• Ioana Marinescu este consilier acreditat pentru dezvoltare personală și trainer. De la începutul anului 2021, este coach – asistent în cadrul grupului de suport pentru divorț, un program de sprijin prin metoda coaching-ului, unde asistă și consiliază persoane care trec prin trauma divorțului. Mai multe despre Ioana Marinescu, pe pagina de autor.

Cercetările arată că, în fiecare an, numărul persoanelor care se confruntă cu simptome depresive în raport cu aspecte legate de serviciu – natura muncii, gradul de încărcare, relațiile cu șefii și colegii, programul de lucru – este tot mai mare. 

Ce este depresia la locul de muncă?

În timp ce o slujbă în sine nu poate provoca depresie, mediul de lucru poate agrava simptomele pentru persoanele care au deja o predispoziție pentru depresie.

Orice loc de muncă sau orice slujbă poate fi o cauză potențială sau un factor care contribuie la depresie, în funcție de nivelul de stres și responsabilități. Câteva dintre simptome se referă la relații disfuncționale cu colegii, absenteism, productivitate scăzută. 

La fel ca în orice altă afecțiune de sănătate, conștientizarea și detectarea timpurie sunt esențiale.

Depresia este o afecțiune complexă, cu o manifestare variată a gândurilor, sentimentelor și comportamentului care poate afecta pe oricine, iar la instalarea ei contribuie o varietate de factori. 

Care sunt semnele depresiei la locul de muncă?

Semnele depresiei la locul de muncă sunt similare cu simptomele depresive comune, dar unele dintre ele pot fi specifice unui anumit cadru de lucru. Din păcate, depresia afectează buna funcționare atât la locul de muncă, cât și în relațiile personale, spun specialiștii. 

Unele dintre cele mai frecvente semne ale depresiei la locul de muncă includ: 

  • niveluri crescute de anxietate, mai ales atunci când gestionezi situații stresante sau când te gândești la problemele de la birou, deși ai terminat de mult programul de lucru
  • sentimente de plictiseală și lipsă de satisfacție față de locul de muncă
  • energie scăzută și lipsă de motivație pentru a face lucruri care uneori se pot manifesta ca randament scăzut în sarcini
  • sentimente persistente sau prelungite de tristețe
  • pierderea interesului față de sarcinile de la locul de muncă, în special îndatoririle care anterior erau interesante și împlinitoare
  • sentimente de lipsă de speranță, neputință, lipsă de valoare sau vinovăție copleșitoare
  • incapacitatea de concentrare și dificultăți la asimilarea informațiilor noi
  • greșeli frecvente în sarcinile zilnice de lucru
  • creștere sau scădere inexplicabilă a greutății sau apetitului
  • simptome fizice, cum ar fi dureri de cap, oboseală, probleme de digestie
  • incapacitatea de a lua decizii 
  • iritabilitate, furie crescută și toleranță slabă la frustrare
  • tulburări de somn 

Este posibil ca aceste semne ale depresiei la locul de muncă să nu fie vizibile pentru colegi. Există însă niște semne care pot fi ușor observate și de cei din jur, cum ar fi tendința de retragere sau izolare, lipsa de atenție și grijă față de propria persoană, întârzieri repetate, amânare, termene ratate, productivitate redusă, performanță scăzută în sarcini, iritabilitate, furie, senzație de copleșire sau emoție în timpul conversațiilor. 

Posibile cauze ale depresiei la locul de muncă

Nu există două persoane sau experiențe la fel, dar există unele teme comune care apar atunci când se identifică și cauzele declanșatoare ale depresiei la locul de muncă:

  • lipsa de control asupra problemelor de muncă
  • teama că slujba ta este în pericol
  • lucrul într-un mediu de lucru toxic
  • suprasolicitarea sau plata sub performanțe
  • hărțuirea sau discriminarea la locul de muncă
  • lipsa de echilibru între viața profesională și cea de familie
  • lucrul într-un cadru care nu se potrivește cu valorile personale

Stresul la locul de muncă versus depresia muncii

Pentru a putea trata din timp o eventuală depresie, este important să cunoaștem diferența între simptomele de stres și depresie. Stresul scade în intensitate când factorul stresant trece, în timp ce în cazul depresiei, stresul este permanent și fără o cauză anume. În cazul stresului, senzația de anxietate și iritabilitate este ocazională, în schimb, în cazul depresiei, ea este permanentă. Ca simptome fizice,  în cazul stresului, pot apărea dureri de cap ocazionale sau tensiune musculară, în timp ce în cazul depresiei, afecțiunile fizice pot fi semnificative și de lungă durată. 

Cum poți ameliora simptomele depresiei la locul de muncă?

Indiferent unde lucrezi, gestionarea simptomelor la locul de muncă poate fi o provocare. Vestea bună este că există lucruri pe care le poți face atunci când te simți deprimat:

  • Ia o pauză de zece minute, departe de birou sau de spațiul de lucru
  • Respectă pauza de prânz și, pe cât posibil, ieși afară pentru masă
  • Mergi la o plimbare scurtă sau fă câteva exerciții fizice, dacă spațiul îți permite
  • Din când în când, ia-ți câte o zi liberă, dar nu pentru a rezolva alte probleme, ci pur și simplu pentru odihnă și relaxare
  • Încorporează exerciții de respirație profundă în rutina ta zilnică
  • Refuză pe cât posibil sarcinile în plus sau lucrurile care te pot distrage de la treburile pe care le ai de făcut
  • Ascultă în surdină o muzică relaxantă sau ia-ți câteva minute să asculți un podcast motivațional

Depresia la locul de muncă cauzată de lucratul de acasă

În perioada pandemiei, trecerea de la munca de birou la lucratul de acasă a afectat o mare parte a oamenilor și, în unele cazuri, a condus la instalarea depresiei. Lucrul la distanță, deși este convenabil, vine cu capcanele sale. Granița dintre viața personală și cea profesională poate dispărea cu ușurință, provocând tulburări majore în rutina zilnică. Fără o rutină bine definită, se poate instala fie plictiseala, fie o stare permanentă de anxietate legată de terminarea sarcinilor, ceea ce conduce la sentimente și gânduri depresive. Fără mediul social de la locul de muncă, mulți oameni care lucrează de acasă trăiesc sentimente de singurătate și izolare.

Ce poți face dacă te confrunți cu depresia cauzată de lucratul de acasă?

Dacă lucrul de acasă a devenit normalitate, cel puțin deocamdată, s-ar putea să te confrunți cu sentimente crescute de anxietate, stres și depresie.

Iată câteva lucruri pe care le poți face atunci când simți că îți dau târcoale astfel de simptome:

Fă pauze – Ieși din casă și fă o scurtă plimbare. Schimbarea mediului, fie și pentru o durată scurtă și o gură de aer proaspăt pot să îți schimbe starea de spirit și să te ajute să continui munca cu o altă abordare.

Delimitează spațiul – Păstrează spațiul de lucru separat de alte părți ale casei. Chiar dacă nu ai o cameră dedicată muncii de birou, specialiștii recomandă amenajarea unui spațiu separat de lucru, care îți va permite să delimitezi mai ușor viața profesională de cea personală. Practic, atunci când închizi ușa biroului sau când te ridici de la masa destinată lucrului, termini și problemele legate de muncă și te poți ocupa de timpul personal sau de activitățile de familie. 

Fii ordonat – Scapă de dezordinea din zona în care lucrezi. Un spațiu ordonat îți va da claritate și te va ajuta să te poți concentra mai bine la ceea ce ai de făcut. Organizatoarele de birou și agendele pentru planificare pot fi instrumente utile în organizarea spațiului și timpului de lucru. 

Practică meditația – Chiar și cinci minute înainte de a te apuca de lucru sau când termini programul te vor ajuta să ai o stare de liniște și fie te vor ancora în programul de lucru, fie îți vor permite să închei cu bine ziua de muncă. 

Respectă-ți timpul – Încearcă să păstrezi un program de lucru clar. Persoanele care lucrează de acasă tind să muncească peste program și să fie disponibile pentru cerințele șefilor și colegilor la orice oră. Acest lucru poate deveni extrem de dăunător în timp, așa că setează limite clare de program și nu te abate de la ele decât pentru urgențe reale. 

În special în vremurile incerte pe care le trăim, să păstrăm un echilibru între viața profesională și cea personală este esențial pentru a preveni depresia la locul de muncă. Dacă ai grijă de tine și urmezi câteva rutine simple în viața de zi cu zi, poți să trăiești armonios și să te bucuri atât de familie, cât și de realizările profesionale. 


Resurse utile:

https://www.who.int/teams/mental-health-and-substance-use/promotion-prevention/mental-health-in-the-workplace

https://www.nimh.nih.gov/health/statistics/major-depression

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4174367/

https://www.communitypsychiatry.com/what-to-do-when-you-feel-overwhelmed-at-work/

https://www.who.int/docs/default-source/coronaviruse/mental-health-considerations.pdf

https://www.nhs.uk/every-mind-matters/coronavirus/simple-tips-to-tackle-working-from-home/

Citeşte şi:

Ce este frica de succes și cum o gestionezi?

Ce este procrastinarea și cum o poți combate?

Continuă dezvăluirile neverosimile despre Ionuț Chirilă: cum l-au surprins jucătorii la antrenament
PARTENERI - GSP.RO
Continuă dezvăluirile neverosimile despre Ionuț Chirilă: cum l-au surprins jucătorii la antrenament
Diana Șoșoacă, în doliu. A fost găsit MORT în casă: 'Avea 40 de ani, sănătos tun'
Playtech.ro
Diana Șoșoacă, în doliu. A fost găsit MORT în casă: 'Avea 40 de ani, sănătos tun'
Povestea dispariției Andreei, copila de 5 anișori găsită îngropată sub casa tatălui, după 15 ani, în Neamț
Observatornews.ro
Povestea dispariției Andreei, copila de 5 anișori găsită îngropată sub casa tatălui, după 15 ani, în Neamț
Horoscop 21 octombrie 2021. Săgetătorii s-ar putea să se confrunte cu situații neplăcute la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 21 octombrie 2021. Săgetătorii s-ar putea să se confrunte cu situații neplăcute la serviciu
Cioloș, enervat de Șoșoacă în Parlament: 'Sper că aveți puțin pe conștiință minciunile'
Știrileprotv.ro
Cioloș, enervat de Șoșoacă în Parlament: 'Sper că aveți puțin pe conștiință minciunile'
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Telekomsport
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Cum cureți și cum dezinfectezi corect fiecare cameră din casă. Acum poți face asta rapid, simplu și fără clor
PUBLICITATE
Cum cureți și cum dezinfectezi corect fiecare cameră din casă. Acum poți face asta rapid, simplu și fără clor