„Probabil multe femei începând de azi o să mă urască, şi asta pentru că nu îşi mai pot minţii bărbatul. Dar nu trebuie să mă urască pe mine, ci să înceteze să se mintă singure, pentru că lipsa plăcerii, implicit a orgasmului, în actul amoros transformă sexul în viol. Pe româneşte femeile ce mimează orgasmul se lasă violate, şi culmea mai adaugă o cărămidă în castelul frustrărilor din capul lor, şi tot mimând mimând nu faci decât să îşi aprofundezi problema, ce deja are un nume şi anume anorgasmie- lipsa orgasmului.

Aşa că dragi bărbaţi luaţi aminte în timpul unui orgasm clitoridian clitorisul femeii zvâcneşte, exact ca penisul în timpul ejacularii, iar când femeia are orgasm vaginal pur şi simplu orice bărbat simte cum vaginul se transformă într-o mână şi parca mulge penisul barbatului, cam ca şi în cazul exerciţiilor Kegel, doar că de această dată totul se întâmpla inconştient. Mai mult, în timpul orgasmului muschii vaginali nu dorm, îi simţi pe penis, simţi pulsaţii. Dacă nu se întâmplă asta atunci aveţi o mincinoasă în dormitor, ce în primul rând repet, se minte pe ea singură. Gemutul, scremutul, plânsul, transpiraţia nu definesc orgasmul. Hai să ne maturizăm o dată sexual”, scrie Laura pe blogul personal.

FABULOS! Cu cât a scăzut valoarea acțiunilor Coca-Cola la bursă, după ce Ronaldo a mutat două sticle la conferință!
PARTENERI - GSP.RO
FABULOS! Cu cât a scăzut valoarea acțiunilor Coca-Cola la bursă, după ce Ronaldo a mutat două sticle la conferință!
Olivia Steer, în centrul unui nou SCANDAL. Ce a îndrăznit să spună acum soția lui Andi Moisescu
Playtech.ro
Olivia Steer, în centrul unui nou SCANDAL. Ce a îndrăznit să spună acum soția lui Andi Moisescu
Un video cu momentul prăbușirii telecabinei din Italia a fost făcut public. Cele 14 victime mai aveau un metru și scăpau
Observatornews.ro
Un video cu momentul prăbușirii telecabinei din Italia a fost făcut public. Cele 14 victime mai aveau un metru și scăpau
Horoscop 16 iunie 2021. Scorpionii ar fi bine să gândească de două ori și să vorbească o singură dată
HOROSCOP
Horoscop 16 iunie 2021. Scorpionii ar fi bine să gândească de două ori și să vorbească o singură dată
Reacția Coca Cola după ce Cristiano Ronaldo a luat sticlele de suc de pe masă și le-a recomandat oamenilor să bea apă
Știrileprotv.ro
Reacția Coca Cola după ce Cristiano Ronaldo a luat sticlele de suc de pe masă și le-a recomandat oamenilor să bea apă
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)