În ultima perioadă au existat speculații conform cărora Cristina Spătar ar avea mari probleme financiare și pentru că nu s-ar mai descurca în România, ea ar fi luat decizia să se mute în Londra. Cristina Spătar a făcut primele declarații despre presupusele probleme financiare. Susține că nu este nimic adevărat din ce s-a spus și nu are de gând să părăsească țara decât pentru proiectele muzicale în care este implicată.

„Probabil, dacă aș găsi vreun contract cu vreo casă de muzică gen Sony Music (râde), da, m-aș duce în Londra, dar altfel ce să fac acolo? Într-adevăr, am negociat pentru un eveniment de sărbători și aștept un feedback, dar e vorba de niște concerte, nu de o mutare definitivă”, a declarat Cristina Spătar pentru Cancan.

Așadar, cântăreața nu a renunțat la cariera muzicală, ba chiar a bifat un nou succes. Pe 26 noiembrie, Cristina Spătar a lansat o nouă melodie intitulată „Baila”. La Antena 1 cântăreața a fost invitată și și-a prezentat noua piesă, a cântat și a dansat pe scena de la „Neatza cu Răzvan și Dani”.

„Bună dimineața, dragilor! De la ora 11.00 vă aștept pe Antena 1. Azi lansam noul single „Baila”. Zi faina sa aveți.”, a transmis acum două zile artista pe Instagram.

succes-cristina-spatar-1Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Tot pe Instagram a postat și momentul ei de la Antena 1, când interpretează noua melodie. Fanii ei au reacționat: „Superbă melodia, la fel și tu, dar și Zizik și cealaltă dansatoare sunt superbe. (…) Foarte tare! Felicitări, Regină! Un nou HIT! Te ADOR”.

Cristina Spătar e mamă singură

După divorțul de Alin Ionescu, vedeta a rămas o mamă singură și face eforturi pentru a-și crește cei doi copii. Cristina Spătar a recunoscut că a făcut câteva economii, iar în ultima perioadă a fost mai chibzuită.

Cântăreața mărturisește că știe cum să gestioneze situația financiară și că nu a ajuns în pragul sărăciei. „Eu am fost inspirată și mi-am mai pus niște bani deoparte, pentru că am copiii și trebuie să fiu chibzuită, dar asta nu înseamnă că sunt la pământ. Mulțumesc lui Dumnezeu, eu zic să sunt cerebrală și știu să gestionez situația, chiar dacă pentru toată lumea este dificil”, a mai declarat Cristina Spătar pentru Cancan.

Urmărește-ne pe Google News
Anamaria Prodan și Ciprian Marica, imagine virală într-o locație de lux. Cum au fost pozați cei doi
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan și Ciprian Marica, imagine virală într-o locație de lux. Cum au fost pozați cei doi
Ce a putut să facă Monica Gabor pentru Irinel Columbeanu, imediat cum a aflat că a ajuns sărac lipit pământului. RESPECT!
Playtech.ro
Ce a putut să facă Monica Gabor pentru Irinel Columbeanu, imediat cum a aflat că a ajuns sărac lipit pământului. RESPECT!
Ce riscă românii care refuză încorporarea în armată, în caz de război sau stare de asediu
Observatornews.ro
Ce riscă românii care refuză încorporarea în armată, în caz de război sau stare de asediu
Horoscop 29 ianuarie 2022. Capricornii revin la gânduri mai bune și datorită faptului că se vor simți bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 29 ianuarie 2022. Capricornii revin la gânduri mai bune și datorită faptului că se vor simți bine în propria piele
Cine e tânărul cu BMW care a pierit în mașina strivită de un TIR, pe un drum drept
Știrileprotv.ro
Cine e tânărul cu BMW care a pierit în mașina strivită de un TIR, pe un drum drept
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer
PUBLICITATE
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer