Despre simbolistica ouălor roșii

Ouăle roșii de Paște vin din cele mai vechi vremuri. Se spune că acest obicei vine din Persia, iar primul ou vopsit a fost unul de struț. Coloratul de ouă roșii de Paște este o tradiție precreștină cunoscută în țări din Europa Centrală, Armenia, Rusia, Grecia și zona mediteraneană. 

Ele simbolizează Învierea, iar în picturile vechi religioase se găsesc în fondul picturii. Unele legende creștine explică de se fac ouă roșii de Paște. Cea mai comună dintre ele spune Fecioara Maria a venit cu să își plângă fiul răstignit și a așezat un coș cu ouă lângă cruce.

Ouăle s-au înroșit de la sângele care curgea din rănile lui Iisus. Astfel, culoarea roșie cu care ouăle sunt vopsite simbolizează sângele vărsat de Mântuitor.

O altă legendă spune că oul era dat în dar, înaintea lui Hristos, fiind un simbol al echilibrului, creației, fecunditășii, dar și al vieții și reînnoirii naturii.

La țară, în anumite locuri din România, se obișnuiește ca în dimineața Paștelui oamenii să se spele cu apa în care a stat un ou roșu, acest lucru simbolizând frumusețe și sănătate pe tot parcursul anului.

În plus, cojile de la ouăle roșii sunt păstrate și se pun în brazde, la arat, pentru ca pământul să dea rod bun. Ouăle se vopsesc în Joia Mare, din Săptămâna Patimilor. Tot în această zi, oamenii termină curățenia de Paște, iar gospodinele se apucă de bucatele tradiționale pe care le vor consuma în ziua de Paște.

În ceea ce privește ciocnitul ouălor, acesta semnifică sacrificiul lui Iisus și întotdeauna persoana mai în vârstă inițiează acest ritual. La ciocnirea ouălor, se rostește mereu Hristos a Înviat!, iar cel care ține celălalt ou spune Adevărat a Înviat!. 

În România, vopsitul ouălor a ajuns la rang de artă. Deși în majoritatea zonelor se colorează ouăle în diverse culori, de la roșu, la verde, galben sau albastru, în alte părți ale țării se fac adevărate opere de artă din vopsirea lor. 

Ouă colorate vopsite cu ingrediente naturale
Ouă colorate vopsite cu ingrediente naturale

În Maramureș, oamenii încondeiează ouă cu ceară, desenând tot felul de simboluri care aduc noroc. De exemplu, fiecare ou trebuie să aibă o cruce și o frunză de trifoi. 

Tehnici naturale de vopsit ouă roșii

Una dintre cele mai cunoscute tehnici pentru vopsitul ouălor este prin colorarea apei cu ajutorul legumelor sau a condimentelor. 

În funcție de culoarea pe care o dorești ai nevoie de:

  • sfeclă roșie – pentru culoarea roșie, roz
  • varză roșie – pentru culoarea albastră sau verde
  • 2 linguri praf de curcuma – pentru culoarea galbenă
  • 200 gr cafea măcinată – pentru culoare cafenie/maro

Ouă roșii cu sfeclă

Ingrediente

  • Ouă
  • Oțet
  • Apă
  • Ulei
  • Sfeclă

Mod de preparare 

Pentru început, trebuie să ai ouăle la temperatura camerei, ca să nu crape la fierbere. Le speli delicat cu un burete de bucătărie și detergent de vase. Apoi, le pui la fiert în apă rece. Ouăle se fierb 7 minute din momentul în care apa a început să fiarbă.

Când timpul s-a scurs, pui sfecla și reduci focul la minim. Fierbi ouăle cu sfeclă cam jumătate de oră la foc mic. Oprești focul după 30 de minute și lași ouăle în apă. Le poți lăsa peste noapte, ca să își tragă mai bine culoarea. Apoi, le ungi cu ulei cu ajutorul unui șervețel și le poți pune într-un coș din paie. 

Ouă galbene cu turmeric

Ingrediente

  • Ouă
  • Oțet
  • Apă
  • Ulei
  • 2 linguri turmeric 

Mod de preparare 

Pui turmericul în apă și amesteci bine până se colorează. Apoi pui două linguri de oțet și pui ouăle. Le lași la fiert cam 7-8 minute din momentul în care a început apa să fiarbă, apoi stingi focul.

Lași ouăle în apă măcar câteva ore sau cel mai bine peste noaptea. Vei obține niște ouă galbene superbe. Le poți unge cu slănină sau ulei ca să lucească.

Ouă portocalii cu cafea

Ingrediente 

  • ouă
  • 200 g cafea măcinată
  • apă
  • oțet
  • ulei 

Mod de preparare

Pune cafeaua într-o oală mare cu apă și dă pe foc. Adaugă oțet și pune ouăle. Lasă-le la fiert, apoi ține-le în lichid cât mai mult timp.

Ouă vopsite cu ajutorul uleiului
Ouă vopsite cu ajutorul uleiului

Scoate-le și lasă-le la uscat, apoi șterge-le cu un șervețel pe care ai pus puțin ulei. Vor avea o culoarea cafenie/portocalie, puțin pătată. 

Ouă albastre sau verzi cu varză roșie 

Ingrediente 

  • jumătate de varză roșie
  • ouă albe și ouă cu coaja bej
  • apă
  • oțet
  • ulei 

Mod de preparare

Tai varza și o pui într-o oală cu apă. Pui ouăle și fierbi totul cam 20 de minute. Lași în zeamă peste noapte și vei obține ouă verzi și albastre. Cele albastre se fac cele cu coaja albă, în timp ce ouăle cu coaja bej vor deveni verzi. Lasă-le la uscat apoi unge-le cu puțin ulei să le dea luciu. 

Poți folosi și alte ingrediente cu aceeași metodă de vopsire a ouălor: ceapă galbenă, ceapă roșie, ceai negru, ceai verde sau mure.

Tehnici de decorare a ouălor de Paște 

Fie că faci ouă roșii sau colorate cu vopsea naturală ori din comerț, poți să le decorezi astfel încât să fie atracția principală la masa de Paște. Iată câteva metode de a face cele mai spectaculoase ouă. 

Ouă vopsite în șervețel 

Pentru această metodă, vei avea nevoie de prosoape de bucătărie, iar ouăle trebuie să fie cu coaja albă. Oul fiert se învelește într-o bucată de hârtie pe care o legi sus cu un elastic. Aplici apoi vopsea de diverse culori din loc în loc, apoi umezești hârtia cu un pulverizator. Lași deoparte cât să își tragă culoarea, apoi poți să le dai cu ulei să fie lucioase. Vei obține o explozie de culori. 

Ouă vopsite în orez 

Pentru această tehnică va trebui să folosești tot ouă cu coaja albă. Pune puțin orez crud în câte o punguță pentru fiecare ou, apoi adaugă câteva picături de colorant și pune oul înăuntru. Agita bine oul astfel încât bobițele de orez să îl coloreze și să fie pestriț. 

Apoi, scoți oul și îl lași la uscat, urmând să îi dai luciu. Poți folosi mai multe culori într-o singură punguță cu orez pentru ouă colorate și pestrițe. 

Ouă vopsite cu ulei

Aceste ouă marmorate sunt ideale pentru copii și îți vor vor înfrumuseța masa de Paște.  Amestecă într-un vas apă cu colorant sau vopsea, apoi adaugă o lingură de ulei.

Va forma o peliculă, iar atunci când introduci oul fiert se va lipi de el. Poți pune mai multe picături de colorant de diferite culori sau poți scufunda oul deja vopsit în acest amestec, pentru un efect și mai colorat. 

Ouă vopsite cu frișcă 

Pentru acest truc, vei avea nevoie de o tavă de brioșe, vopsea de ouă sau colorant alimentar și frișcă. Pune frișcă în fiecare formă de brioșă, apoi adaugă câteva picături din fiecare culoare pe care o ai.

Ouă vopsite cu coji de ceapă roșie și decorate cu frunze de pătrunjel
Ouă vopsite cu coji de ceapă roșie și decorate cu frunze de pătrunjel

Amestecă cu o scobitoare, apoi pune câte un ou și trece-l bine prin acest amestec. Lasă-le cam 1 oră acolo, apoi ia-le și șterge-le de excesul de frișcă. Unge-le cu puțin ulei și obții ouă exploziv de colorate și marmorate. 

Mai există și metoda ciorapului cu frunzulițe de pătrunjel sau tot felul de modele pe care le poți picta pe ou. În plus, există abțipilduri pe care le poți lipi pe ouă roșii sau colorate pentru bucuria copiilor.

Valori nutriționale ale oului 

Și pentru că Paștele se apropie cu pași repezi, nu ar fi rău să ne uităm la valorile nutriționale ale unui ou. Din fericire, metoda de gătire este printre cele mai sănătoase. 

Cu toate acestea, nu ar trebui să exagerăm cu consumul de ouă roșii, mai ales că pe lângă ele vom degusta din toate bunătățile de Paște, printre care friptură de miel, cozonac sau tradiționalul drob

Așadar, cel mai bine ar fi să păstrăm un echilibru și să gustăm din toate, dar câte puțin. În felul acesta, ne asigurăm că nu vom trece peste limita de calorii și nici nu ne vom simți rău de sărbători. 

Câte calorii are un ou?

  • Vitamina A: 6% din DZR (Doza Zilnică Recomandată) 
  • Folat: 5% din DZR 
  • Vitamina B5: 7% din DZR
  • Vitamina B12: 9% din DZR
  • Vitamina B2: 15% din DZR
  • Fosfor: 9% din DZR
  • Seleniu: 22% din ADR
  • Calorii: 77
  • Proteine: 6 g
  • Grăsimi: 5 g

Ouăle conțin, de asemenea, cantități decente de vitamina D, vitamina E, vitamina K, vitamina B6, calciu și zinc

Aceasta vine cu 77 de calorii, 6 grame de proteine și 5 grame de grăsimi sănătoase.

Ouăle conțin, de asemenea, diferiți oligoelemente importante care sunt importante pentru sănătate.

De fapt, ouăle sunt aproape mâncarea perfectă. Acestea conțin puțin din aproape fiecare nutrient de care ai nevoie.

Ouăle au mult colesterol? 

Este adevărat că ouăle sunt bogate în colesterol. De fapt, un singur ou conține 212 mg, ceea ce reprezintă peste jumătate din aportul zilnic recomandat de 300 mg.

Cu toate acestea, este important să reții că o dietă bogată în colesterol nu crește neapărat colesterolul din sânge. 

Ficatul produce de fapt cantități mari de colesterol în fiecare zi. Când crești aportul de colesterol din dietă, ficatul produce pur și simplu mai puțin colesterol pentru a-l echilibra.

La 70% dintre oameni, ouăle nu cresc deloc colesterolul, în timp ce la ceilalți 30% (denumiți hiperrespondenți), ouăle pot crește ușor colesterolul total și LDL.

Cu toate acestea, persoanele cu tulburări genetice precum hipercolesterolemia familială sau o variantă genică numită ApoE4 ar putea dori să limiteze consumul sau să evite ouăle.

Cauți inspirație pentru cea mai bună rețetă de pască?

Sursa foto: 123rf.com

EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
Aparatul din casă care consumă o energie electrică uriașă. Într-un minut consumă cât un bec cu led în 8 ore
Playtech.ro
Aparatul din casă care consumă o energie electrică uriașă. Într-un minut consumă cât un bec cu led în 8 ore
Denisa, o tânără de 20 de ani, gravidă în luna a șasea, a murit fulgerător la Spitalul Județean Satu Mare. Rudele, sfâșiate de durere: "Era un pic răcită. Nu se poate așa ceva, nu există"
Observatornews.ro
Denisa, o tânără de 20 de ani, gravidă în luna a șasea, a murit fulgerător la Spitalul Județean Satu Mare. Rudele, sfâșiate de durere: "Era un pic răcită. Nu se poate așa ceva, nu există"
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
RCA 2021. Cum să nu plătești prea mult pentru asigurare, după ce prețurile au explodat
Știrileprotv.ro
RCA 2021. Cum să nu plătești prea mult pentru asigurare, după ce prețurile au explodat
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021