“Mi-ar plăcea ca într-o zi să ating popularitatea Biancăi Drăgușanu sau a Danielei Crudu, însă nu prin ceea ce au făcut ele. Amândouă și-au câștigat celebritatea prin anumite compromisuri. Bianca de la bun început și-a regizat tot, începând cu relatia pe care a avut-o cu Bote. Ea a devenit celebră pe spinarea lui, iar el a încercat să demonstreze că nu e gay, ca să nu o supere pe mama lui, care era bolnavă. Și eu aș fi putut sa am o notorietate la fel de mare ca și ea, încă din prima săptămână a relației mele cu Mugur Mihăiescu, dar eu m-am ascuns în fel și chip până s-a aflat.

Cât despre Daniela Crudu… nu e deloc o tipa inteligentă. Chiar dacă practici așa ceva, dacă faci sex pe bani, trebuie să îți alegi foarte bine oamenii cu care intri în contact. Ea are, din câte știu, antecedente în domeniul ăsta, însă nu a știut să își aleagă bine oamenii cu care are de-a face și se dă de gol. Ar trebui să fie mai precaută, dacă se ocupă cu așa ceva. E păcat că e frumoasă. A distrus tot ce a construit din prostie. Eu aș face sex pe bani, dar doar cu iubitul meu”, a declarat Ramona Lăzuran pentru Zeus TV.

Urmărește-ne pe Google News
Răducioiu a divorțat în 2018 după 23 de ani de căsnicie, dar cu cine se iubește acum a surprins pe toată lumea. Cine este femeia care l-a cucerit pe fostul atacant al naționalei
GSP.RO
Răducioiu a divorțat în 2018 după 23 de ani de căsnicie, dar cu cine se iubește acum a surprins pe toată lumea. Cine este femeia care l-a cucerit pe fostul atacant al naționalei
ȘOC! Elena Băsescu, apariție HOT pe plajă! IREAL ce s-a văzut când s-a dezbrăcat de haine
Playtech.ro
ȘOC! Elena Băsescu, apariție HOT pe plajă! IREAL ce s-a văzut când s-a dezbrăcat de haine
Medic legist, după masacrul din Bascov: "E inimaginabil, nu am văzut aşa ceva de zeci de ani". Vecinii familiei ucise sunt în stare de șoc
Observatornews.ro
Medic legist, după masacrul din Bascov: "E inimaginabil, nu am văzut aşa ceva de zeci de ani". Vecinii familiei ucise sunt în stare de șoc
Horoscop 10 august 2022. Vărsătorii nu trebuie să se lase duși de valul de asprime care îi poate cuprinde astăzi
HOROSCOP
Horoscop 10 august 2022. Vărsătorii nu trebuie să se lase duși de valul de asprime care îi poate cuprinde astăzi
Momentul în care un tânăr de 18 ani fost prins în flagrant vrând să obțină bani de la o fată pe care o șantaja, la Timișoara
Știrileprotv.ro
Momentul în care un tânăr de 18 ani fost prins în flagrant vrând să obțină bani de la o fată pe care o șantaja, la Timișoara
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Orangesport.ro
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Irina Dragomir te invită la expoziția Roșu, galben și albastru
PUBLICITATE
Irina Dragomir te invită la expoziția Roșu, galben și albastru
Ce se întâmplă cu ultimele episoade din ”Mă numesc Zuleyha”
PUBLICITATE
Ce se întâmplă cu ultimele episoade din ”Mă numesc Zuleyha”
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.