Adelina Pestrițu a renunțat la haine pentru 0 lei

Imediat după apariția în Playboy, Adelina a început să ia contracte de imagine

În urmă cu aproape 10 ani, Adelina Pestrițu devenea celebră, datorită apariției într-o revistă dedicată bărbaților. Imediat după divorț, ea și-a făcut lansarea în showbiz cu ajutorul unui pictorial incendiar, văzut ca o ironie la mariajul pe care tocmai ce îl încheiase. Dan Silviu Boerescu, fost redactor șef al revistei Playboy, ne-a povestit cum a convins-o pe Adelina să-și arate nurii. „Pestrițu era în divorț cu Liviu Vârciu. Se auzise de ea practic că este tipa de care divorțează Vârciu. Asta era. Și ne-a venit o idee. Când m-am dus să vorbesc cu ea am întrebat-o când divorțează, când are ultima înfățișare. Mi-a zis ceva de genul 2 aprilie sau 2 mai, nu mai știu. I-am zis că facem pictorialul „pe 0 lei și te fac vedetă”, cu condiția ca revista să apară în ziua în care are ultima înfățișare la divorț și pe copertă să fie îmbrăcată în mireasă. Topless, dar în mireasă. Pe pictorial a fost mireasă topless și așa am lansat-o, am creat trendul. Asta a fost cu Pestrițu, că altminteri, cine era ea? Era o gacică mișto, dar no name. Ideea nu era să iei una frumoasă care nu spune nimic, ci una care are o poveste și ea avea”, ne-a declarat Dan Silviu Boerescu.

Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”
Recomandări
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

VIDEO/ Drumul spre celebritate al Adelinei Pestrițu. Azi își vinde imaginea pe mii de euro, acum 10 ani poza goală gratis!

Încă de acum 10 ani, Adelina promova diverse saloane de înfrumusețare

Acum câștigă 10.000 – 15.000 de euro pe lună din promovări

 Traseul ei, pornit de la 0 lei, a ajuns în momentul de față la sume de zeci de mii de euro pe lună. Se pare că pronosticul lui Dan Boerescu s-a adeverit, iar revista cu „iepurași” a fost o reală rampă de lansare, însă și Adelina a știut cum să gestioneze situația. În momentul de față, are peste un milion de urmăritori pe Instagram și tot la fel de mulți pe Facebook, ceea ce face ca onorariu ei să nu fie unul tocmai modest, ci să pornească undeva de la 1.300 de euro pentru o postare.


În ziua în care împlinește 80 de ani, Ion Țiriac rememorează momentele în care a descoperit secretele tenisului: „Când am început să joc tenis, țineam racheta de la jumătatea mânerului”

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

“Avem o situație de urgență”. Boala care a început să facă ravagii pe un continent
FANATIK.RO
“Avem o situație de urgență”. Boala care a început să facă ravagii pe un continent
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
FANATIK.RO
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Știrileprotv.ro
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Observatornews.ro
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
RECOMANDĂRI