Horoscop Scorpion - Previziuni Urania pentru perioada 16 – 22 martie. Soarele va intra în zodia Berbecului

Horoscop Scorpion

Între 16 și începutul zilei de 17 martie, interes pentru chestiunile majore care țin de sensul vieții lor, de opțiunile fundamentale; unele privesc cariera, mai ales dacă sunt (încă) tineri, altele privesc nevoia de a ieși dintr-un impas în care au ajuns din cauza conflictului interior între setul de valori personale, morale culturale și/sau religioase și provocările mediului în care trăiesc. Dificultatea provine de la identificarea unor repere și premize de viață la care nu vor să renunțe în ciuda constrângerilor sau chiar a evidenței de genul „așa nu se mai poate”. Între 17 martie, după ora 02:57, și noaptea de 19 martie, pe fondul unor secvențe încleștate, dramatice, unii pot obține o victorie morală sau profesională. Cei slabi, fără experiență, care acționează hazardat sau nu au suficiente argumente pentru a-și consolida poziția adoptată, pot pierde o situație sau rata o șansă cu miză mare (afirmare). Între 19 martie, după ora 03:42, și noaptea de 21 martie, relații cu cei apropiați concentrate pe scopuri comune clare, pe eficiență și bună administrare a resurselor: valoare personală, calități umane, abilități practice, vocație profesională. La sfârșitul zilei de 20 martie, mai precis la ora 23:59, Soarele va intra în zodia Berbecului și își va exercita influența în sectorul sănătății și al bolilor scurte, provocând, de acum încolo, timp de o lună, pusee de hipertensiune, migrene, tulburări de vedere, tulburări ale funcțiilor cerebrale, grevând calitatea gândirii și a proceselor logico-raționale. O primă încercare, Scorpionii o pot resimți chiar în preajma zilei de 21 martie, când va avea loc faza de Lună Plină în Balanță, care va accentua aceste disfuncții. Între 21 martie, după ora 03:28, și 22 martie, stare de agitație, dezordine și/sau întâmplări care îi pun pe nativi în situația de a-și întrerupte, în repetate rânduri, activitatea la locul de muncă.

Alege altă zodie