Vârsta își spune cuvântul în cazul actriței și fostului ”iepuraș” Playboy, Jenny McCarthy (40 de ani), care a avut o apariție de speriat la o petrecere de Halloween. Și nu din cauza costumului, care a fost chiar sexy, ci din cauza fizicului. Sânii vedetei se pare că nu mai sunt la fel de fermi ca pe vremea când blonda avea 20 de ani și poza în celebra revistă și prezintă multe vergeturi.
Lucru acesta nu ar fi de condamnat, pentru că nu toate femeile îmbătrânesc frumos la trup, mai ales că Jenny a trecut prin operații de mărire și mai apoi de micșorare a bustului. Însă atunci când ai 40 de ani și acele dungi pe sâni nu te mai poți îmbrăca asemeni unui model de lenjerie intimă: în chiloți și cu un corset care să-ți scoată în evidență tocmai ceea ce ar trebui să ascunzi.
Jenny McCarthy este un fost iepuraș ”Playboy”, sex-simbol al anilor 90. Frumusețea deosebită și spontaneitatea i-au adus mai apoi un show de televiziune în America. În septembrie 1999 s-a căsătorit cu regizorul John Asher, căruia în 2002 îi dăruiește un fiu, Evan Joseph, diagnosticat cu autism. În septembrie 2005 divorțează de Asher și îl cunoaște pe actorul Jim Carrey. Deși la început s-au ascuns de ochii presei, în 2006 cei doi și-au recunoscut relația. Cuplul s-a despărțit în aprilie 2010.
Foto: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro

Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
FANATIK.RO

Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO

Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro

Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI