Horoscop Taur - Previziuni astrologice pentru perioada 9 – 15 februarie. Mercur va intra în zodia Peștilor. Marte va intra în zodia Taurului

Horoscop Taur

Între 9 și 11 februarie, în zorii zilei, răstimp (relativ) agitat. Gânduri care nu le dau pace nativilor, concluzii subiective sau trăiri intense, pe fondul evenimentelor de dată recentă care îi răscolesc și îi obligă să se concentreze pe respectiva secvență de viață. Oboseală mentală, insomnii. Pe 11 februarie, Mercur va intra în zodia Peștilor, semn în care va rămâne până pe 17 aprilie. Planeta le va da celor născuți în Taur dorința de a se afla în preajma acelor prieteni alături de care se simt în siguranță, care îi înconjoară cu încredere și alături de care pot desfășura activități comune, de cele mai multe ori din sfera celor relaxante sau care le permit o îmbogățire sufletească. Între 11 februarie, după ora 3.29, și dimineața zilei de 13 februarie, Luna se va afla în tranzit prin semnul lor natal și le va da posibilitatea să se calmeze, să se controleze, să facă apel la logică, să alunge sentimentele tulburi, să fie eficienți și harnici. Între 13 februarie, după ora 11.32, și după-amiaza zilei de 15 februarie, discuții legate de bani, salarizare, drepturi financiare cuvenite. Pe 14 februarie, Marte va intra în zodia Taurului, etapă importantă care va dura până pe 31 martie a.c., dându-le acestor persoane posibilitatea să-și consolideze numeroase detalii de viață personală, atât în plan organic (refacere fizică și psihică), cât și în planul activității, al demersurilor și al inițiativei. Moment al tăriei de caracter și al voinței personale manifestate, deseori, inflexibil. Din 15 februarie, după ora 16.03, dialoguri despre bani. Posibile schimburi de cuvinte, de informații, de impresii sau de pretenții formulate verbal care stârnesc replici din partea celor care se află de partea unui interes opus lor, mai ales dacă la mijloc va fi vorba de partaje, moșteniri, ieșiri din indiviziune, tranzacții, despăgubiri. Provocări și împrejurări delicate, greu de gestionat în spațiul public.

Alege altă zodie