• Ioana Marinescu este consilier acreditat pentru dezvoltare personală și trainer. De la începutul anului 2021, este coach-asistent în cadrul grupului de suport pentru divorț, un program de sprijin prin metoda coaching-ului, unde asistă și consiliază persoane care trec prin trauma divorțului. Mai multe despre Ioana Marinescu, pe pagina de autor.

Ce este custodia comună sau co-parentingul?

Cu excepția cazului în care familia s-a confruntat cu probleme serioase, cum ar fi violența domestică sau abuzul de alcool sau substanțe, custodia comună sau co-parentingul este cel mai bun mod de a ne asigura că toate nevoile copiilor noștri sunt îndeplinite și de a le permite să aibă relații strânse cu ambii părinți.  Legal, custodia comună presupune ca ambii părinți să fie implicați în deciziile privind sănătatea și educația copiilor. La nivel emotional, co-parentingul presupune consultarea între părinți în luarea deciziilor care îi privesc pe copii și o relație bună și armonioasă între aceștia. 

Calitatea relației dintre părinți are o influență puternică asupra bunăstării psihice și emoționale a copiilor și scade incidența unor tulburări precum anxietatea și depresia. În practică, să lăsăm deoparte problemele de relație, mai ales după o despărțire dureroasă este mai ușor de spus decât de făcut. 

Aranjamentele pe care le presupune custodia comună pot fi epuizante și pline de stres, mai ales dacă relația cu fostul partener este tensionată.  S-ar putea ca unul din foștii parteneri să fie îngrijorat de abilitățile de părinte ale celuilalt, să se preocupe cu privire la sprijinul în creșterea copiilor sau stresat de dificultățile financiare.  Luarea de decizii comune, interacțiunea reciprocă în timpul despărțirii, uneori o simplă discuție cu cineva pe care ai prefera să îl uiți cu totul pot părea sarcini imposibile. Totuși, spre binele copiilor, este recomandat ca între foștii parteneri să existe relații cordiale. Scopul final este să rămâi calm, consecvent și să rezolvi conflictele într-un mod în care custodia comună să funcționeze și să le permită copiilor să se dezvolte armonios.  

Beneficii ale custodiei commune sau co-parentingului pentru copii

Prin parteneriatul pe care părinții îl creează, copiii se percep și se simt mai importanți decât conflictul care a pus capăt căsătoriei părinților lor și înțeleg că dragostea pentru ei primează în fața tuturor circumstanțelor schimbătoare. 

Printre beneficiile date de o relație bună între părinții divorțați se numără:

Siguranța – Copiii ai căror părințiau o relație de cooperare se simt în siguranță. Când sunt încrezători în dragostea ambilor părinți, copiii se adaptează mai repede și mai ușor la divorț și la situații noi de viață și au o stimă de sine mai bună.

Consecvența – Co-parentingul susține și promovează reguli, discipline și recompense similare între cele două domicilii, astfel încât copiii să știe la ce să se aștepte și ce se așteaptă de la ei.

Abilitatea de rezolvare a problemelor – Copiii care își văd părinții continuând să coopereze sunt mai predispuși să învețe cum să rezolve ei înșiși problemele în mod eficient și pașnic.

Un model în viață – Cooperând cu celălalt părinte, stabilești un model de viață pe care copiii tăi îl pot avea în viitor pentru a construi și a menține relații solide.

Sănătate psihică și emoțională – Copiii expuși la conflicte între părinții lor sunt mai predispuși să dezvolte probleme precum depresie sau anxietate.

Modalități prin care poți face custodia comună să funcționeze în favoarea copiilor

Un prim pas pentru succesul unei relații de co-parenting este separarea relației personale cu fostul partener de relația de părinți. Poate fi util să începi să gândești relația ca una complet nouă, o relație care se referă în totalitate la bunăstarea copiilor și nu la fiecare din foștii parteneri în mod individual. Cheia pentru a fi un co-părinte matur și responsabil este să pui întotdeauna nevoile copiilor înaintea propriilor nevoi.

Lasă furia deoparte

Co-parentingul de succes înseamnă că nevoile copilului sunt puse mai presus de propriile emoții – furie, resentimente sau răni. Renunțarea la sentimentele puternice este esențială, dar este și cea mai dificilă parte în stabilirea relației dintre părinții divorțați. Co-parentingul se referă în primul rând la fericirea, stabilitatea și bunăstarea copiilor.  

Separă sentimentele de comportament

Este în regulă să fii rănit și supărat, dar sentimentele tale nu trebuie să-ți dicteze comportamentul. Ceea ce ar trebui să te motiveze în relația cu celălalt părinte este dorința de a oferi copiilor tăi ce este mai bun, adică un climat de liniște și armonie. 

Pentru a nu fi tentat să îți verși sentimentele pe copii sau pe fostul partener, apelează la terapie, la prieteni sau la activități care te pot calma, cum ar fi exercițiile fizice, meditația sau găsirea unui hobby. 

Nu pune copiii la mijloc

S-ar putea să nu-ți pierzi niciodată complet resentimentele sau gustul amar față de despărțire, dar îți poți izola acele sentimente și să îți amintești în permanență că sunt probleme de adulți care nu au legătură cu copilul sau copiii tăi.  Nu folosi niciodată copiii ca mesageri, pentru a transmite informații fostului partener și nu spune lucruri negative despre el în fața copiilor. Ei nu trebuie să simtă niciodată ca și cum ar trebui să aleagă între părinți, ci să fie siguri că au dreptul la propria relație cu celălalt părinte, fără influența niciunuia dintre voi. 

Îmbunătățește comunicarea cu celălalt părinte 

Comunicarea pașnică, consecventă și voluntară cu fostul partener este esențială pentru succesul co-parentingului, iar totul începe cu mentalitatea și modul în care alegi să privești lucrurile. Înainte de a-ți aborda fostul partener întreabă-te cum îi vor afecta pe copii vorbele sau acțiunile tale și comportă-te în consecință, cu demnitate și echilibru. Copilul ar trebui să fie centrul discuțiilor între foști soți sau parteneri, nu alte probleme

Nu este întotdeauna necesar să vă întâlniți în persoană dacă acest lucru ar putea declanșa un conflict. Puteți vorbi la telefon, prin e-mail sau mesaje text. Scopul este de a avea o comunicare pașnică și este în puterea voastră să stabiliți ce tip de contact funcționează cel mai bine. 

Există câteva metode care te pot ajuta să inițiezi și să menții o comunicare eficientă:

  • Abordează relația ca pe un parteneriat de afaceri în care „afacerea” este bunăstarea copiilor. Vorbește-i sau scrie-i fostului tău partener așa cum ai face cu un coleg – cu cordialitate, respect și neutralitate
  • Formulează cereri.  În loc să faci afirmații care pot fi interpretate greșit, încearcă să formulezi solicitări de tipul „Ai fi dispus să …?” sau „Putem încerca …?”
  • Ascultă. Comunicarea cu maturitatea începe cu ascultarea. Chiar dacă nu ești de acord cu fostul partener, îi poți asculta și înțelege punctul de vedere
  • Păstrează o comunicare constantă. Deși poate fi extrem de dificil în primele etape, comunicarea frecventă va transmite copiilor mesajul că părinții lor încearcă să facă un front comun pentru creșterea și educarea lor. 
  • Păstrează conversațiile axate pe copii. Nu lăsa o discuție cu fostul partener să devieze într-o conversație despre nevoile voastre, ci rămâi la a comunica și tranșa nevoile copiilor
  • Cere părerea fostului partener.  Această tehnică simplă poate stimula o comunicare pozitivă între voi. Cere-oi părerea celuilalt părinte în problemele legate de copii de care nu ești sigur sau unde întâmpini dificultăți. Astfel, îi vei arăta că îi prețuiești opinia și veți avea o punte de comunicare. 
  • Cere-ți scuze. Când știi că ai greșit, cere-ți scuze, chiar dacă incidentul s-a consumat mai demult. Iertarea poate fi un pas important în transformarea unei relații de la nivel de adversari la cel de parteneri. 

Fiți o echipă 

Creșterea copilului este plină de decizii pe care va trebui să le luați împreună cu celălalt părinte, indiferent că vă place sau nu. Cooperarea și comunicarea fără explozii sau ceartă fac mult mai ușor procesul de luare a deciziilor pentru toată lumea. 

Este sănătoasă expunerea copiilor la perspective diferite. Atfel, ei învață să fie flexibili, dar trebuie, de asemenea, să știe că trăiesc cu același set de reguli de bază în fiecare casă. 

Regulile nu trebuie să fie exact aceleași între două gospodării, dar este nevoie să stabiliți niște linii directoare consistente cu privire la aspecte importante cum ar fi temele, timpul la ecrane, ora de culcare, etc

Deciziile majore trebuie luate de ambii părinți, la fel cum ambii trebuie să fie implicați în chestiunile privind sănătatea sau educația copiilor. Alegeți amândoi, împreună cu copilul, activitățile extra curriculare și implicați-vă în mod egal în ceea ce privește logistica și obligațiile financiare. 

Faceți tranzițiile și vizitarea mai ușoare

Trecerea efectivă de la o gospodărie la alta, indiferent dacă se întâmplă la fiecare câteva zile sau doar în anumite weekend-uri, poate fi un moment foarte greu pentru copii. Fiecare întâlnire cu un părinte este o separare de celălalt, fiecare „salut” înseamnă și un „la revedere”. Deși tranzițiile sunt inevitabile, există câteva lucruri pe care le puteți face pentru a le face mai ușoare pentru copii. 

  • Respectă orele de predare și preluare – un program previzibil va face tranziția mai ușoară și vă va scuti pe toți de discuții și conflicte inutile
  • Ajută copiii să anticipeze schimbarea – amintește-le copiilor că vor pleca la casa celuilalt părinte cu o zi sau două înainte de a se întâmpla efectiv
  • Respectă limitele copilului – lasă-I timp să se adapteze când pleacă sau mai ales când revine de la celălalt părinte
  • Stabilește o rutină – jucați un joc sau pregătește un desert special. Astfel de lucruri mici pot ajuta la tranziție

Dincolo de toate aceste sfaturi, o comunicare deschisă și sinceră cu fostul partener poate ajuta la menținerea unor relații bune și dezvoltarea unui co-parenting sănătos, spre beneficiul copilului. Renunță la orgoliu, lasă trecutul în urmă și ia cele mai bune decizii pentru viitorul copiilor tăi. 

Citeşte şi:

Ce au în comun cuplurile fericite? Cum construiești o relație armonioasă și durabilă?

Ce sunt stilurile de atașament și cum ne afectează relațiile cu ceilalți

Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Femeia l-a „stors” de 700.000 €!
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Femeia l-a „stors” de 700.000 €!
Femeia care are cel mai ciudat prenume din România. Toată lumea rămâne mască după ce aude numele ei
Playtech.ro
Femeia care are cel mai ciudat prenume din România. Toată lumea rămâne mască după ce aude numele ei
Fermierii, obligați prin lege să schimbe meniul porcilor și să intre în coteț cu botoșei. ”Aștia care fac legile nu știu cum arată porcul”
Observatornews.ro
Fermierii, obligați prin lege să schimbe meniul porcilor și să intre în coteț cu botoșei. ”Aștia care fac legile nu știu cum arată porcul”
Horoscop 1 decembrie 2021. Berbecii simt nevoia să ridice ochii din pământ și să privească cu mai mult curaj spre viitor
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2021. Berbecii simt nevoia să ridice ochii din pământ și să privească cu mai mult curaj spre viitor
România trebuie să înceapă să renunțe la încălzirea pe lemne în următorii 2 ani
Știrileprotv.ro
România trebuie să înceapă să renunțe la încălzirea pe lemne în următorii 2 ani
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie