Vedeta TV a dezvăluit pentru revista OK că va deveni mama unui băiețel.
„Noi am aflat că ea (n.r. – Oana Mareș) e însărcinată la vreo trei săptămâni de când au început discuţiile pe care le are orice cuplu cu privire la protecţie. Am fost la Berlin într-o vacanţă. Când ne-am întors, am aflat că e însărcinată”, a declarat Dragoş Săbăreanu, partenerul de viață al Oanei, pentru sursa citată.
Întrebați cum au reacționat când au aflat că vor deveni părinți, cei doi au recunoscut că au avut reacții diferite.
„Eu, nefiind un om care se exteriorizează uşor, am avut o reacţie ciudată. N-a fost ca-n filme”, a spus Oana Mareș.
„Eu m-am bucurat la maximum şi m-am gândit tot timpul că o să am un băiat. Oana a zis că nu, că o să fac numai fete”, a declarat Drago, care mai are o fetiță dintr-o relație anterioară.

Oana Mareș a divorţat anul trecut de Augustin Viziru

Oana Mareş a format un cuplu vreme de 11 ani cu Augustin Viziru , însă relaţia lor a fost cu multe suişuri şi coborâşuri. În noiembrie 2009, cei doi au decis să se căsătorească. După o perioadă care părea idilică, discuţiile între Oana şi Augustin au devenit din ce în ce mai dese şi anul trecut cei doi au făcut un anunţ-şoc: au decis să divorţeze, lucru pe care l-au şi realizat rapid, la notar. Imediat după divorţ, Oana a început să se afişeze cu noul ei iubit, Dragoş, un om de afaceri din Bucureşti.
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
FANATIK.RO
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI