Între 23 mai și începutul zilei de 25 mai, posibilă veste legată de un demers mai vechi, privitor la bani, bunuri, avantaje pe care nativul le revendică sau care i se cuvin. Conținutul acestor informări (informații) trebuie preluate cu măsură pentru că ele vor conține o doză de inexactitate sau de ambiguitate.

Între 25 mai, după ora 01:09′, și 27 mai dimineața, reacții afective față de împrejurările și situațiile în care nativul va fi implicat sau la care va asista în calitate de martor (observator, spectator) și care vor exercita o impresie puternică asupra sa. Între 27 mai, după ora 09:30′, și 29 mai, la prânz, fel de a fi și a acționa tranșant, mai ales dacă nativul are funcții și responsabilități; acesta va acționa cu mână forte chiar dacă va intra în contradicție cu egalii sau colaboratorii săi.

În seara zilei de 28 mai, Mercur va intra în zodia Racului pe care o va tranzita până pe 6 august, exercitând o influență de ordin sentimental, emoțional și afectiv în procesele de gândire, în raționamente și în decizii.

În felul acesta, până pe 6 august 2020, în acest sector zodiacal, Scorpionii vor fi atrași de noțiunile fundamentale (culturale, morale, filosofice, spirituale, religioase) care stau la baza educației, a formării sale umaniste și pe care s-a construit orientarea sa profesională axată pe valori naționale, pe studiul istoriei, al trecutului sau al valorilor care trebuie cultivate și apărate de unde și dorința de a aprofunda aceste studii sau a le aborda ca pe o a doua disciplină.

Între 30 iulie și 6 august, posibile reacții pătimașe pe fondul unor opoziții drastice între Mercur și cele trei planete retrograde, în tranzit prin Capricorn, ceea ce le va tulbura nativilor echilibrul interior. Din 29 mai, după ora 13:40′, Scorpionii vor face efortul să demonstreze că pot fi niște buni colaboratori și că se pot încadra într-un grup de inițiativă și de acțiune.

Alege altă zodie:

Bendeac a dat peste Pițurcă într-un magazin de pe Victoriei: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”. Gestul incredibil făcut de antrenor
PARTENERI - GSP.RO
Bendeac a dat peste Pițurcă într-un magazin de pe Victoriei: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”. Gestul incredibil făcut de antrenor
Femeie din Cluj, MOARTĂ în ATI la 2 luni de la rapelul Pfizer. Ce au descoperit medicii despre plămânii ei
Playtech.ro
Femeie din Cluj, MOARTĂ în ATI la 2 luni de la rapelul Pfizer. Ce au descoperit medicii despre plămânii ei
A murit femeia care căzuse într-o groapă uriaşă, la Craiova. Evaluată iniţial doar cu zgârieturi, bătrâna avea nenumărate fracturi
Observatornews.ro
A murit femeia care căzuse într-o groapă uriaşă, la Craiova. Evaluată iniţial doar cu zgârieturi, bătrâna avea nenumărate fracturi
Horoscop 16 aprilie 2021. Leii trebuie să își tempereze propriile porniri războinice și dorința de a se impune
HOROSCOP
Horoscop 16 aprilie 2021. Leii trebuie să își tempereze propriile porniri războinice și dorința de a se impune
„Creatura periculoasă” care a băgat spaima în locuitorii din Cracovia. Oamenii nu au mai deschis geamurile de frică. Este incredibil ce era, de fapt
Știrileprotv.ro
„Creatura periculoasă” care a băgat spaima în locuitorii din Cracovia. Oamenii nu au mai deschis geamurile de frică. Este incredibil ce era, de fapt
I-a oferit 500 de euro pentru o oră de amor. Este soţie de fotbalist şi reacţia ei a fost explozivă
Telekomsport
I-a oferit 500 de euro pentru o oră de amor. Este soţie de fotbalist şi reacţia ei a fost explozivă
3 lucruri pe care să le faci, înaintea unei operații estetice (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
3 lucruri pe care să le faci, înaintea unei operații estetice (PUBLICITATE)