Se îmbracă sexy, pentru că, în ciuda vârstei arată încă foarte bine. Totuşi, lituanianca a avut mare ghinion în urma măririi bustului. Operaţia a fost una nereuşită, cu multe probleme, iar acum sânii Vicăi au ajuns extrem de lăsaţi şi dau impresia că nu ar avea urmă de implant, în ciuda mărimii. Fosta amantă a lui Piţi s-a afişat de curând la un eveniment monden, alături de Natalia Mateuţ, iar cele două şi-au făcut mai multe fotografii împreună. Din păcate, Vica a ales o ţinută neinspirată: o rochie foarte decupată în zona sânilor, la care nu a purtat sutien, iar decolteul ei a devenit unul de coşmar, sânii fiind foarte lăsaţi, iar imaginea, deloc sexy.
Victoria Blochina (37 de ani) este o fostă balerină care a devenit cunoscută după ce l-a dat în judecată pe Victor Pițurcă (56 de ani), prin care îi cere selecționerului să-și recunoască băiatul. Vica susține că a fost amanta lui Piți 16 ani, în urma căruia a rezultat băiețelul Edan, în vârstă de 5 ani. Acum ea prezintă alături de Andrei Duban emisiunea „Telefonul de la miezul nopţii” de la Antena 2.

Urmărește-ne pe Google News
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
PARTENERI - GSP.RO
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Playtech.ro
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Mama copilului sfâșiat de câine nu înțelege cum s-a putut întâmpla tragedia: "Până şi hoţii mi-au intrat şi mi-au mângâiat câinii"
Observatornews.ro
Mama copilului sfâșiat de câine nu înțelege cum s-a putut întâmpla tragedia: "Până şi hoţii mi-au intrat şi mi-au mângâiat câinii"
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
HOROSCOP
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Știrileprotv.ro
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale