Zilele acestea, cele două s-au revăzut, după ceva timp în care au stat departe una de cealaltă.

Surorile Gabor s-au revăzut în Dubai. Cât de schimbate sunt cele două, după ce au părăsit definitiv România

Ramona și Monica Gabor au o relație foarte strânsă și chiar dacă sunt departe una de alta, cele două păstrează legătura zi de zi.

Surorile Gabor s-au revăzut în Dubai. Cât de schimbate sunt cele două, după ce au părăsit definitiv România

Recent, acestea au publicat pe contul de socializare imagini de la întâlnirea lor, care a avut loc în Dubai, unde locuiește Ramona.

Ramona Gabor are 32 de ani și propria afacere. Și-a lansat o colecţie de parfumuri care îi poartă numele, iar pe lângă asta, Ramona Gabor este model, pozând pentru diferite branduri, face chiar şi reclame.

Citeşte şi:

EXCLUSIV. 110.000 de profesori și oameni din școli s-au programat pe platforma de vaccinare. Dintre celelalte profesii, preoții sunt cei mai puțini

Un om bine înfipt în sistem: Bănescu de la Finanțe sau Sport. Două masterate în cinci luni și sute de mii de lei de la stat

Reportaj în comuna în care cei mai mulți oameni au cerut ajutor de la stat să nu înghețe de frig. „Să mă țină Dumnezeu, să nu mă ia iarna”

FOTO Teodora, fiica lui Andrei Vochin, despre relația cu Ilie Dumitrescu: „A fost o greșeală”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Teodora, fiica lui Andrei Vochin, despre relația cu Ilie Dumitrescu: „A fost o greșeală”
ȘOC! Câți bani cere Laurette pentru o partidă de sex: 'Am mai înșelat'
Playtech.ro
ȘOC! Câți bani cere Laurette pentru o partidă de sex: 'Am mai înșelat'
Imagini sfâșietoare după accidentul mortal din Piața Constituției: "Ionuţ... mă auzi? Ionuț!"
Observatornews.ro
Imagini sfâșietoare după accidentul mortal din Piața Constituției: "Ionuţ... mă auzi? Ionuț!"
Horoscop 26 februarie 2021. Leii sunt convinși că steaua lor norocoasă va deveni din ce în ce mai luminoasă
HOROSCOP
Horoscop 26 februarie 2021. Leii sunt convinși că steaua lor norocoasă va deveni din ce în ce mai luminoasă
Sute de biluțe misterioase au apărut în casa unei femei și nimeni nu știa ce sunt. Un expert i-a dat răspunsul
Știrileprotv.ro
Sute de biluțe misterioase au apărut în casa unei femei și nimeni nu știa ce sunt. Un expert i-a dat răspunsul
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Dacă nu ai economii care să-ți acopere un an, e bine să fii prudent. Află tot ce trebuie să știi despre economisire (Publicitate)
PUBLICITATE
Dacă nu ai economii care să-ți acopere un an, e bine să fii prudent. Află tot ce trebuie să știi despre economisire (Publicitate)