• Ioana Marinescu este consilier acreditat pentru dezvoltare personală și trainer. De la începutul anului 2021, este coach-asistent în cadrul grupului de suport pentru divorț, un program de sprijin prin metoda coaching-ului, unde asistă și consiliază persoane care trec prin trauma divorțului. Mai multe despre Ioana Marinescu, pe pagina de autor.

În lumea de astăzi, tocmai din cauza abordărilor destul de diferite, este dificil să convingi un copil să respecte bunele maniere, în condițiile în care vede colegii la școală făcând cu totul altceva. 

Există totuși o serie de strategii care pot fi aplicate pentru a-i învăța pe copii bunele maniere și a le asigura un început bun în lume. 

Reguli de bază pentru însușirea bunelor maniere de către copii

1. Apreciază comportamentele bune 

Laudă copilul ori de câte ori îl vezi că aplică bunele maniere. Pentru copiii mici, acest lucru poate însemna să spui: „Foarte frumos că ai spus „mulțumesc”. Apreciază copiii mai mari pentru că lasă telefonul deoparte când sunt la masă sau pentru că dau mâna când salută o persoană nou întâlnită.

Dacă ai un copil mai mic, laudă-l imediat ce face ceva. „Ai făcut o treabă bună mulțumindu-i bunicii pentru acel cadou.” În cazul adolescenților, este bine să nu fie lădați în fața altora, dar totuși să le punctezi în privat comportamentele bune. Să îi apreciezi pentru că s-au comportat politicos față de musafiri sau pentru că au avut o inteacțiune bună cu un funcționar sau au știut să cedeze locul cuiva în autobuz. 

Ce a răspuns Visarion Alexa când a fost sunat de un alt preot care îl întreba de hărțuirea sexuală
Recomandări
Ce a răspuns Visarion Alexa când a fost sunat de un alt preot care îl întreba de hărțuirea sexuală

2. Oferă un exemplu pozitiv

Cel mai bun mod de a-ți învăța copilul orice abilitate nouă este să fii un model bun. Când copilul tău te vede vorbind politicos cu ceilalți și folosind bune maniere, va înțelege că este un comportamen bun de urmat.

Acordă atenție modului în care interacționezi cu ceilalți, începând cu partenerul, alți membrii ai familiei și cu cei apropiați. De multe ori, tindem să ne pierdem manierele când suntem cu oameni cu care ne simțim bine și în confort.  

Trimite mulțumiri, cere lucruri politicos și arată apreciere atunci când oamenii sunt amabili. Indiferent dacă ești la coadă la magazin sau suni la cabinetul medicului de familie, copiii îți observă comportamentele și cum vorbești, de la ton până la cuvintele rostite. 

Fii atent la modul în care gestionezi situațiile când ești supărat. Dacă ești supărat pe cineva, ai tendința să ridici vocea? Folosești cuvinte dure când crezi că cineva te-a tratat nedrept? Mesajul tău despre importanța folosirii manierelor nu va fi auzit dacă nu și arăți un comportament politicos și respectuos.

3. Exemplifică prin joc de rol

Jocurile de rol le oferă copiilor posibilitatea de a-și exersa abilitățile. Poate fi o strategie utilă atunci când intri într-o situație nouă sau când te confrunți cu niște circumstanțe complicate.

Rusia ar putea testa „arma Apocalipsei”, noua torpilă nucleară „Poseidon”, în Marea Neagră, mai aproape de țările NATO, scrie The Times
Recomandări
Rusia ar putea testa „arma Apocalipsei”, noua torpilă nucleară „Poseidon”, în Marea Neagră, mai aproape de țările NATO, scrie The Times

Dacă copilul tău de 5 ani și-a invitat prietenii la petrecerea de ziua lui, arată-I prin joc de rol cum să își folosească bunele maniere în timp ce deschide cadourile. Ajută-ți copilul să învețe cum să mulțumească oamenilor pentru darurile lor și cum să răspundă dacă primește un cadou care nu îi place sau pe care îl mai are. 

Stai cu copilul tău și spune-i: „Ce ai face dacă…” și apoi vezi ce are de spus. Prefă-te că ești un prieten sau un alt adult și vezi cum răspunde copilul tău la situații specifice. Apoi, oferă-i feedback și ajută-l să descopere cum să se comporte politicos și respectuos în diferite scenarii.

4. Fii scurt și concis

Evită prelegerile și poveștile lungi. Copiii le detestă. În schimb, expune pur și simplu motivul pentru care un anumit comportament nu este cel potrivit. Dacă copilul mestecă cu gura deschisă, îi poți spune: „Oamenii nu vor să vadă mâncarea din gura ta atunci când încearcă să mănânce”.

Dacă faci prea mare discuție din asta, s-ar putea să încurajezi continuarea comportamentului. Dar dacă doar numești situația cu calm, acesta poate fi un semnal de alarmă pentru copil despre motivele pentru care alții ar putea să nu aprecieze un astfel de comportament. 

Alertă la Roșia Montană. O fisură într-un baraj și trei decenii de incompetență, pile, hoție
Recomandări
Alertă la Roșia Montană. O fisură într-un baraj și trei decenii de incompetență, pile, hoție

Copiii își vor aminti mult mai eficient despre regulile și normele de comportament și bune manière atunci când li se explică motivul pentru care un anumit comportament este considerat nepoliticos.  

5. Fii realist cu privire la capacitatea de înțelegere a copilului

Asigură-te că așteptările tale sunt adecvate vârstei și nivelului de dezvoltare al copilului. Poți lucra cu un copil mic la elementele de bază, cum ar fi „te rog”, „mulțumesc” și „îmi pare rău”.

Până ajunge la adolescență, ar trebui să te concentrezi pe abilități avansate, cum ar fi regulile unei discuții telefonice și abilități de comunicare mai complexe.

Uneori este util să te concentrezi pe o singură arie, cum ar fi manierele de bază la masă, înainte de a trece la alte abilități. Dacă îi oferi copilului prea multe de învățat deodată, s-ar putea să se simtă copleșit. De asemenea, este util să revizuiești din când în când abilitățile anterioare pentru a te asigura că cel mic își amintește să le folosească.

6. Învață-i importanța empatiei

Obișnuiește-ți copilul să-i observe pe cei care ar putea avea nevoie de ajutor – de exemplu, cineva care nu poate deschide o ușă pentru că are pachete în mâini.  Învață-I să gândească dincolo de propriile nevoi și să se gândească la cum poate ajuta pe cineva care ar putea avea nevoie de o mână de ajutor.

7. Limitează accesul la televizor 

Reducerea timpului pe ecran este o idee grozavă în general, dar în cazul în care vrei să îți înveți copilul bune maniere ar trebui să îl ții departe de emisiunile de can-can sau chiar și de cele de știri, unde limbajul este greu de prevăzut și controlat.  

În societatea de astăzi, aflată într-un ritm, bazată mult pe tehnologie, să predai copiilor maniere este extrem de important. Una din principalele misiuni pe care le avem ca părinți este să ne ajutăm copiii să dezvolte abilități sociale, să le arătăm cum să interacționeze politicos cu oamenii și să-i învățăm să-i trateze pe ceilalți cu respect.

Indiferent dacă ocazia este o petrecere, o masă de familie sau o simplă vizită la supermarket, părinții pot folosi aceste oportunități sociale pentru a insufla bunele maniere copiilor lor, care vor deveni o parte obișnuită a vieții lor în adolescență și nu numai. 

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un rus mutat în România a fost șocat de Capitală, nu se aștepta: "Trebuie să spun despre București"
GSP.RO
Un rus mutat în România a fost șocat de Capitală, nu se aștepta: "Trebuie să spun despre București"
Sfârșit șocant pentru Putin. Ce se va întâmpla dacă va folosi arma nucleară. Profeție teribilă
Playtech.ro
Sfârșit șocant pentru Putin. Ce se va întâmpla dacă va folosi arma nucleară. Profeție teribilă
Fiul lui Alexandru Arșinel, declarații cutremurătoare după înmormântarea actorului: 'Mama e distrusă..'
Viva.ro
Fiul lui Alexandru Arșinel, declarații cutremurătoare după înmormântarea actorului: 'Mama e distrusă..'
Demolarea clădirii de 75 de metri din Bucureşti se amână, temporar. Operaţiunea ar urma să coste o sumă uriaşă
Observatornews.ro
Demolarea clădirii de 75 de metri din Bucureşti se amână, temporar. Operaţiunea ar urma să coste o sumă uriaşă
Un iPhone 14 a alertat autoritățile privind un grav accident. Șase persoane au murit după ce au intrat cu mașina într-un pom
Știrileprotv.ro
Un iPhone 14 a alertat autoritățile privind un grav accident. Șase persoane au murit după ce au intrat cu mașina într-un pom
De ce nu a plătit Adi Mutu pensia alimentară? Mario Mutu, primele declarații despre procesul câștigat de Alexandra Dinu: “Eu nu am făcut rău nimănui”
FANATIK.RO
De ce nu a plătit Adi Mutu pensia alimentară? Mario Mutu, primele declarații despre procesul câștigat de Alexandra Dinu: “Eu nu am făcut rău nimănui”
Apar informaţii dramatice: o decepţie în dragoste şi o sumă uriaşă datorată pentru Florin Zalomir, campionul român găsit decedat în casa din Otopeni!
Orangesport.ro
Apar informaţii dramatice: o decepţie în dragoste şi o sumă uriaşă datorată pentru Florin Zalomir, campionul român găsit decedat în casa din Otopeni!
Horoscop 4 octombrie 2022. Taurii sunt preocupați de imaginea lor pe plan profesional și la nivelul unui întreg grup social
HOROSCOP
Horoscop 4 octombrie 2022. Taurii sunt preocupați de imaginea lor pe plan profesional și la nivelul unui întreg grup social
Molteni&C deschide primul flagship store în România
PUBLICITATE
Molteni&C deschide primul flagship store în România