Pandemia de coronavirus a afectat afacerile din întreaga lumea. Mugur Mihăescu nu s-a plâns niciodată de situația financiară și nici de problemele pe care le-a întâmpinat în această perioadă. Teo Trandafir l-a întrebat direct pe invitatul său dacă a pierdut bani în această perioadă greu încercată pentru toată lumea

„Ai pierdut bani mulți în pandemia asta?”, a întrebat prezentatoarea de la „Teo Show”. Actorul a explicat că personal nu a fost afectat de pandemie, însă firma sa, da.

„În pandemie, eu personal, Mugur, nu am pierdut. Firma, da, a pierdut. Firma este a mea, dar e persoană juridică. Trebuie să ne dezbărăm de obiceiul de a zice dacă pică patronul, pică firma. Un business corect îl dezvolți astfel încât persoana aia juridică să trăiască și fără tine, după ce crapi tu sau dacă ție ți se întâmplă ceva”, a explicat Mugur Mihăescu.

„Știi cât de puțini bani am?! Atât de puțini încât nu mă interesează acest subiect”, a răspuns Teo Trandafir.

Mugur Mihăescu a precizat că firma lui a avut pierderi financiare în această perioadă, însă a avut bani puși deoparte care l-au ajutat să pună afacerea pe picioare. În prezent, businessul actorului își revine după cum el a declarat.

De exemplu, ți-a picat o firmă care are 2.000 de angajați, pentru că nu știu ce a pățit patronul, 2.000 de angajați au rămas pe drumuri. Pe bune… aia se numește firmă? Da, firma mea a pierdut. A pierdut ca toate celelalte firme din toate domeniile astea. Am pierdut aproape tot. Noroc că aveam bani puși deoparte și am zis că susținem. Deocamdată businessul meu își revine”, a mai spus actorul.

După ce a renunțat la televiziune, Mugur Mihăescu s-a lansat în afaceri și deține mai multe pub-uri în Capitală.

teo-trandafir-si-mugur-mihaescu-1Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Mugur Mihăescu a câștigat milioane de euro cu proiectul „Vacanța Mare”

Recent, actorul a fost invitat în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, unde a răspuns celor mai incomode întrebări. „Câte milioane de euro v-a adus în conturi Vacanța Mare?”, l-a chestionat Denise Rifai pe interlocutorul ei.

„Destule. Multe. Nu mai știu. Nu ne-am făcut un scop din bani. Cum îi făceam, îi și cheltuiam. Îi luam cu noi în mormânt?! Mi-am făcut visurile la 30 și ceva de ani, cu mașini, cu case. Sfătuiesc pe toată lumea, trăiți-vă viața, rămâneți cu amintirile! Ne-am gândit și la zile negre, am pus ceva deoparte. Am câștigat cât am și dăruit. Advertising-ul a generat zeci de milioane de euro. De ce să fii sărac?! Puteam să plec să stau ca pașa în toate țările, dar am rămas aici. M-a bătut gândul de o mie de ori, dar n-am putut face pasul ăsta să plec, să trăiesc în altă țară”, a mărturisit Mugur Mihăescu.

Citeşte şi:

Răspunsul lui Teo Trandafir când a fost întrebată dacă mai are bani: „Toți nemernicii se împrumută de la mine și profită de faptul că nu le cer înapoi”

Dezvăluirile lui Dragoș Bucur despre copiii lui. Fata cea mare îi calcă pe urme: „Sofia e un copil deosebit”

Anunțul făcut de Dan Negru despre Revelionul de la Antena 1. Ce se întâmplă cu show-ul în acest an

Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
ȘOC! De ce s-a despărțit Adela Popescu de cel mai bogat bărbat din viața ei. Vedeta nu a mai vrut să audă de el
Playtech.ro
ȘOC! De ce s-a despărțit Adela Popescu de cel mai bogat bărbat din viața ei. Vedeta nu a mai vrut să audă de el
Tineri iubiți, spulberați de TIR pe o șosea din Mureș. "Mergeam regulamentar. M-a lovit atât de tare, încât TIR-ul a sărit"
Observatornews.ro
Tineri iubiți, spulberați de TIR pe o șosea din Mureș. "Mergeam regulamentar. M-a lovit atât de tare, încât TIR-ul a sărit"
Horoscop 3 decembrie 2021. Capricornii ar vrea să asiste neutru la disputele unor apropiați, dar e greu să reziste
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2021. Capricornii ar vrea să asiste neutru la disputele unor apropiați, dar e greu să reziste
Șeful Pfizer spune că e posibil să fim nevoiți să ne vaccinăm anual antiCovid
Știrileprotv.ro
Șeful Pfizer spune că e posibil să fim nevoiți să ne vaccinăm anual antiCovid
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie