„Ea știe, mâna e cerută, cererea a fost acceptată, dar nu am apucat să ne căsătorim. E adevărat că au trecut 15 ani. S-a întâmplat o treabă care mi-a lăsat un gust amar: am mers la un preot și l-am întrebat cum putem face ca în fața lui Dumnezeu să ne cununăm? El ne-a cerut certificatul de căsătorie.

Virgil Ianțu a vrut să se căsătorească religios cu Roxana, dar nu s-a putut. Ce i-a transmis preotul prezentatorului TV

Noi am zis că așa e corect din punct de vedere legal, dar noi vrem să o facem pentru sufletul nostru și nu avem timp de acte. Așa e de când lumea, trebuia să fie o foaie acolo semnată de cineva cu ștampila și cu drapelul la piept?

Mie mi se pare total ciudat că nu pot să fac asta în fața lui Dumnezeu până ce un ales al poporului nu îmi dă o patalama. Preotul a zis că nu se poate altfel, pentru că asta ar însemna să-l mințim pe Dumnezeu. Mi s-a părut total aiurea. Nu vreau să stau după acte”, a declarat Virgil Ianțu, potrivit Impact.

Ce spune preotul Mirea Virtejanu, de la Parohia Acoperământul Maicii Domnului, din București

Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”
Recomandări
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

„Este o ordonanță dată de către stat ca noi preoții să nu-i cununăm pe cei care nu se cunună și civil, e obligatoriu să prezinte certificatul de căsătorie. Dar mulți nu fac asta din cauza banilor, a averilor. Dar Dumnezeu nu a lăsat așa, ei trebuie să formeze un cuplu, altfel stau în păcat.

Cât ești în nelegiuire nu poți da pomană nici pentru părintele tău, nici măcar o felie de pâine. Cine nu e cununat nu are voie să se împărtășească. Poate financiar le merge bine, dar vei da socoteală în fața lui Dumnezeu.

Mulți au stat 15-20 de ani împreună, nu le mergea bine, dar, după căsătorie, le-a mers din plin. Nu poți spune soția mea sau soțul meu, dacă nu ești căsătorit. Îl aștept pe Virgil Ianțu să vină la biserică, să stăm de vorbă. Eu am și calitatea de învățător. Mai bine să te mustre un preot sau un om, decât să te mustre Dumnezeu, mai târziu”, i-a transmis preotul lui Virgil Ianțu, potrivit sursei citate.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
FANATIK.RO
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
FANATIK.RO
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Știrileprotv.ro
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Observatornews.ro
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
RECOMANDĂRI