Acum mai bine de 20 de ani, Fran Drescher făcea senzație în serialul ”Dădaca”. Bruneta și-a cucerit publicul, bărbați, femei, copii deopotrivă, cu vocea ei nazală, accentul hazliu și năzbâtiile din celebra producție. De atunci au urmat multe filme pentru frumoasa actriță, însă a avut de trecut și câteva hopuri, pe plan personal.
Aceasta a fost diagnosticată, în 2000, cu o boală oribilă cancer uterin. „Doctorii îmi spuseseră că experimentam simptome din cauza unei lungi liste de motive – eram prea tânără, prea slabă, sau chiar mâncam prea mult spanac! (…) În sfârşit, după o biopsie endometrială, cea mai mare temere mi-a fost confirmată: aveam cancer. A fost nevoie de doi ani şi opt doctori ca să aflu în sfârşit că aveam cancer ginecologic”, declara actrița.
Frumoasa vedetă a reușit însă să teracă peste acest necaz, însă și cu sprijinul fostului soț, care i-a fost alături. Cu toate acestea, starul mai are o amintire care îi bântuie încă viața: în urmă cu 20 de ani, a fost violată în propria casă, cu soțul de față. Atunci, mai mulți hoți au intrat în locuință, i-au amenințat bărbatul cu pistolul, iar pe faimoasa actriță au pus-o să se dezbrace și să întrețină relații sexuale cu ei.
Francine Joy Drescher s-a născut în septembrie 1957 în Flushing, Queens, New York, zonă care stă şi la originea lui Fran Fine, din serialul „Dădaca”. Prima ei apariţie a fost în filmul „Saturday Night Fever”, în 1977, alături de John Travolta. A continuat să interpreteze roluri mici, până i-a venit ideea pentru „The Nanny/ Dădaca”. Serialul, care a început să fie difuzat în 1993, a devenit un real succes, aşa cum a devenit şi personajul principal, căreia Drescher, pe atunci în vârstă de 35 de ani, i-a împrumutat din caracterisiticile ei inconfundabile: râsul zgomotos şi molipsitor, zâmbetul larg şi vocea nazală.
Fran a primit două premii Emmy şi două nominalizări la Globurile de Aur pentru rolul din „Dădaca”, show pe care l-a creat, scris, regizat şi produs.
Au urmat roluri în „The Beautician and The Beast” (1997) şi „Picking Up the Pieces” (2000), unde a jucat alături de Woody Allen, până a ajuns să intepreteze, în prezent, rolul principal în „Happily Divorced”, un serial de asemenea creat, scris şi produs de ea, alături de fostul ei soţ.
Foto: Hepta, Northfoto
 

Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
Orașul mare din România care are cele mai mici chirii la apartamente. Aici merită să închiriezi o locuință
Playtech.ro
Orașul mare din România care are cele mai mici chirii la apartamente. Aici merită să închiriezi o locuință
Jandarmeria Cluj și-a cerut scuze după defilarea dezastruoasă de 1 Decembrie: "Astfel de momente sunt de neacceptat"
Observatornews.ro
Jandarmeria Cluj și-a cerut scuze după defilarea dezastruoasă de 1 Decembrie: "Astfel de momente sunt de neacceptat"
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
România trebuie să înceapă să renunțe la încălzirea pe lemne în următorii 2 ani
Știrileprotv.ro
România trebuie să înceapă să renunțe la încălzirea pe lemne în următorii 2 ani
Imagine cu puternic impact emoţional. Marea campioană, desfigurată de iubit. Plină de sânge, a anunţat că a fost strangulată şi dată cu capul de podea. Atacatorul a fost eliberat!
Telekomsport
Imagine cu puternic impact emoţional. Marea campioană, desfigurată de iubit. Plină de sânge, a anunţat că a fost strangulată şi dată cu capul de podea. Atacatorul a fost eliberat!
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie