În ținutul Garner, fetelor li se spune că au puterea să ademenească bărbați în toată firea din paturile lor și să facă femeile să înnebunească de gelozie. Cred că pielea lor emite un afrodiziac puternic, esența potentă a tinereții, a unei fete pe cale să devină femeie. De aceea sunt izgonite, în al șaisprezecelea an al vieții lor, ca să-și elibereze magia în sălbăticie și să se poată întoarce purificate, gata de măritiș. Dar nu toate se întorc în viață.

La șaisprezece ani, Tierney James visează la o viață mai bună, la o societate care să nu asmută prietenii asupra prietenilor, femeile asupra altor femei, dar anul de grație se apropie și ea realizează imediat că trebuie să se teamă de mai mult decât de stihiile dezlănțuite. Nici măcar de braconierii din pădure, care abia așteaptă ocazia să apuce o fată ca s-o vândă pe piața neagră. Cel mai tare s-ar putea teme chiar de ele însele.

Cu o scriitură inteligentă și un realism curajos, Anul de grație examinează relațiile complexe și uneori bolnăvicioase dintre fete,femeile care vor deveni în final și deciziile grele pe care trebuiesă le ia între timp.

Un basm întunecat, o carte care vorbește despre timpurile în care trăim.

Kelly Link

Cumpără cartea de la punctele de difuzare a presei, începând de vineri, 1 noiembrie, la prețul de 24,99 lei.

Citeşte şi:

”Trei femei”, de Lisa Taddeo | RECOMANDARE DE CARTE

”Fetița din scrisoare”, de Emily Gunnis | RECOMANDARE DE CARTE

”Marșul lui Radetzky”, de Joseph Roth | RECOMANDARE DE CARTE

Dan Puric: "Am făcut o conferință ca să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și i-am dat un telefon. «Băi Gigi, te rog din suflet, are nevoie de celule stem» Reacția lui Becali
GSP.RO

Dan Puric: "Am făcut o conferință ca să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și i-am dat un telefon. «Băi Gigi, te rog din suflet, are nevoie de celule stem» Reacția lui Becali

Horoscop 28 februarie 2020. Balanțele fac planuri amănunțite
HOROSCOP

Horoscop 28 februarie 2020. Balanțele fac planuri amănunțite