1. Stai dreaptă şi vei părea mai înaltă. Chiar poţi păcăli obiectivul dacă stai dreaptă, uşor într-o parte, astfel încât un umăr să fie mai aproape de camera foto. Imediat ce găseşti această poziţie, eşti gata pentru a fi fotografiată.
2. Mare grijă la lumini şi umbre. Când lumina vine de deasupra, se crează umbre pe faţă, în special sub ochi. Deci, fie că eşti în casă sau afară, încearcă să nu stai sub o sursă directă de lumină şi ridică-ţi puţin bărbia, pentru a evita orice problemă de acest fel.
3. Evită fotografii scunzi. Dacă aparatul de fotografiat este poziţionat mai jos decât nivelul ochilor tăi, vei apărea în poze cu o bărbie dublă, ceea ce îţi va displăcea cu siguranţă. Aşadar, ai grijă ca aparatul să fie ori la acelaşi nivel ori mai sus, şi ridică-ţi bărbia cu un centimetru, doi mai mult decât o ţii în mod obişnuit.
4. Nu zâmbi foarte mult. Zâmbetul trebuie să pară natural şi relaxat, nu forţat. Exersează până vei găsi un zâmbet plăcut, care să nu-ţi arate prea mulţi dinţi.
5. Zâmbet strălucitor. Una dintre cele mai bune modalităţi pentru a-ţi pune faţa în evidenţă este să ai un zâmbet strălucitor. Pentru asta, foloseşte un înălbitor de dinţi şi un ruj sau gloss ce va face ca buzele tale să arate mai pline.
6. Măreşte-ţi ochii. Fă-ţi ochii să pară mai mari, aplicând un fard închis la culoare la baza ochiului şi unul deschis spre sprâncene. Apoi, aplică încă un strat de rimel pe gene.
7. Nu trebuie să-ţi lucească faţa. Bliţul de la aparatul foto va amplifica fiecare strălucire a feţei, aşa că ai mare grijă să aplici o soluţie de matifiere înainte de a ţi se face o poză.