Povestea scandalului în care este implicat fostul şef al F M I , Domin i q u e Strauss- Kahn, care a fost acuzat că a agresat sexual o cameristă a unui hotel din New York, SUA, a atras atenţia şi unei companii producătoare de filme XXX. Astfel, se doreşte lansarea unei pelicule în care să joace şi actriţa Maria Popescu, originară din România, în vârstă de 33 de ani, cunoscută amatorilor acestui gen de filme ca “Sandra Romain, regina sexului anal”. Dacă internauţii vor dona jumătate din banii necesari producţiei, adică 100.000 de euro, filmările vor începe imediat, iar românca, retrasă în 2008 din industria filmelor pentru adulţi, ar urma să joace rolul Annei Sinclair, soţia lui Strauss-Kahn.
Potrivit scenariului, Sandra Romain va fi soţia personajului principal, David Sex King, liderul unei importante instituţii financiare, care nu poate să reziste farmecelor unei menajere, căzând în plasa pe care aceasta i-o întinde, în speranţa că va deveni celebră şi bogată.
A câştigat cinci Oscaruri porno
Românca Maria Popescu, alias Sandra Romain, s-a născut la Timişoara, iar în anul 2001 şi-a început cariera de actriţă porno în producţii europene. În 2005, s-a mutat în SUA, acolo unde a filmat aproximativ 1.000 de filme XXX şi a fost supranumită regina sexului anal, graţie scenelor de dublă şi triplă penetrare anală filmate. Ea a câştigat în tot acest timp cinci premii AVN, echivalentul Oscarului pentru actorii porno. S-a întors în 2008 la Timişoara, renunţând la cariera în industria XXX şi dorind la acel moment să încerce să îşi deschidă afaceri în domeniul producţiei de filme pentru adulţi şi în cel al imobiliarelor.
În ce parlament medieval european votul unui singur membru putea bloca o decizie luată de majoritate?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este singurul președinte din istoria SUA care a ajuns în funcția supremă fără să fi fost ales nici ca președinte, nici ca vicepreședinte?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce consta votul cenzitar în Europa secolelor XVIII-XIX?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este țara cu cei mai puțini locuitori care organizează alegeri democratice?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Existau proceduri electorale pentru poziții religioase în vechiul Egipt?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Viva.ro
Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Adevarul.ro
Trump i-a declarat război miliardarului Jeff Bezos. Casa Albă acuză gigantul Amazon că impune tarife „ostile și politice”
Elle.ro
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Unica.ro
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”
Observatornews.ro
Explozie la un laborator pentru muniţie şi armament din Pantelimon. O femeie a fost găsită carbonizată înăuntru
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum