• Ioana Marinescu este consilier acreditat pentru dezvoltare personală și trainer. De la începutul anului 2021, este coach-asistent în cadrul grupului de suport pentru divorț, un program de sprijin prin metoda coaching-ului, unde asistă și consiliază persoane care trec prin trauma divorțului. Mai multe despre Ioana Marinescu, pe pagina de autor.

Într-adevăr, obiceiurile oamenilor de succes sunt diverse, dar există unele consecvențe la nivel general și de aici se pot pune bazele unei vieți împlinite. Suntem ceea ce facem în mod frecvent și dacă lucrăm zilnic pentru a aduce aceste obiceiuri de succes în rutina noastră, vom culege beneficiile în cel mai scurt timp. Poate dura între 21 și 66 de zile de efort deliberat pentru a transforma o activitate într-o parte a vieții de zi cu zi, așa că principala cheie pentru succes este perseverența.

Cum poți implementa 10 obiceiuri zilnice ale oamenilor de succes în viața ta?

1. Trezește-te devreme, fără alarmă

Dacă poți să-ți controlezi ceasul corporal și să transformi în rutină trezitul devreme, vei simți cum câștigi mai multă energie și motivație cu fiecare zi în care îți iese. În contrapartidă, obiceiul de a-ți amâna alarma în mod repetat te poate demotiva și îți poate da o stare de amețeală chiar de la începutul zilei, când ai cea mai mare nevoie de energie. 

Fostul CEO al Amazon și unul din cei mai bogați oameni ai lumii, Jeff Bezos, se asigură că doarme opt ore în fiecare noapte și se trezește fără alarmă, indiferent de ora la care se culcă.  În mod similar, magnatul media Arianna Huffington nu crede în ceasul cu alarmă. „Gândește-te doar la definiția cuvântului alarmă”, a spus Huffington într-un interviu pentru CNBC, „o frică bruscă, ce este cauzată de conștientizarea pericolului”.

10 obiceiuri zilnice ale oamenilor de succes, pe care le putem împrumuta și noi

Așadar, începe ziua fără alarmă și creează o rutină care îți permite să te ușurezi de afluxul de hormoni ai stresului cu care ești obișnuit încă de la prima oră, prin amânarea repetată a alarmei. Vezi ce te poate ajuta să te culci mai devreme și să te trezești fără ceas – poate să renunți la cafea după ora 14.00 sau să faci o plimbare în aer liber seara – și implementează aceste mici schimbări în viața ta. 

2. Citește mai mult

Creierul este un mușchi care trebuie exersat pentru a se menține în formă. Și cărțile de ficțiune sunt bune, mai ales dacă ai nevoie de relaxare, dar pentru a te motiva și a-ți menține mintea alertă, alege cărți de dezvoltare personală, autobiografii ale oamenilor de succes sau cărți de educație pe teme diverse.  

Într-un interviu televizat, investitorul Warren Buffett a dezvăluit că își începe fiecare dimineață citind și că mare parte a zilei o dedică cititului. „ Așa funcționează cunoașterea. Se acumulează, ca dobânda la bancă. Toți o puteți face, dar vă garantez că nu mulți dintre voi o veți face”, a spus el.

Poți începe prin a defini domeniile tale de interes sau cele în care vrei să te dezvolți. Alege apoi câteva cărți reprezentative și citește în fiecare zi, la început un număr mai mic de pagini, pe care să îl crești treptat.

3. Fă din mișcare o prioritate

Exercițiile fizice sunt ușor de amânat, din diferite motive. „O voi face mâine” este deja o scuză comună, dar dacă nu-ți aloci timp pentru a-ți lucra corpul în fiecare zi, la un moment dat va începe să cedeze. 

Fondatorul Microsoft, Bill Gates, face zilnic antrenamente pe banda de alergare și în acest timp vizionează filme sau podcasturi care îl interesează.

10 obiceiuri zilnice ale oamenilor de succes, pe care le putem împrumuta și noi

4. Ia-ți 15-20 de minute pe zi pentru a sta cu tine

O mică pauză de la viața intensă și suprasenzorială  în care trăim este un obicei esențial pentru o stare de bine. Crearea unui spațiu calm în care să te poți cufunda conștient în gândurile tale și doar să fii atent la ceea ce simți în interior te va ajuta să devii mai bun în fiecare zi. 

CEO-ul LinkedIn, Jeff Weiner, scrie în mod regulat pe Twitter despre pasiunea lui pentru meditație, sugerând că practica îi permite să creeze strategii și să lucreze în mod proactiv. „O parte din cheia managementului timpului este să-ți găsești timp pentru a gândi, în loc de a reacționa”, a spus Weiner într-un interviu pentru The Wall Street Journal.

Deși pe moment poate părea mai productiv să lași la o parte timpul pentru tine pentru a te dedica altor activități, pe termen lung este cel mai rapid drum către epuizare. În viață, la fel ca în avion, trebuie să te ajuți întâi pe tine înainte de a putea ajuta pe altcineva.

5. Acționează analitic: organizează, planifică și ia măsuri

Analiza critică este unul din lucrurile care îl diferențiază pe om de celelalte ființe și este o fațetă vitală a evoluției. Când te confrunți cu un obstacol, nu fugi de el, ci ia-ți timp pentru a stabili dimensiunea problemei și care ar fi soluțiile de rezolvare. Planificarea este esențială și să faci din ea un obicei este un pas uriaș către succes. 

6. Înconjoară-te de oameni care te inspiră

Până acum trebuie să fi auzit cu toții că veniturile noastre sunt probabil media veniturilor celor cinci prieteni cei mai apropiați. Ne asociem în mod natural cu oamenii cu care petrecem cel mai mult timp și ne lăsăm infleunțați de ei și obiceiurile de viață pe care le au. Dacă îți schimbi cercurile de prieteni și începi să te înconjori de oameni care să te inspire, vei obține resursele necesare pentru a evolua. 

7. Stabilește obiective personale și urmărește-le

Un element de bază în setul de abilități ale oamenilor de succes este capacitatea de a transforma visele în realitate. A lua un concept și a lucra fiecare parte din el până când obții un obiect tangibil, existent, oferă o satisfacție de neegalat.

Esențială în acest proces este stabilirea unor obiective personale clare. Folosește un planificator sau o tablă pentru a-ți pune obiectivele la vedere. Astfel îți vei aminti constant de ele și vei începe să lucrezi treptat pentru a le îndeplini. Chiar și un pas minuscul în fiecare zi poate face diferența la final. 

8. Creează surse multiple de venit

Zicala să nu îți ții toate ouăle într-un coș este extrem de adevărată și aplicabilă în acest caz. Având în vedere evoluția economică din ultimii zeci de ani, diversificarea veniturilor a devenit un obicei de aur pe drumul succesului. Pentru a putea să îți diversifici sursele de venit trebuie să îți construiești abilități noi și apoi să acționezi pe baza a ceea ce ai învățat. Nu este niciodată prea târziu să începi să investești, important este să o faci cu înțelepciune. 

9. Fii cumpătat, nu zgârcit

Există o diferență mare între cumpătare și zgârcenie. Cumpătarea înseamnă să nu cheltuiești bani pe lucruri inutile.  Oamenii cumpătați sunt oameni de succes. Sunt inteligenți cu banii lor, negociază, bugetează și economisesc. În acest scop, păstrarea unui buget este primul pas excelent pentru a menține adevărata libertate financiară. Dincolo de asta, nu te teme să cheltuiești bani, este un aspect esențial al lumii în care trăim. Doar nu cheltui bani pe care nu îi ai și nu cumpăra acum ceea ce nu ai nevoie pentru a nu fi obligat mai târziu să vinzi din lucrurile care îți trebuie cu adevărat.

10. Dă mai departe, împărtășește, ajută

Un lucru pe care este bine să ni-l amintim contant este să nu suntem singuri. Oricare ar fi măsura succesului tău, nu îți fie teamă să îl transmiți mai departe. Îi vei inspira pe alții cu munca ta și vei primi în schimb mai multă inspirație și motivație să mergi mai departe. 

Succesul nu este ceva nativ și care se obține peste noapte, ci este ceva asumat și care se construiește zilnic, pas cu pas. Făcând în fiecare zi mici schimbări și fiind perseverent, vei reuși în cele din urmă să implementezi obiceiuri care să te conducă către o viață mai bună pe toate planurile. 

Citeşte şi:

12 beneficii ale mersului pe jos pentru sănătate

Ce este sindromul FOMO și cum îl gestionăm

FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Ultimul mesaj lăsat de poliţistul de 26 de ani care s-a sinucis după o ceartă cu iubita
Observatornews.ro
Ultimul mesaj lăsat de poliţistul de 26 de ani care s-a sinucis după o ceartă cu iubita
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
Mișcarea neașteptată făcută de Revolut. Mulți români vor fi surprinși. Ce s-a întâmplat
Știrileprotv.ro
Mișcarea neașteptată făcută de Revolut. Mulți români vor fi surprinși. Ce s-a întâmplat
EXCLUSIV | Detalii mai puţin ştiute despre Miss Universe România. Carmina dărâmă prejudecăţile
Telekomsport
EXCLUSIV | Detalii mai puţin ştiute despre Miss Universe România. Carmina dărâmă prejudecăţile
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie