MENIU CAUTĂ
15 Noi. 2014 11:35

DR. OZ: CUM AJUNGI LA GREUTATEA IDEALĂ ÎN NUMAI 4 SĂPTĂMÂNI

Distribuie

Săptămâna 1 – mai puţin carbohidraţi, mai multe grăsimi
În prima săptămâna de dietă trebuie să renunţi la carbohidraţi, adică pâine, paste făinoase, dulciuri, produse de patiserie şi orice alt aliment care are la bază cereale sau conţine zahăr. Acesta este primul pas către o cură de slăbire eficientă.
Ai grijă la zahărul ascuns în alimente procesate care nu sunt dulci, de pildă ketchup-ul, muştarul, conservele de peşte. Nu uita să citeşti etichetele bine', spune Dr. Oz.
Săptămâna 2 – numai alimente „simple'
Adică, în loc să mănânci mezeluri care conţin grăsimi animale foarte multe şi amidon, alege carnea de vită, pui, porc, curcan, peşte, pregătită de tine cât mai natural. Din păcate, o bucată de carne pregătită la cuptor sau la abut nu poate avea savoare unei felii de salam uscat.
Aşa că foloseşte din plin condimente, de la piper până la verdeţuri mediteraneene sau orice îţi mai trece prin minte. Acestea dau mai mult gust alimentelor simple.
E momentul să reintroduci în dietă şi carbohidraţii, dar numai pe cei complecşi. Poţi să mănânci pâine integrală, paste integrale, orez brun, fulgi de ovăz, etc. Din nou, citeşte cu mare grijă etichetele pentru că nu orice pâine neagră este cu adevărat integrală – unele conţin coloranţi pentru a păcăli consumatorul.
Şi încă o regulă pentru această săptămână: nu combina proteinele şi grăsimile cu carbohidraţii. La o masă ai voie să mănânci carne cu legume sau paste cu legume, dar niciodată carne cu paste.
Săptămâna 3 – porţiile potrivite
Acum că te-ai obişnuit cu noul mod de a mânca, trebuie să înveţi şi care sunt porţiile ideale pentru tine. Nu e nevoie să cântăreşti fiecare aliment, ci ajunge să compari cu mâinile tale. Ce înseamnă asta:
• O porţie ideală de carbohidraţi este de mărimea pumnului tău
• O porţie ideală de carne este cât palma ta.
• O porţie de grăsimi trebuie să fie cât degetul tău mare.
• Pentru fructe şi legume nu există limită.
Şi pentru că vorbim de legume, caută să acoperi tot curcubeul, adică să mănânci legume de toate culorile, pentru că fiecare are beneficiile sale.
Citește mai multe pe Unica.ro!

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Ce spune deputatul PSD Florin Iordache despre gestul obscen din Parlament
Loading...
Comentarii