijire bătrâni beneficiază de anumite facilități


Mai multe articole