De Simona Josan,

O fată în vârstă de 16 ani l-a dat în judecată pe Henry, în vârstă de 21 de ani, acuzându-l că ar fi violat-o, după ce a drogat-o și a îmbătat-o.
Henry Hoppe, care a jucat în filmul lui Gus Van Zant, ”Restless”, în 2011, ar fi întâlnit-o pe victimă pe când aceasta avea 15 ani, potrivit decarațiilor mamei, prin intermediul unui prieten, în februarie 2011. Cei doi au început să-și trimită mesaje pe Facebook, iar după câteva săptămâni Hopper ar fi invitat-o la reședința lui din Venice, California. Aici i-ar fi dat să bea și ar fi drogat-o de cțteva ori, după care, când fata era complet inconștientă din cauza substanțelor, acesta o viola. Agresiunile sexuale au implicat sex anal, oral și sadomasochism.
Adolescenta nu a specificat care este suma pentru care îl dă în judecată pe Hopper.
Henry Hopper este fiul în vârstă de 21 de ani al regretatului Dennis Hopper, care s-a stins în 2011, în urma unui cancer la prostată.
Hopper a debutat în actorie în două filme cu James Dean, Rebel Without a Cause (1955) și Giant (1956). Până la sfârșitul anilor 1960, Hopper a mai avut roluri secundare în câteva filme. A regizat și jucat în Easy Rider (1969) câștigând un premiu la Festivalul de la Cannes, fiind și nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original ca și coscenarist al filmului.  A mai apărut în Rumble Fish (1983) și The Osterman Weekend (1983) și a fost apreciat pentru rolurile din Blue Velvet și Hoosiers, pentru cel din urmă fiind chiar nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar. A regizat Colors (1988) și a jucat rolul lui King Koopa în filmul Super Mario Bros. iar în 1994 a jucat în Speed. În perioada 2008-2009, Hopper a jucat în serialul TV de 26 de episoade Crash unde a avut rolul principal.
 

Ilie Dumitrescu a avut o aventura cu o femeie maritata. A spus cine este: "Omul m-a sunat și mi-a spus: «Am o familie și te rog să încetezi»"
GSP.RO

Ilie Dumitrescu a avut o aventura cu o femeie maritata. A spus cine este: "Omul m-a sunat și mi-a spus: «Am o familie și te rog să încetezi»"

Horoscop 20 ianuarie 2020. Racii trebuie să își schimbe prioritățile
HOROSCOP

Horoscop 20 ianuarie 2020. Racii trebuie să își schimbe prioritățile