25 Mar. 2013 20:23 , de Libertatea pentru Femei

Istoria „armelor” feminine

Distribuie

Oţinută elegantă impune tocuri înalte. Cu cât mai înalte, cu atât mai seducătoare. Sunt "arme" redutabile în orice împrejurare, fie ea o plimbare romantică sau un interviu de angajare. În garderoba fiecărei femei, tocurile au un loc de onoare şi au devenit indispensabile. Astăzi, sunt sinonime cu feminitatea, dar în trecut erau purtate preponderent de bărbaţi. Încălţămintea cu toc era o modă în Egiptul antic, iar personajele influente o purtau la ceremonii. Se pare că şi măcelarii din acele vremuri preferau tocurile, să nu-şi murdărească hainele cu sânge. Ulterior, tocurile "au migrat" în Grecia antică şi în Imperiul Roman. Actorii, de obicei bărbaţi, purtau încălţăminte cu platforme de lemn pe scenă, să ilustreze poziţia socială a personajelor pe care le interpretau. Iar în Evul Mediu, călăreţii din Extremul Orient purtau tocuri ca să se prindă bine în şa şi să îşi strunească bidivii, modă care se păstrează acum printre cowboy.

Rujul, o istorie întortocheată

Greu de spus cine a inventat rujul! Iniţial, obiceiul de a colora buzele era strâns legat de poziţia socială. Frumoasele bogate din Mesopotamia îşi decorau buzele cu pulbere din pietre preţioase. Vechii egipteni foloseau şi ei un amestec de iod şi carmin, obţinut din gândacii coşenile, pentru buze. Dar primul ruj din istorie este atribuit medicului arab Abu al-Qasim al-Zahrawi (Abulcasis), fondatorul chirurgiei moderne. El a inventat, în secolul al IX-lea, o cremă colorantă şi parfumată pentru buze pe care o presa în forme cilindrice. Abia în secolul al XVI-lea rujul devine popular în Europa, după ce este adoptat de Elisabeta I a Angliei. Regina folosea, însă, o combinaţie „mortală”: ceară de albine şi sulfit roşu de mercur. Ulterior, rujul a fost îmbunătăţit şi s-a răspândit în întreaga Europă. Femeile l-au îndrăgit şi au început să îl folosească des, dar tot bărbaţii au fost cei care au continuat povestea. Maurice Levy a creat, în 1915, primul cilindru din metal cu o manetă care ridica rujul. În 1923, americanul James Bruce Mason a patentat tubul cu răsucire. Abia în 1960, o femeie a contribuit la povestea rujului cu o invenţie imbatabilă. Hazel Bishop a fabricat rujul rezistent la sărut şi a dat startul unei competiţii acerbe între producătorii de cosmetice pentru a scoate pe piaţă rujuri din ce în ce mai sofisticate.

Tocurile, podoabe lucrate cu meşteşug

Tocurile şi-au pierdut rolul practic şi s-au transformat în podoabe la începutul secolului al XVI-lea. Iniţial, aveau forma unor platforme caraghioase, cu scopul de a înălţa purtătorul cu un cap deasupra tuturor. Concepute în Turcia, şopinele (chopines fr.), cum au fost botezate, au cucerit aristocraţia veneţiană şi apoi curţile regale din Franţa şi Spania. Prima împărăteasă care le-a purtat a fost Caterina de Medici, din dorinţa de a părea mai înaltă la nunta ei cu ducele de Orleans, în 1533. Şopinele au devenit mai târziu un accesoriu obligatoriu pentru ţinutele luxoase. Sculptate din lemn sau plută, erau pictate, îmbrăcate în catifea sau mătase şi ornate cu broderii rafinate. Cele mai înalte atingeau 50 de centimetri, adevărate „catalige” pentru care purtătorii aveau nevoie de însoţitori, să nu se prăbuşească. Revoluţia franceză de la sfârşitul secolului al XVIII-lea a pus capăt freneziei platformelor. Napoleon a interzis încălţămintea înaltă, ca toate clasele sociale să fie egale. Bărbaţii au renunţat cel mai uşor la tocuri din considerente practice, astfel că, de la începutul secolului al XIX-lea, ele au rămas preferatele femeilor.

MASCARA, „ARMA” OCHILOR MISTERIOŞI

Faraonii egipteni ieşeau în public doar fardaţi, să domine mulţimea cu frumuseţea lor strălucitoare. Ei au fost primii care au folosit cremă neagră în jurul ochilor şi pe gene, ca să se ferească de vrăji. Crema cu rol protector, căreia îi spuneau kohl, era folosită deopotrivă de femei şi de bărbaţi. Uitată de-a lungul veacurilor, pudra neagră pentru gene avea să revină în atenţie în Epoca Victoriană. Pe atunci, femeile o preparau acasă din praf de cărbune. Mascara, aşa cum o ştim azi, a fost inventată la începutul secolului al XIX-lea de francezul Eugen Rimmel. În aceeaşi perioadă, peste Ocean, chimistul american T. L. Williams a îmbunătăţit amestecul de cărbune cu care sora lui îşi vopsea genele şi a inventat mascara Maybelline. Cele două invenţii aveau totuşi o mulţime de defecte. În afară de faptul că se desprindeau uşor de pe gene, conţineau substanţe toxice. Abia în 1957, Helena Rubinstein a scos pe piaţă prima mascara cremoasă la tub, împreună cu o periuţă.

MINI VERSUS MAXI

Tocurile înalte se asortează cel mai bine la o fustă scurtă, nu-i aşa? Este una dintre cele mai îndrăgite piese vestimentare moderne, dar se pare că exista şi acum 4.000 de ani. Statuete din Epoca Bronzului şi fresce din Antichitate înfăţişează dansatoare cu fuste scurte, dar vremurile le-au uitat, ba chiar le-au interzis cu desăvârşire. Rochiile lungi, care acopereau neapărat genunchii, au dominat moda feminină până prin 1960. Mişcarea feministă de după război scurtează tivul şi fusta mini cucereşte adolescentele din Occident. Din anii ’80, costumul sobru cu fustă scurtă devine o adevărată uniformă pentru noua femeie de afaceri.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Loading...
Comentarii