• Ioana Marinescu este consilier acreditat pentru dezvoltare personală și trainer. De la începutul anului 2021, este coach-asistent în cadrul grupului de suport pentru divorț, un program de sprijin prin metoda coaching-ului, unde asistă și consiliază persoane care trec prin trauma divorțului. Mai multe despre Ioana Marinescu, pe pagina de autor.

Factori biologici care influențează atracția sexuală

Când întâlnești pe cineva, s-ar putea să fie dificil să discerni de ce te simți atras sau nu de el. Este ceva ce se simte, dar studiile arată că biologia are mult de-a face cu nivelul de atracție față de o altă persoană.

Adrenalină și emoție

Cercetările care au încercat să coreleze adrenalina cu emoția și atracția sexuală arată că, în caz de pericol extrem sau în situații în care producția de adrenalină este ridicată, suntem mai predispuși la a găsi atrăgătoare o persoană și a transmite impulsuri sexuale către aceasta. 

De exemplu, mai mulți bărbați au fost plasați în două situații. Unii au fost puși să meargă pe un pod stabil și alții pe un pod nesigur, suspendat. În ambele scenarii, ei au fost abordați de o femeie care le-a cerut să răspundă la niște întrebări și le-a lăsat numărul ei de telefon. În majoritatea cazurilor, bărbații aflați în situația de pericol au sunat la numărul de telefon și au inclus în răspunsurile lor la chestionar apropouri sexuale și invitații. Privind în urmă, este posibil ca bărbații să-și amintească doar că s-au simțit în nesiguranță și apoi au văzut o femeie drăguță, fără să facă legătura dintre cele două. 

Un alt studiu a arătat o fotografie a unei persoane atractive mai multor oameni aflați într-un rollercoaster. Participanților li s-a cerut să evalueze fotografia în ceea ce privește atractivitatea și dorința de a se întâlni cu persoana respectivă și au fost întrebați și ce cred că ar răspunde ceilalți participanți la studiu. Cei care coborau din rollercoaster au avut tendința de a supraevalua atractivitatea respectivei persoane, precum și răspunsul celorlalți, față de cei care abia urcau în rollercoaster și aveau un nivel de adrenalină mai scăzut. 

Parfum natural

Pe lângă adrenalină, studiile au descoperit că mirosul joacă un rol în atracție. De ​​exemplu, după ce li s-a cerut să miroasă diferite tricouri purtate de bărbați, femeile au ales cămășile bărbaților ale căror gene semnalau un sistem imunitar mult mai puternic. Există, de asemenea, acțiunea feromonilor, un parfum natural pe care corpul îl produce și care are un rol major în atracția sexuală.

Factori psihologici care influențează atracția sexuală

Pe lângă factorii biologici, și cei psihologici joacă un rol important în cât de atractivă percepem o altă persoană. 

Dispozitie

Oamenii tind să fie atrași de parteneri care sunt similari din punct de vedere psihologic cu ei înșiși. Mai mult, starea de spirit poate afecta nivelul de atracție pe care îl simțim față de cineva. De exemplu, dacă tocmai am primit vești grozave, este mai probabil să ne placă prima persoană pe care o întâlnim, mai mult decât ne-a plăcea în condiții normale. Modul în care ne simțim într-un anumit moment poate influența dacă este probabil sau nu să dezvoltăm o atracție față de acea persoană.  

Stil de atașament, valori și emoții

Stilurile de atașament pot avea un impact semnificativ asupra atracției. În mod inconștient, devenim atrași de oameni care vor reflecta și vor consolida convingerile și așteptările noastre despre îngrijire, încredere, abandon, dependență, sprijin, intimitate, vulnerabilitate. 

Instinctiv, oamenii caută parteneri cu valori și credințe similare și aflați în stadii de dezvoltare similare.

Studiile mai arată că oamenii caută asemănări în ceea ce privește atracția și tind să se simtă atrași de persoane cu emoții și motivații similare cu ale lor, deoarece le pot înțelege mai bine și nu depun eforturi suplimentare pentru a face relația să meargă. 

Atracția față de ce este greu de cucerit

Unul din factorii care determină atracția este legat și de disponibilitatea unei anumite persoane. Oamenii se simt mai atrași de parteneri inabordabili decât de cei care sunt mai simplu de cucerit. De exemplu, desi se simt măguliți când află că cineva îi place, cei mai mulți dintre oameni sunt atrași de persoanele care nu au o părere atât de bună despre ei inițial și este nevoie de muncă pentru a schimba acea opinie. 

În timp ce factorii biologici și psihologici nu pot fi controlați, există unele lucruri asupra cărora avem un pic mai mult control în ceea ce privește atractivitatea sexuală față și pentru alți oameni. 

Localizare

Locul în care locuiești poate influența nivelul de atracție față de ceilalți din punct de vedere al proximității și accesului. Oamenii tind să se simtă mai atrași de persoanele aflate mai aproape, cu care se întâlnesc frecvent în condiții de viață de zi cu zi.

De asemenea, nivelul de trai infleunțează persoanele de care ne simțim atrași. Un studiu a arătat că femeile din țări mai dezvoltate preferau bărbații cu calități mai feminine, în timp ce femeile din țările în curs de dezvoltare preferau bărbații cu trăsături tradițional masculine. Studiul a constatat că în 30 de țări, pe măsură ce nivelul de trai al țării a scăzut, preferințele pentru masculinitate au crescut.

Relații anterioare și de familie

Preferințele fizice pot fi modelate de experiențele trecute cu persoane asemănătoare, precum și de relația unei persoane cu familia sa. Cu alte cuvinte, dacă o femeie a crescut alături de un tată care avea trăsături puternic masculine, iar relația cu tatăl era una bună, la maturitate ea va fi atrasă de bărbați cu trăsături puternic masculine, pentru că în sistemul său de valori masculinitatea este echivalentă cu bunătatea, dragostea și acceptarea. Din contra, dacă relația cu tatăl nu a fost una bună, ci una rece sau chiar abuzivă, femeia în cauză va căuta mai mult bărbații cu trăsături feminine, situați la polul opus tatălui ei. 

Deși există multe studii cu privire la ceea ce oamenii consideră atractiv, o mare parte din atracția sexuală depinde totuși de preferințele personale și experiențele anterioare. Dacă ești în căutare de partener, poți lua în calcul factorii biologici și pe cei psihologici atunci când iei decizia de a cere o întâlnire cuiva de care te simți atras.  

Citeşte şi:

Ce este iertarea și ce înseamnă să ierți sau nu pe cineva?

Cum să îți îmbunătățești viața sexuală pentru a avea o relație împlinită

„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
PARTENERI - GSP.RO
„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
Femeia care are cel mai ciudat prenume din România. Toată lumea rămâne mască după ce aude numele ei
Playtech.ro
Femeia care are cel mai ciudat prenume din România. Toată lumea rămâne mască după ce aude numele ei
Fermierii, obligați prin lege să schimbe meniul porcilor și să intre în coteț cu botoșei. ”Aștia care fac legile nu știu cum arată porcul”
Observatornews.ro
Fermierii, obligați prin lege să schimbe meniul porcilor și să intre în coteț cu botoșei. ”Aștia care fac legile nu știu cum arată porcul”
Horoscop 1 decembrie 2021. Berbecii simt nevoia să ridice ochii din pământ și să privească cu mai mult curaj spre viitor
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2021. Berbecii simt nevoia să ridice ochii din pământ și să privească cu mai mult curaj spre viitor
România trebuie să înceapă să renunțe la încălzirea pe lemne în următorii 2 ani
Știrileprotv.ro
România trebuie să înceapă să renunțe la încălzirea pe lemne în următorii 2 ani
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie