Acum aproximativ 10 ani, Anamaria Ferentz s-a stabilit în America. Și chiar dacă e așa departe de România, vedeta își vede anual familia. Merge în diferite vacanțe în Europa cu mama ei, au o relație frumoasă. „Îmi văd familia o dată pe an, în general. Doar uneori reușesc să-i văd mai des. Din 2019 am luat hotărârea să ne vedem în altă parte decât în România, să mai vedem și alte locuri pe care nu le-am văzut, să ne relaxăm, pentru că dacă vin în România pentru mine nu e tocmai o vacanță.

Trebuie să merg să-i vizitez pe toți și dacă nu ajungi să îi vezi pe toți, se supără, nu ai cum să mulțumești pe toată lumea și cel mai bine e așa, ca să simt și eu că e vacanță și să stau cu ei cât de mult pot, cu mama și cu fratele meu. M-am gândit că asta e cea mai bună soluție, să ne vedem pe teren neutru, pentru că ei nu zboară atât de mult să vină să mă vadă, iar în Europa e cel mai simplu să ne întâlnim”, a spus vedeta pentru Click.

anamaria-ferentz-in-america-6Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Chiar dacă îi place mult în America, ea preferă ca toate vacanțele să le petreacă în Europa. Așa a făcut în ultimii ani, așa va face și de acum înainte. „În 2019 am fost în Grecia, în Santorini, unde a fost superb, apoi în 2020 a fost cu COVID-ul, am venit eu în România și am stat în casă, în București, timp de trei săptămâni, ceea ce nu vreau să repet. În 2021, am fost în Spania, în Marbella, iar anul acesta, pentru că ne-a plăcut foarte mult în Marbella, ne-am dus în aceeași zona, dar în alt oraș.

Și dacă anul trecut am vizitat Granada, anul acesta am vizitat Sevilla. Am petrecut prin Marbella destul de mult timp și am mai vizitat și alte orașe din împrejurimi. E superb să vezi și alte culturi și să experimentezi culinar, să vezi cum trăiesc altfel de oameni, te mai inspiră din toate punctele de vedere. Cred că cel mai folositor este să îți cheltuiești banii pe vacanțe. Pe lumea cealaltă pleci cu experiențele, nu pleci cu absolut nimic din ce crezi că ai, și mai ales petreci timp de calitate cu familia. Asta este pentru mine cel mai bine!”, a mai completat artista.

În America, Anamaria Ferentz și-a întâlnit jumătatea. Are o relație cu un om de afaceri american, cu Douglas, care are șapte copii.

„Sunt bine, Doamne ajută! S-ar putea să vin în România în toamnă sau la sfârșitul acestui an, încă nu știu exact, dar astea sunt intențiile!”, a declarat Anamaria Ferentz atunci când a venit vorba de iubit și de relație.

Urmărește-ne pe Google News
În România avea un job bun, dar în 1983 a decis să fugă în SUA și s-a angajat ca femeie de serviciu. Au trecut 40 de ani de atunci, incredibil cu ce se ocupă acum Ileana
GSP.RO
În România avea un job bun, dar în 1983 a decis să fugă în SUA și s-a angajat ca femeie de serviciu. Au trecut 40 de ani de atunci, incredibil cu ce se ocupă acum Ileana
Imaginile pe care Nicoleta Luciu le-ar vrea ŞTERSE de pe internet! Cum arăta şi cum poza în 2002. FOTO
Playtech.ro
Imaginile pe care Nicoleta Luciu le-ar vrea ŞTERSE de pe internet! Cum arăta şi cum poza în 2002. FOTO
„Doamne, adu-mi inima înapoi. Cum să trăiesc fără tine”. Georgiana s-a stins din viaţă la doar 22 de ani pe un pat de spital din Anglia. Acasă, cei dragi o plâng
Observatornews.ro
„Doamne, adu-mi inima înapoi. Cum să trăiesc fără tine”. Georgiana s-a stins din viaţă la doar 22 de ani pe un pat de spital din Anglia. Acasă, cei dragi o plâng
Horoscop 8 august 2022. Scorpionii s-ar putea să își inventeze singuri unele dezamăgiri pe care să le folosească ca motivații pentru acțiunile lor
HOROSCOP
Horoscop 8 august 2022. Scorpionii s-ar putea să își inventeze singuri unele dezamăgiri pe care să le folosească ca motivații pentru acțiunile lor
Nouă descoperire macabră după secarea Lacului Mead din SUA. Este a patra de acest fel în ultimele patru luni
Știrileprotv.ro
Nouă descoperire macabră după secarea Lacului Mead din SUA. Este a patra de acest fel în ultimele patru luni
Urmează să-l dea afară din Guvern. Decizie de ultimă oră luată de premierul Nicolae Ciucă. Ce l-a nemulţumit
Orangesport.ro
Urmează să-l dea afară din Guvern. Decizie de ultimă oră luată de premierul Nicolae Ciucă. Ce l-a nemulţumit
Numai unul și unul! Cei 12 pe care o să-i vedem la Sunt celebru, scoate-mă de aici!
PUBLICITATE
Numai unul și unul! Cei 12 pe care o să-i vedem la Sunt celebru, scoate-mă de aici!
Mii de mărci și stiluri de top pentru un stil de vară excepțional
PUBLICITATE
Mii de mărci și stiluri de top pentru un stil de vară excepțional
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.