În urmă cu 4 ani, artistul avea 104 kilograme, avea dificultăți de respirație, obosea mult și îi era din ce în ce mai greu. Cu o voință de fier, a reușit să slăbească 44 de kilograme și povestește la „Întrebarea mesei rotunde” despre această etapă și schimbarea importantă din viața lui.

„Mă uitam în fiecare zi în oglindă, greșeam tot ce făceam, aveam un program haotic. Într-o zi am zis că nu mai vreau să fiu obez. N-am găsit în viața mea un magazin din care să mă pot îmbrăca normal. Am ajuns la 60 de kilograme în 4 ani”, spune el.

tudor-fly-projectIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Tudor își amintește, cu nostalgie și recunoștință, de anul în care bunicul lui i-a dăruit primul său instrument muzical și cum a început să fie interesat de muzică: „S-a prins că eu vreau să cânt. S-a dus la București, s-a urcat în avion și a mers la Moscova o zi. Mi-a cumpărat un acordeon cadou”.

„A trebuit să slăbesc, în primul rând pentru sănătatea mea. Nu am făcut sport, pentru că nu sunt un fan al sporturilor. Acum o să încep să fac mișcare. Nu mi-a fost niciodată bine când eram gras. Am început ușor, ușor. Dieta a fost tot ce a contat, adică este simplu.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări

Nu vrei să te îngrași, nu mănânci. Începi din a renunța ușor la alimentele care nu te ajută, cum ar fi carbohidrații”, a mărturisit recent Tudor Ionescu într-un interviu pentru Antena Stars.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI