12 Aug. 2018 10:00

Mâncăruri cu vinete din țări străine: escalivada, imam bayildi, bademjan babab, ajapsandali și melanzane alla parmigiana

Distribuie

Mâncăruri cu vinete din țări străine. Aproape că nu e popor în lume care să nu aibă un preparat emblematic făcut din aceste legume delicioase, fie el antreu sau fel principal. Combinațiile sunt uneori uluitoare, dar rezultatul e, de fiecare dată, fabulos. În plus, majoritatea rețetelor includ numai legume și condimente, așa că poți consuma fără probleme în post. Dacă ai nevoie de un plus de inspirație, mai găsești preparate exotice de post și aici.

Mâncăruri cu vinete din țări străine: imam bayildi (preparat turcesc)

Ingrediente (pentru două porții): o vânătă, un ardei gras, o jumătate de ardei iute, o roșie, două fire de ceapă verde, 2 căței de usturoi, o lingură de pătrunjel tocat, sare, piper, 150 ml ulei de măsline, o linguriță de zahăr (opțional).

Preparare: se spală vânăta și se șterge, se taie pe lung și se cufundă pentru 30 de minute într-un castron cu apă caldă și o lingură de sare (asta va scoate gustul amar din ea). Apoi, cât stau la scurs, într-o strecurătoare, se taie cuburi ardeiul gras și roșia, se toacă ardeiul iute și ceapa verde și se pisează usturoiul. Se scobesc jumătățile de vânătă și se rumenesc în două treimi din cantitatea de ulei, cam două minute pe fiecare parte. Se mută vânăta rumenită într-o tavă, pe hârtie de copt, iar în uleiul din tigaie se călesc ceapa și usturoiul, după care se adaugă ardeiul gras și cel iute, iar la final, roșiile. Se potrivește amestecul de sare și de piper, se lasă să fiarbă cam 5 minute, se pune zahăr, dacă e prea acru, apoi se amestecă bine cu pătrunjelul. Se umplu cu această compoziție jumătățile de vânătă, se stropesc cu uleiul rămas și se bagă tava în cuptor, la foc mediu, cam 30 de minute.

Mâncăruri cu vinete din țări străine: escalivada (antreu catalonian)

Ingrediente (pentru 4 porții): 4 vinete mici, 4 fire de ceapă verde, 4 ardei grași roșii, două roșii, 2 căței de usturoi, sare, ulei de măsline.

Preparare: unge cu o pensulă înmuiată în ulei vinetele, ceapa, ardeii și roșiile, apoi coace-le pe grătar până se înmoaie, iar coaja se înnegrește. Ai grijă să le întorci din timp în timp, ca să se coacă uniform. După ce s-au copt, învelește-le întrăun ziar, bagă-le apoi într-o pungă de plastic și lasă-le la răcit o oră. După aceea, cojește-le. Taie ardeii în două pe lung, înlătură semințele și nervurile, apoi taie-i fâșii. Înlătură semințele vinetelor și taie-le fâșii. Taie și roșiile fâșii, iar ceapa, rondele. Pune-le pe toate într-un castron, taie usturoiul foarte fin și adaugă-l, toarnă peste legume ulei (după gust) și sărează, tot după gust. Amestecă bine și servește la temperatura camerei, cu pâine proaspătă.

Mâncăruri cu vinete din țări străine: bademjan kabab (antreu iranian)

Ingrediente (pentru 6 porții): 6 vinete mici, ulei de rapiță, pastă de rodii, 100 g nuci zdrobite (nu pisate!), 4 căței de usturoi tocați fin, câte o lingură de coriandru, de pătrunjel și de busuioc uscate, sare și piper; pentru sos – o treime de ceașcă de pastă de rodii, o jumătate de ceașcă de apă, 5 lingurițe de zahăr, sare, piper.

Preparare: se încing două linguri de ulei într-o tigaie, se adaugă nucile, usturoiul, pătrunjelul, coriandrul și busuiocul și se prăjește totul cam 3 minute. Se pune și pastă de rodii, se amestecă, se mai lasă două minute, apoi se dă deoparte. Se face sosul, amestecând ingredientele într-o tigaie mică, pe foc; se lasă să fiarbă până scade un pic. Se asezonează cu sare și piper.

Vinetele se spală, se șterg, se spintecă, se înlătură o parte din miez, se stropesc pe interior cu apă cu sare și se lasă 20 de minute, să iasă amăreala din ele. Se clătesc și se scurg sau se șterg bine, după care se prăjesc în ulei încins. Se scot pe hârtie absorbantă și se lasă la răcit, apoi se umplu cu amestecul de nuci și verdeață. Se așază într-o tavă unsă cu puțin ulei, se toarnă peste ele cam trei sferturi din sos, se acoperă tava cu folie de aluminiu și se bagă în cuptor, la foc mediu, cam o oră, o oră și jumătate. În timpul coacerii, se poate adaugă apă în tavă, dacă e necesar (cam un sfert de ceșcuță). Vinetele se servesc calde, cu sosul rămas.

Mâncăruri cu vinete din țări străine: melanzane alla parmigiana (Italia)

Ingrediente: 4 vinete, 500 ml piure de roșii, 150 g mozzarella, 100 g parmezan ras, 3 ouă, un cățel de usturoi, câteva frunze de busuioc, ulei de măsline, ulei de floarea-soarelui, un pic de făină, sare.

Preparare: se spală vinetele, se șterg, se taie în felii subțiri (5 mm), se presară sare și se așază o greutate peste ele – un fund de lemn mai gros. După o jumătate de oră, vor fi lăsat zeama care le amărăște; e momentul în care se clătesc și apoi se șterg bine cu un prosop de hârtie. Se trec feliile de vinete prin făină și se prăjesc în uleide floarea-soarelui, bine încins, până devin aurii, apoi se scot pe hârtie absorbantă. Se încinge uleiul de măsline într-o tigaie, se adaugă usturoiul, iar când acesta devine auriu, se adaugă piureul de roșii, o cană de apă, busuiocul și un pic de sare. Se amestecă și se lasă pe foc până se îngroașă. Se amestecă din când în când, ca să nu se lipească.

Se ia o tavă dreptunghiulară cam de 20/30 cm, se întind pe fundul ei câteva linguri de sos de roșii, apoi se așază straturi: vinete, ouă bătute, mozzarella și parmezan rase, sos de roșii. Se reia până se termină ingredientele (cam de 4 ori). La final, peste sosul de roșii, mai presară mozzarella și parmezan. se coace la 180 de grade Celsius cam 35 de minute sau până devine aurie.

Mâncăruri cu vinete din țări străine: ajapsandali (tocană georgiană)

Ingrediente (pentru 5 porții): 500 g cartofi, 600 g vinete, două roșii mari, o lingură mare de pastă de roșii, două cepe albe mari, 3 frunze de dafin, 2 ardei iuți, 2 ardei grași roșii, 3 căței de usturoi, câte un vârf de linguriță de pudră de coriandru, de piper roz măcinat, de piper negru măcinat și de sare, 50 ml ulei.

Preparare: se curăță de pieliță roșiile și de coajă cartofii. Se taie cubulețe roșiile, cartofii, ceapa, vinetele și ardeii grași, iar ardeii iuți se feliază. Se amestecă pasta de roșii cu 3 linguri de apă. Cartofii, ceapa și vinetele se pun într-o tigaie încăpătoare, se adaugă frunzele de dafin și se toarnă uleiul peste ele, se așază capacul și se lasă pe foc mediu până se înmoaie legumele. Se amestecă din când în când. Se adaugă roșiile și pasta de roșii, se amestecă și se pune capacul la loc. După 3 minute, se pun ardeiul iute și cel gras, usturoiul mărunțit sau feliat foarte subțire, coriandrul, piperul negru și roșu și sarea. Se amestecă iar, se pune capacul la loc și se mai lasă 5 minute.


VIDEO/ Poiana Horea, satul născut la 1918 care abia în prag de Centenar a primit curent!

Loading...
Comentarii