Celebra prezentatoare de la Kanal D, în vara acestui an, a fost oprită în trafic de un polițist pe bulevardul Poligrafiei din București, unde a depășit viteza legală de 50 km/h. Denise Rifai și-a recunoscut greșeala, i-a oferit organului legii toate actele necesare.

Vedeta nu a cerut să fie iertată, nu a profitat de faptul că e persoană publică. Cu toate acestea, Denise Rifai s-a ales cu un avertisment pentru fapta sa, după cum a povestit pe larg, pe Facebook, Bogdan Bănică, președinte executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România.

„După-amiază toropitoare, într-o zi de weekend. Acționam cu radarul pe bdul Poligrafiei, din sectorul 1 al Capitalei. O rachetuță roșie-vișinie ne «intră în vizor», nedepășind însă cu mult viteza legală de 50 km/h în localitate. După efectuarea semnalului regulamentar de oprire, mă prezint, îmi declin calitatea și îi solicit conducătoarei auto să-mi înmâneze documentele personale și cele ale autoturismului, expunându-i și motivul controlului.

De frumoasă, frumoasă șoferița. Nu m-a recunoscut, cu toate că fusesem invitat de câteva ori în direct în emisiunea pe care o realiza anul trecut. Spre rușinea mea, până când mi-au fost înmânate documentele, nici eu nu o recunoscusem. 𝗥𝗶𝗳𝗮𝗶 𝗗𝗲𝗻𝗶𝘀𝗲”, și-a început el mesajul în mediul online.

denise-rifai-a-incalcat-legea-4Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Avertisment sau amendă de 580 de lei”

„- Aoleu, îmi zic în gând, să vezi Bogdane ce show urmează, cunoscută fiind incisivitatea celebrei realizatoare. Mă pregătesc psihic pentru un atac la persoană sau la adresa purtătorilor de caschetă albă, inspir adânc și îi aduc la cunoștință faptul că sancțiunea pentru contravenția comisă este avertisment sau amendă de 580 de lei.

Reacția lui Denise Rifai după ce a fost oprită în trafic de un polițist. Prezentatoarea de la Kanal D a încălcat legea

Am fost șocat însă. Așteptând în gardă o înșiruire tumultuoasă de acuze la adresa «șpăgarilor nenorociți», m-am lovit de atâta bun simț încât rar întâlnesc, chiar și la oamenii de rând. Ținând în permanență mâinile pe volan după ce mi-a înmânat documentele, și-a asumat vinovăția din primul moment.

„Am greșit și voi plăti, fiecare greșeală se plătește, nu-i așa?”, mi-a spus zâmbind. Am lăudat-o în discuțiile cu colegii, o fac și acum, public. De ce o persoană cu o asemenea notorietate poate să dea dovadă de educație și de obraz subțire, în timp ce ne lovim foarte des de …: «Tu știi cine e tata? *Oaie fii atent, dacă îmi dai amendă te dezbrac și de izmene».

M-am întors cu procesul-verbal. AVERTISMENT. Pentru că, nu-i așa, aplicarea sancțiunii cu avertisment sau cu amendă este exclusiv la latitudinea agentului constatator și depinde și de atitudinea contravenientului. Atitudine care, în cazul de față, este de aplaudat și de urmat!”, a dezvăluit pe Facebook Bogdan Bănică.

De curând, prezentatoarea de la Kanal D a mai bifat o reușită. Denise Rifai apare pe coperta revistei Unica de noiembrie într-o ipostază provocatoare.

Citeşte şi:

Luca, fiul cel mare al lui Laurențiu Reghecampf, despre Anamaria Prodan: „Este ca a doua mamă pentru mine”

Ilie Năstase le-a înjurat pe admiratoarele soției pe Facebook. Reacția Ioanei: „Te rog să te opreşti să mai jigneşti aceste doamne”

Lora rupe tăcerea la 6 ani după ce s-a spus că i-a furat iubitul Doiniței Oancea: „Mi s-a făcut o mare nedreptate”

FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
Playtech.ro
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Observatornews.ro
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Știrileprotv.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie