În prima parte a zilei de 22 iunie, informații care iau prin surprindere, pun pe gânduri, stârnesc curiozitatea. Posibile deplasări de scurtă durată neprevăzute și care nu intră în categoria excursii și vacanțe.

 

Între 22 iunie, între ora 17.02, și dimineața zilei de 25 iunie, efort de a transforma interiorul locuinței sau al casei de vacanță într-unul cât mai plăcut, cât mai confortabil.

 

Între 25 iunie, după ora 5.38, și după-amiaza zilei de 27 iunie, motive de îngrijorare sau de dezamăgire provocate de felul în care evoluează copiii lor: note sub așteptări la examene, dificultăți de adaptare la stresul unor momente școlare importante, atitudine de indiferență față de învățătură și educație.

 

În zorii zilei de 27 iunie, Mercur va intra în zodia Leului, semn pe care îl va tranzita, într-o primă etapă, până pe 20 iulie, și, apoi, după încheierea mișcării aparent retrograde, între 11 și 29 august a.c., ceea ce pune un accent special pe sectorul conștiinței superioare, al perfecționării de sine și al progresului prin cunoaștere aprofundată. Timp de mai multe săptămâni, acest context astral le va da posibilitatea celor interesați să învețe, să ia decizii importante, să se regrupeze în jurul unor proiecte de viață importantă și să facă demersurile necesare pentru a le pune în aplicare.

 

Între 27 iunie, după ora 16.32, și 28 iunie, posibile destabilizări la locul de muncă provenind de la inițiativele venite din partea superiorilor sau din nevoia de a pune în aplicare acte normative care impun reguli noi, condiții noi cu care nativul nu este de acord. Efort de menținere a sănătății pe fondul multor provocări: muncă, stres, enervare, solicitări majore în plan socio-propfesional. Va continua, întreaga săptămână, direcția astrală care generează instabilitate în unele relații parteneriale și complică discuțiile pe tema unor contracte.

Alege altă zodie: