Dorul de prieteni şi de părinţi, rigoarea englezească şi, nu în ultimul rând, clima neprietenoasă din Marea Britanie au determinat- o pe Julie Stanciu, fiica Danei Săvuică, să renunţe la bursa pe care a primit-o pentru a studia politica timp de un an la o universitate din Birmingham. Tânăra urmează să revină acasă luna aceasta, dar nu se va lăsa de şcoală, continuându-şi studiile de profil în ţară:
“Julie a fost trimisă acolo de Universitatea Bucureşti, a cărei studentă e la Ştiinţe Politice. A intrat pe singurul loc cu bursă, dar nu mai vrea să rămână acolo. S-a convins că învăţământul nostru universitar e net superior celui din Marea Britanie. Se mai adaugă şi dorul de prieteni, părinţi, chiar şi clima… Ea îşi doreşte să ajungă diplomat, ca bunicul ei. Tatăl meu, George Săvuică, a fost ambasador al României în Sri Lanka, Malaezia, Filipine, Indonezia, Pakistan, Cipru, Finlanda”, ne-a declarat Dana Săvuică, mama tinerei.
Prin urmare, Julie, deţinătoare a diplomei TOEFL, care îi permite să studieze în străinătate, nu va mai beneficia, la cerere, de bursa ERASMUS în valoare de 800 de euro pe lună, bani care o ajutau să-şi achite cazarea şi transportul în Anglia. Dar pentru că a legat totuşi câteva prietenii, ea va organiza, pe 8 decembrie, în Anglia, un chef de adio, chiar de ziua ei de naştere.
Sexy fiica Danei Săvuică a rezistat doar 4 luni la studii în Anglia
Fiica Danei Săvuică a studiat la Universitatea din Birmingham

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3
FANATIK.RO
Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Satul din România unde se face cea mai gustoasă brânză. Care este secretul și ce se întâmplă, de fapt, cu animalele de aici
FANATIK.RO
Satul din România unde se face cea mai gustoasă brânză. Care este secretul și ce se întâmplă, de fapt, cu animalele de aici
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
Unica.ro
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
În proces de divorţ, Cristian Gaţu s-a afişat cu noua parteneră de viaţă. Marele handbalist a rupt tăcerea: "Nu mă simt vinovat" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
În proces de divorţ, Cristian Gaţu s-a afişat cu noua parteneră de viaţă. Marele handbalist a rupt tăcerea: "Nu mă simt vinovat" | EXCLUSIV
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Observatornews.ro
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI