Dragă Mădălina, se spune că homosexualitatea există, ca tendinţă oarecum naturală, în subconştientul tuturor bărbaţilor. Pe de altă parte, relaţiile dintre bărbaţi pot fi mult mai complexe decât relaţiile lor cu femeile. Sigur, nu mi se pare normal să se întâmple un astfel de lucru, însă cele două motive pe care le-am menţionat mai sus sunt suficiente, uneori, pentru ca un bărbat să rostească numele altui bărbat în timp ce face dragoste cu o femeie. Cred însă că de la un astfel de gest şi până la a a-vea o relaţie intimă cu cineva de acelaşi sex e ca-le lungă. Alarmează-te doar dacă se mai întâmplă aşa ceva. Până atunci, stai liniştită!
«Am tot felul de fantezii cu stripperi»
„Bună Adriana, mă numesc Cornelia şi sunt din Bucureşti. M-am gândit să îţi cer sfatul, pentru că mă simt cam derutată. Eu şi prietenul meu avem o viaţă sexuală foarte bună, dar de la o vreme, de când am fost la un spectacol de striptease masculin, am început să am tot felul de fantezii cu unii dintre bărbaţii pe care i-am văzut acolo. Îmi place iubitul meu în continuare, dar nu mă pot abţine, atunci când facem dragoste şi închid ochii, să nu mă gândesc la tipii ăia din trupa de dansatori. Apoi mă simt vinovată, ca şi cum nu mi-aş mai iubi partenerul”.
Dragă Cornelia, faptul că te gândeşti la un alt bărbat în timp ce faci dragoste cu prietenul tău nu înseamnă că nu-ţi mai iubeşti partenerul, ci doar că visezi la un model masculin. Cum e acest model masculin? După părerea mea, genul de tipi care îţi bântuie fanteziile nu ilustrează bărbatul pe care ţi-l doreşti pe termen lung, ci reprezintă doar o imagine frumoasă, care prin apariţia ei ţi-a “aprins” simţurile. Crede-mă, în nici un caz nu ţi-ai dori o relaţie cu un astfel de bărbat! Gândeşte-te la ce fac cei mai mulţi stripperi în spectacole şi chiar în viaţa privată! Ba chiar, dacă ai ocazia, ar merita să cunoşti unul, ca să te lămureşti. Oricum, nu te stresa: fanteziile sexuale sunt utile în orice cuplu.
«Când făceam sex, prietenul meu a rostit numele unui bărbat»

„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
PARTENERI - GSP.RO
„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
Umilită de colegi la şcoală, o fată de 14 ani şi-a pus inel gastric ca să slăbească. A murit după 2 zile, într-o clinică din Grecia
Observatornews.ro
Umilită de colegi la şcoală, o fată de 14 ani şi-a pus inel gastric ca să slăbească. A murit după 2 zile, într-o clinică din Grecia
Horoscop 23 iunie 2021. Taurii dezleagă enigme vechi și deschid uși care păreau bine ferecate pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 23 iunie 2021. Taurii dezleagă enigme vechi și deschid uși care păreau bine ferecate pentru ei
Metoda prin care o reţea de escroci a făcut mii de victime pe platforma de anunţuri OLX. Ce a păţit un tânăr din Galaţi
Știrileprotv.ro
Metoda prin care o reţea de escroci a făcut mii de victime pe platforma de anunţuri OLX. Ce a păţit un tânăr din Galaţi
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
(Publicitate) 10 motive pentru care Samsung Neo QLED este televizorul anului 2021
PUBLICITATE
(Publicitate) 10 motive pentru care Samsung Neo QLED este televizorul anului 2021