Răspunsul îl aşteaptă şi Dani, de 16 ani, din Brăila.
E nevoie de o simplă intervenţie chirurgicală
La bărbat, cauza cel mai des întâlnită a dispareuniei primare (durerea din timpul primelor contacte sexuale) este absenţa circumciziei. Despre ce este vorba? Faldul cutanat care acoperă glandul se numeşte prepuţiu. Într-o situaţie normală, el glisează de-a lungul penisului. În caz contrar – acesta stă foarte strâns pe gland, astfel încât el nu poate fi tras înapoi de pe penis – se întâlneşte aşa-numita fimoză. Din păcate, pielea prepuţiului este atât de lipită de gland, încât, în timpul erecţiei, penisul este strâns ca într-un inel. Şi, cum era de aşteptat, apar durerile. Pentru ca actul sexual să decurgă fără probleme, se recurge la circumcizie. Intervenţia chirurgicală este extrem de uşoară. După ce se face tăietura exact în spatele organului (circumcizie înseamnă tăietură circulară), se îndepărtează pielea şi, în felul acesta, capul penisului va fi expus permanent.
O altă cauză a durerii din timpul contactului sexual poate să fie lipsa unei igiene personale, care are ca urmare o infecţie. De aceea, zona genitală trebuie spălată cât mai des, altfel devine o sursă de iritaţie sau chiar de infecţie.
„Deocamdată, nu doresc să am un copil. De aceea, aş vrea să-mi cumpăr o diafragmă. Vă rog să-mi spuneţi care sunt dezavantajele acestei metode şi mai ales în ce măsură mă protejează împotriva unei sarcini nedorite.
Cu mulţumiri anticipate, M.G., din Ploieşti.”
Mare atenţie: diafragma nu se utilizează haotic! Numai un ginecolog îţi poate recomanda o astfel de metodă contraceptivă. Ea necesită un control genital amănunţit, pentru stabilirea dimensiunilor adecvate. Un alt dezavantaj este acela că diafragma trebuie păstrată şase ore după contactul sexual şi se foloseşte numai împreună cu un spermicid recomandat tot de ginecolog. Din păcate, eficienţa metodei este de numai 80-85%.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8811961da67dbffa06dba23da0da276a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_f8772fd0910298617d219a70be226d66.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_da8bae97bf21f2d22864992edf01a514.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_2e30454db867fe251c5aed463cc1aa12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_2354eb7df2fe0c417878e2d7e2821540.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_bd07ead20f37d44b904bd9e7d964e644.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_67f4b01d6556a622ee566298cd77e6e0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_d54a061c90804e8e7ee3c04f61c10979.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.