Regizat de Dexter Fletcher, „Rocketman” ne face cunoștință cu Sir Elton John (Taron Egerton) într-un moment critic din viața lui: fix când se înscrie la terapie de grup. Deși are lumea la picioare, artistul se simte veșnic tras în jos de dependențele de droguri, de alcool, de sex și de… cumpărături. I se cere să vorbească puțin despre propria-i copilărie, așa că ne teleportăm în Anglia anilor 50, într-o căsuță deprimantă și lipsită de iubire.
De la o vârstă fragedă, Reginald Dwight dovedește înclinații muzicale uluitoare. Când se așază la pian, degetele îi preiau controlul și se împletesc pe clape într-un ritm greu de urmărit. În mod revoltător, geniul său nu reușește să smulgă nici măcar un „Bravo!” din partea părinților (Bryce Dallas Howard și Steven Mackintosh), cărora nu le-ar putea păsa mai puțin de propriul copil.
Sunt ca niște caricaturi ale răufăcătorilor din desene animate, care-și răsucesc mustața în timp ce râd cu o poftă sadică. Noroc cu bunica, singurul adult normal de sub acoperiș, care-l împinge pe Reggie de la spate să se alăture Academiei Regale de Muzică.
Instruit de profesori competenți, tânărul își dezvoltă talentul și – până la urmă – devine un superstar în industria muzicală. Dar acum nu-și mai spune Reginald Dwight, ci Elton John – pseudonim prin care speră să îngroape trecutul și să înceapă cu dreptul un nou capitol în viață.
Iubit de toți și de nimeni
Drumul spre celebritate nu-i nici simplu, nici satisfăcător. Cu cât îl aclamă mai mulți fani la concerte, cu atât mai goală i se pare propria locuință. Bărbații care trec prin patul lui îl distrează pe moment, dar nicio relație profundă nu se vede-n zare. Trofeele câștigate de-a lungul carierei nu pot înlocui îmbrățișările care i-au lipsit în copilărie, iar banii și faima nu pot umple golul rămas în suflet după ce maică-sa l-a avertizat că nimeni nu-l va putea iubi cu adevărat, homosexual fiind.
Ca un câine bătut, Elton acceptă toate insultele și trece prin viață cu o stimă de sine sub nivelul mării, fără să rupă contactul cu părinții.
Pe scenă e zeu, talentat și adorat pe măsură, dar după coborârea cortinei nu-i rămân alături decât sticlele de votcă și flacoanele de pastile, pe care le înfulecă de parc-ar fi bomboane. Își anesteziază inima și creierul suficient de mult încât să poată supraviețui până la următorul concert, după care o ia de la capăt. Un erou pasiv, resemnat.
Nu-i doar pentru fani
Nu trebuie să fii fan Elton John ca să te poți bucura de „Rocketman”. Filmul mizează pe latura lui umană, pe acel Elton din culise, cu care oricine poate empatiza fără să aibă vreun sentiment anume față de discografia lui. E o poveste despre slăbiciune sufletească, vicii, succes dulce-amărui și – în cele din urmă – reabilitare. Muzica e doar pe fundal.
Totuși, coloana sonoră e un bonus binevenit, o compilație de hit-uri marca Elton John, reinterpretate impecabil de Taron Egerton. Actorul insuflă viață nouă unor piese precum „Dont Go Breaking My Heart” sau „Goodbye Yellow Brick Road”, cântând cu o pricepere de care nu l-aș fi bănuit.
Edgerton ne-a cucerit
Dacă jocul fad al lui Taron Egerton te-a dezamăgit în cel mai recent „Robin Hood”, așteaptă-te acum la opusul absolut. Britanicul strălucește și la propriu, și la figurat în costumele flamboaiante cu care Elton John surprindea planeta la fiecare apariție publică.
Erupe ca un vulcan când pășește pe scenă și atinge clapele pianului, dar face excelent tranziția înspre latura mohorâtă și solitară a aristului, odată ce reflectoarele sunt oprite. O prestație nuanțată și convingătoare.
Nu se dansează degeaba
Deși nu sunt un adept al musical-urilor, dansurile de-aici sunt folosite cu cap. Avansează povestea într-un mod inventiv, coregrafia fiind o exteriorizare a sentimentelor lui Elton.
Poate că nu pricepem ce simbolizează fiecare mișcare, dar nici el nu-și înțelege pe deplin trăirile, deci e o paralelă adecvată.
Ce i-a lipsit lui „Bohemian Rhapsody”
Scenariul merită aplaudat pentru lipsa de inhibiții: explorează zonele întunecate ale faimei și succesului, oferindu-ne o imagine amplă asupra vieții tumultoase trăite de pianist. Deziluzia drogurilor, tentativele de suicid sau alienarea puținilor prieteni sunt subiecte tratate deschis, în încercarea admirabilă de a creiona un Elton John cât mai fidel realității.
Totuși, filmul are grijă să nu ne distanțeze prea mult de personajul principal, de teamă să nu-l urâm. Cum face artistul un pas greșit, cum își cere scuze sau începe să lăcrimeze. Mi-ar fi plăcut să forțeze un pic relația noastră cu el, să riște mai mult.
Estetic vorbind, „Rocketman” excelează printr-un montaj jucăuș și mișcări de cameră creative, lucruri care accelerează ritmul poveștii și ne ajută să rămânem treji. Pe cât de posac e uneori personajul lui Edgerton, pe atât de energic e stilul vizual al filmului.
Tehnica asta își atinge apogeul în scenele psihedelice, în care un Elton John drogat discută cu fantome ale trecutului, inclusiv cu versiunea lui din copilărie. Dispare complet granița dintre real și fantezie, iar noi suntem invitați să medităm alături de protagonist pe tema greșelilor ce trebuie remediate, a vorbelor restante ce trebuie vărsate odată.
Toate de mai sus sunt elemente despre care mulți spectatori s-au plâns că i-au lipsit lui „Bohemian Rhapsody”, biopicul lui Freddie Mercury. Lumea spunea că o personalitate așa colorată merita o abordare pe măsură, dar că a primit o biografie standard, banală. Ei bine, Elton John se poate lăuda cu un film care-i face dreptate, din perspectiva asta.
Merită sau nu?
Așadar, să-ți iei bilet la „Rocketman”? S-ar putea să-ți dai ochii peste cap în scenele fantastice, când interacțiunile fictive devin siropoase spre penibile. În plus, sunt șanse mari să te plictisești concentrându-te timp de două ore pe un singur personaj adevărat, restul fiind mai degrabă unelte narative.
Chiar și așa, eu zic să-ți iei bilet, pentru că filmul lui Dexter Fletcher are curajul de a pune sub lupă o personalitate controversată, exploatându-i slăbiciunile într-un mod care stârnește simpatia. E provocator, bine jucat și creativ filmat, iar muzica bună face călătoria mai plăcută.
„Rocketman” rulează în cinematografele românești de pe 31 mai.
Nota: 8/10