MENIU CAUTĂ
24 Noi. 2014 13:29 , de Libertatea pentru Femei

Ce este și ce se face la târnosirea unei biserici?

Distribuie

Este unica ocazie pentru femei sa treaca prin Sfântul Altar, sa-și ia acasa târnoseala și pentru toți credincioșii sa-și vada dorințele împlinite. Dar oare acesta este scopul sfințirii unui lacaș de cult ortodox?

Ce se face la târnosirea unei biserici

Așa se numește ritualul de sfințire, unul plin de simboluri. În primul rând, slujba în sine trebuie ținuta afara, caci niciun credincios nu poate primi binecuvântarea divina în lacașul lui Hristos decât numai dupa ce peste acesta s-a coborât Duhul Sfânt prin ritualul de târnosire. Dupa cum spunea renumitul parinte Staniloae, sfințirea bisericii reprezinta coborârea Duhului cel Sfânt al lui Hristos peste Apostoli, în foșiorul de sus, care devine primul locaș bisericesc și este o extindere a acestei coborâri în locașul bisericesc ce se sfințește. Masa care va servi mai târziu drept altar trebuie lipita pe stâlpi de piatra cu un amestec din ceara și sacâz, dupa o rețeta știuta doar de fețele bisericești.
Apoi se spala Sfânta Masa cu apa, la fel cum și Iisus Hristos a fost botezat în apa Iordanului, respectându-se astfel Taina Botezului. Urmeaza spalarea mesei cu vin și apa de trandafiri, simbolizând spalarea trupului Mântuitorului dupa moarte. Ulterior, are loc ritualul mirungerii Sfintei Mese, cu mir ales. Se pun apoi patru bucați de pânza peste colțurile mesei, înfațișând icoanele celor patru evangheliști. La final, Sfânta Masa este înveșmântata în acoperamântul care înfațișeaza giulgiul cu care a fost acoperit Iisus, iar deasupra se pune o pânza alba, reprezentând slava și lumina Lui. Peste pânza se așaza Sfântul Antimis, în care se afla neaparat moaștele unui mucenic, peste care se pun Sfânta Evanghelie și crucea. Urmeaza mirungerea întregii biserici și momentul în care preotul rupe din veșmintele purtate la slujba și le împarte credincioșilor.

Credința sau superstiție?

Majoritatea credincioșilor nici nu știu prea bine în ce consta ritualul sfințirii unei biserici. Mulți știu ca, daca vrei sa te mântuiești de toate pacatele, trebuie sa treci de 3 ori prin Altar, într-un an. Nimic mai pagân în asta. Femeia n-are voie sa intre acolo decât numai cu astfel de prilej și nici barbații nu au voie decât numai cu permisiunea preotului. Iar mântuirea vine numai prin credința și nu prin numarul de altare vizitate.
Târnoseala este o bucațica de pânza care li se împarte credincioșilor veniți la slujba de sfi nțire. Lumea se bate pentru ea, folosind-o ca pe un panaceu universal, afumând cu ea casa, neaparat numai miercurea i vinerea, dupa ce in post. Ba chiar i inhaleaza unii fumul, crezând ca se vindeca de boli, netiind ca, de fapt, abia astfel se pot îmbolnavi cu adevarat. Preoții spun ca târnoseala se pastreaza ca pe o amintire sfânta a prezenței la eveniment.

Loading...
Comentarii