Nick Carter, care avea atunci 22 de ani, și Melissa Schuman, care avea 18 ani, au colaborat la filmul „The Hollow”. În timpul unei zile libere, tânăra ar fi fost violată de cântăreț. Ea susține că i-a spus acestuia că este virgină și că nu vrea să întrețină relații sexuale înainte de mariaj. Ulterior, Nick Carter ar fi forțat-o să întrețină relații sexuale cu el, „împotriva voinței mele”, după cum subliniază tânăra.

Nick Carter, acum în vârstă de 37 de ani, neagă toate acuzațiile. „Sunt șocat și întristat de acuzațiile domnișoarei Schiman. Melissa nu mi-a spus niciodată când am fost împreună sau ulterior că ce am făcut nu a fost consensual. Este pentru prima oară când aud despre aceste acuzații, aproape două decenii mai târziu”, a spus fostul membru al formației Blackstreet Boys.

Aceasta este a doua acuzație la adresa sa. Luna trecută o altă femeie a spus că Nick Carter și un prieten au violat-o, în 2006. Reprezentantul lui Carter a spus că femeia ”a fabricat acuzaţiile la adresa lui Nick, în speranţa că va primi bani de la el”.

Nick Carter a avut o carieră de succes ca membru Backstreet Boys, care a devenit una dintre cele mai de succes trupe de băieţi din toate timpurile, cu 130 de milioane de albume vândute în întreaga lume. După un succes mediu ca artist solo şi actor, Carter este membru al trupei Backstreet Boys reunite, cu care susţine în prezent o serie de concerte în Las Vegas.

În ultima perioadă, numeroase vedete au fost acuzate de agresiune sexuală și chiar viol. Scandalul a luat amploare după ce numeroase actrițe au vorbit despre comportamentul lui producătorului Harvey Weinstein. De altfel, acest scandal a dat naștere mișcării #metoo. Numeroase femei și-au povestit traumele sub umbrela acestui hashtag.

Urmărește-ne pe Google News