Între 24 și 25 august, nu atât dialogurile vor fi greu de susținut, cât premisele care vor fi luate în discuție vor fi greu de apărat sau de impus, pentru că ele vor veni pe o predispoziție astrală bazată pe foarte multe aspecte negative care vor pune, concomitent, probleme de legalitate, de moralitate, de interes general, de interes personal, de imagine, de carieră sau de risc al posturii publice.

Între 26 august, după ora 0:06, și începutul zilei de 28 august, întârzieri, amânări, complicații birocratice în legătură cu regimul unor sume de bani și avantaje (iertări de la plată, scutiri, facilități, etc.) solicitate.

Între 28 august, după ora 2:54, și începutul zilei de 30 august, momente mai pline de curaj și de avânt, binevenite, pe fond, doar că acei în jur de 50 de ani nu vor avea forța interioară necesară să se gândească la viitorul lor socio-profesional în termeni ce presupun asumarea unor schimbări majore.

Din 30 august, după ora 2:58, posibile noutăți în planul vieții publice sau în mediul în care își exercită profesiunea un nativ, evenimente memorabile care s-ar putea declanșa grație forței exercitate de Luna Nouă în Fecioară din acea zi, care se va afla într-un raport armonic, dar plin de surprize, cu sectorul muncii și activității de fiecare zi. Nota generală este una pozitivă, doar că felul în care se vor desfășura aceste evenimente poate să capete aspectul unei bătălii de interese sau al unei presiuni morale și juridice intense.

Premisele legate de o funcție, o avansare, exercitarea unei atribuții de serviciu cu grad mare de răspundere publică, un succes nu se vor epuiza, dimpotrivă, ele vor continua să funcționeze beneficiind, în plus față de acest moment, și de prezența planetei Mercur, care, în ziua de 29 august, își va face intrarea în casa a X-a, pe care o va susține până spre 14 septembrie, cât va dura acest tranzit prin zodia Fecioarei.

Alege altă zodie:

„De ce atinge o adolescentă?”. Scandal în Canada după ce Bianca Andreescu s-a intalnit cu Justin Trudeau
GSP.RO

„De ce atinge o adolescentă?”. Scandal în Canada după ce Bianca Andreescu s-a intalnit cu Justin Trudeau

Horoscop 21 septembrie 2019. Trei zodii au o șansă URIAȘĂ să își schimbe viața în bine
HOROSCOP

Horoscop 21 septembrie 2019. Trei zodii au o șansă URIAȘĂ să își schimbe viața în bine