MENIU CAUTĂ
18 Oct. 2012 16:24 , de Libertatea pentru Femei

Secretele profesioniştilor pentru un păr superb

Distribuie

Specialistul nostru în hair-style, Vilhelmina Anton, te învaţă tot ce presupune o îngrijire completă, dar şi cum trebuie aplicată!

► Igiena

Părul este de mai multe tipuri, însă, indiferent de situaţie, ceea ce contează este, în primul rând, igiena. Aceasta include spălatul, periatul (atât dimineaţa, cât şi seara), protecţia solară (vara), dar şi evitarea expunerii părului la diferenţe mari de temperatură (iarna). Toamna, trebuie să-l ferim de vânt şi de praf, iar o metodă foarte bună este ca dimineaţa şi mai ales seara să ne periem părul. În acest fel, îndepărtăm particulele de praf depuse în timpul zilei.

► Uscarea

Părul nu trebuie agresat cu prosopul, ci e bine să fie lăsat 10-15 minute pentru a se duce din umiditate. Dacă putem să-l lăsăm să se usuce în voie, este şi mai bine, dacă nu, se foloseşte foehnul de la o distranţă de 30 cm, iar căldura trebuie să plece în sensul creşterii părului, de la rădăcină spre vârf. De asemenea, contează felul în care este pieptănat. Trebuie descurcat treptat, de la vârf spre rădăcină, dar niciodată când este ud.

► Vopsirea

Un păr scurt îl putem vopsi la o lună, chiar o lună şi jumătate, fără restricţii, pentru că se tunde des, se regenerează şi deci părul e sănătos. Dacă vorbim despre un păr lung, la o persoană pretenţioasă cu nuanţa, aceasta va dori să se vopsească în fiecare lună, pe toată lungimea firelor.
„Eu însă n-aş recomanda, pentru că se degradează! Procedura corectă este să fie vopsită rădăcina la 4 săptămâni, pentru a nu avea un aspect neîngrijit, iar o dată la 2-3 vopsiri aplicăm pe toată lungimea sau spre sfârşitul vopsitului, după 20 de minute, întindem soluţia şi spre vârfuri. Există şi varianta fără amoniac, care nu atacă atât de mult părul, dar nici nu are puterea să coloreze firele albe”, spune hair- stylistul.

► Tunsoarea

Pentru o tunsoare filată, nu se recomandă folosirea briciului pe un păr fin şi în niciun caz pe fire care n-au fost umezite în prealabil. Intervalul de timp la care se merge la tuns este de o lună, o lună şi jumătate, pentru păstrarea liniei, iar dacă vrei să-l laşi să crească şi îl întreţii bine acasă, se poate merge chiar şi o dată la şase luni, în funcţie de cum arată şuviţele de păr la vârfuri.

► Hrănire

Dacă folosim balsam, nu aplicăm şi mască sau alte produse, pentru că îşi anulează efectul unele altora. Este suficient să păstrăm efectul uneia dintre variantele alese, fie că e vorba despre loţiune sau alt tratament.

► Şamponarea

Părul trebuie spălat ori de câte ori este nevoie! Dacă avem părul gras, nu putem sta cu el murdar toată săptămâna, pentru că aşa se ştie că e bine. Iar când îl spălăm de două, trei ori pe săptămână, este bine ca şamponul să nu fie foarte concentrat şi să aplicăm o singură dată la spălare. De asemenea, este bine să alegem şamponul în funcţie de tipul părului.

ÎNGRIJIREA

► Pentru părul ondulat şi pentru cel aspru, după spălare, când firele sunt încă ude, aplică puţin spray cu ulei special pentru păr (n.r.: se găseşte în magazine), la vârfuri. Se va descurca mai uşor. Este suficient să pulverizăm sau să punem puţin ulei în palmă, apoi să-l aplicăm cu degetele uşor prin păr, după care îl pieptănăm.
► Pentru un efect natural de strălucire, după spălare, când părul a fost foarte bine limpezit, ultimul jet poate fi cu apă puţin mai rece.
► Periile pătrate le sunt folositoare persoanelor cu părul lung.
► Pentru părul ondulat, la care se doreşte păstrarea buclelor, se foloseşte pieptănul cu dinţi rari.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Sonia Argint Ionescu nu ascultă de soț, dar îi cere părerea
Loading...
Comentarii