Între 18 și 19 mai, dimineața, sectorul relațiilor cu prietenii ar putea fi marcat de supărări, dezamăgiri sau enervări, iar pe fondul radical al Lunii Pline în Scorpion, din 18 mai, Capricornul ar putea să ia decizii drastice cu privire la o persoană sau la un grup de cunoscuți cu care nu se mai înțelege și nu se mai regăsește pe aceeași lungime de undă și față de care nici nu are de când să cedeze ori să se schimbe. Între 19 mai, după ora 4.21, și dimineața zilei de 21 mai, axa celor două case ale sănătății va sta sub semnul unor tranzite lipsite de profunzime, dar nu de importanță. Astfel, pe 21 mai, Soarele și Mercur vor intra în zodia Gemenilor, pe care o vor marca până pe 21 și, respectiv, 4 iunie a.c., aflându-se, în tot acest răstimp, în opoziție cu Jupiter retrograd. Capricornii s-ar putea confrunta nu atât cu probleme organice, cât medicale, din punctul de vedere al relației cu un medic: sunt posibile mai multe opinii asupra aceleiași afecțiuni care nu poate fi diagnosticată “din prima” și pentru care multe analize se dovedesc neconcludente. De aici, nevoia consultării mai multor specialiști, care vor oscila între mai multe ipoteze și abordări precum și nesiguranța pacientului însuși, căruia nu-i e limpede cum e mai indicat să procedeze. Pe o altă direcție de viață, în tot acest răstimp, ei se pot consuma în multe dialoguri și pot face multe demersuri (cel puțin două) cu privire la o reglementare, fie ea și parțială, a unei chestiuni profesionale (încadrare, atribuții și responsabilități, salarizare). Între 21 mai, după ora 10.57, și seara zilei de 23 mai, concentrare pe chestiunile dificile de viață care, dacă privesc parteneriatul (conjugal, de afaceri, de muncă) ori conflictele, vor indica piedicile, interdicțiile ori limitele personale. Între 23 mai, după ora 20.50, și 24 mai, abordări financiare curente, presărate cu mici hopuri și surprize.

Alege altă zodie:

Benny scos din sărite: „M-am uitat pe Instagramul Cristinei Neagu și mi-era rușine, frate!”
GSP.RO

Benny scos din sărite: „M-am uitat pe Instagramul Cristinei Neagu și mi-era rușine, frate!”

Horoscop 8 decembrie 2019. Vărsătorii își fac griji legate de bani
HOROSCOP

Horoscop 8 decembrie 2019. Vărsătorii își fac griji legate de bani