Vopsitul ouălelor, micile obiceiuri din jurul gospodăriei, preparatele culinare tradiționale, precum și unele datini creștine se pot respecta în continuare și de Paște 2021.

Paște 2021 – tradiții în Săptămâna Mare

Încă din Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, credincioșii respectă o mulțime de tradiții.

  • În Lunea Patimilor este a doua denie din Săptămâna Mare și este dedicată vieții lui Iosif, vândut pe 30 de arginți.
  • În Marțea Mare, potrivit tradiției, gospodinele fac treburi în casă și pe lângă gospodărie.
  • Până miercuri se mai poate spăla, călca și se pot face treburi gospodărești.
  • Joia Mare din Săptămâna Patimilor este ziua în care se pomenesc morții, iar femeile merg la biserică pentru a împărți bucate de post. În Joia mare, se face pasca, se face cozonac de Paște, dar este și ziua în care se vopsesc ouăle. Tradiţia populară spune că ouăle vopsite în Joia Mare şi mâncate de Paşte apară de suferinţe şi necaz, iar coaja lor, îngropată în pământul păşunilor, apără vitele de deochi şi de năpastă.
  • Vinerea Mare mai este numită și Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă. Este ziua în care, conform tradiției, Iisus a fost răstignit și a murit pe cruce.

Tradiții în prima zi de Paște

Obiceiuri de Paște 2021
Obiceiuri de Paște 2021
  • Conform tradiției, în anumite zone ale țării, la miezul nopții dintre zilele de sâmbătă și duminică, oamenii se trezesc din somn atunci când bat clopotele, se spală cu apă curată, își pun haine noi, iau o lumânare și merg spre biserică.
  • Fetele şi flăcăii obişnuiesc în dimineaţa primei zile de Paşte, înainte de răsăritul soarelui şi fără să fie văzuţi de nimeni, să se scalde într-o apă curgătoare, pentru a fi iuţi, sprinteni, sănătoşi, harnici şi iubiţi.
  • Duminică dimineaţa, există tradiţia ca toţi membrii familiei să se spele pe faţă cu apă neîncepută, luată dintr-un izvor, în sensul în care curge, în care se pune un ou roşu şi un ban de argint. Se spală cu apa pentru a fi sănătoşi şi cu faţa frumoasă, argintul simbolizând, de asemenea, şi noroc la bani.
  • Tradiţia mai spune spune că de Paște trebuie să îți înnoiești garderoba. Purtarea unor haine noi în duminica Învierii semnifică purificarea corpului şi a sufletului.
  • Un alt obicei, în prima zi de Paşte, este ca, după ce s-au întors de la Înviere şi iau anafura, toţi ai casei trebuie să mănânce un ou roşu şi pască: să fie curaţi ca pasca şi sănătoşi ca oul.
  • Dacă prima persoană care îţi intră în casă de Paşte este bărbat, vei avea noroc tot anul. În Banat, oamenii obișnuiesc ca în prima zi de Paște să ia o linguriță de Paști, vin cu pâine sfințite, dimineața, înainte de micul dejun.
  • În unele părţi din Transilvania, în ziua de Paşte, fetele se spală cu apă de la moară, de pe roata morii, să fie frumoase.

Tradiții în a doua zi de Paște

Mai multe tradiții în a doua zi de Paște sunt respectate de sute de ani în Lunea Luminată, prima zi după Duminica Paștelui, când se deschis porțile Raiului și ale iertării. Chiar dacă de Paște 2021, unele dintre cele aceste tradiții ar fi greu de repsectat, ele merită amintite.

  • Datina spune că în a doua zi de Paște, finii se duc în vizită la nași, cu colaci, pască și ouă roșii, în timp ce copiii merge la părinți. Totodată, zi de sărbătoare, feciorii merg să stropească fetele cu apă proaspătă din fântână sau cu parfum ca să fie frumoase tot anul.
  • În localitățile din Bistrița-Năsăud, fetele sunt stropite cu parfum în a doua zi de Paște. Obiceiul a fost preluat din comunitățile germane și maghiare și este păstrat atât în sate, cât și în orașe.
  • Obiceiul spune că, după Liturghie, tinerele familii, îmbrăcate în port popular, își așteaptă în curtea Bisericii nașii, rudele și prietenii. Aceștia aduc vase și daruri pentru gospodărie și, cu toții, rămân la cântec, joc și voie bună până seara.

Paște 2021 – Tradiții privind ouăle roșii

Paște 2021 - tradiții și obiceiuri
Paște 2021 – tradiții și obiceiuri
  • Dacă ouăle de Paşte se înroşesc în Joia Mare, atunci se spune că acestea se vor păstra tot anul fără să se strice. Simbolul ouălor roşii vine de la patimile prin care a trecut Iisus Hristos, după ce a fost răstignit. Mama Mântuitorului a venit la crucea acestuia cu un coş cu ouă, care s-au înroşit de la sângele vărsat de Hristos.
  • În dimineață primei zile de Paște, e obiceiul, în Bucovina, de a te spăla cu ou roșu și cu bani. Astfel, se spune că vei avea fața roșie și sănătoasă ca oul și să fii bogat tot anul.
  • În prima zi de Paște este bine ca toată familia să mănânce din primul ou ciocnit, pentru a fi mereu împreună. Oul trebuie spart, curățat şi împărţit de către capul familiei. Potrivit tradiţiei, ouăle se ciocnesc în prima zi numai „cap cu cap”, în a doua zi, „cap cu dos”, iar în a treia zi „dos cu dos”.
  • Ouăle colorate în alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primăverii. Cele colorate în negru simbolizează chinul și durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce dar.
  • Ouăle încondeiate sunt simbolul Mântuitorului, care a ieșit din mormânt și a înviat, precum puiul din găoace. În Bucovina ele se numesc și „ouă muncite”. Asta dedicând strădania de a le face frumoase patimilor pe care le-a suferit Hristos pentru lume. În Oltenia se obişnuieşte ca bărbaţii să fie cei care încondeiază ouăle şi nu femeile.
  • Mai mult, oăule frumos încondeiate sunt dăruite de fini naşilor la masa de Paşte, iar feciorii le dăruiesc ouă roşii fetelor.

Tradiții de Paște în alte țări

Chiar dacă de Paște 2021, multe dintre tradiții și obiceiuri au de suferit din cauza pandemiei, unele lucruri rămân neschimbate.

Paște 2021 – tradiții în Grecia

  • În Grecia, pregătirile pentru Paște încep în Joia Sfântă, când se face pâinea de Paști sau tsoureki și ouăle sunt vopsite în roșu, simbol al sângelui lui Hristos. În Vinerea Mare nu se gătește decât supa tradițională tahinosoupa, care este făcută din miel și tahini. În Sâmbăta Sfântă, însă, bucătăresele se pun pe pregătit bucatele care vor fi duse la miezul nopții la biserică. Acolo sunt sfințite de preoți pentru a fi servite apoi în Duminica Paștelor

Tradiții de Paște în Bulgaria

  • În Bulgaria, de Paște pe lângă bucatele delicioase care se pun pe masă, gospodinele primesc de la membrii familiei sau de la oaspeți lalele, iriși și narcise. Tradițiile bulgare de Paști seamănă foarte mult cu cele românești. Aici ciocnitul ouălor este considerat mai amuzant decât mâncatul lui și mesajul tradițional ortodox pascal: „Hristos a înviat!” cu răspunsul „Adevărat A Înviat” se spune 40 de zile după ziua de Paște.

Obiceiuri de Paște în Germania

  • În Germania, Paștele se numește “Ostern”, denumirea fiind legată de zeița anglo-saxonă a primăverii, Eostre. Copiii au, de obicei, aproximativ trei săptămâni de vacanța de Paste. În plus, nimeni nu lucrează în Vinerea Mare, Sâmbăta și Duminica.

Paștele în Israel

  • Paștele în Israel are o semnificație specială, deoarece ritualurile creștine au rădăcini în tradițiile evreiești. Celebrarea Paștelui evreiesc, care comemorează exodul evreilor din captivitate, în Egipt, a fost legată de Paște (în ebraica Pasach) încă de la început.

Tradiții de Paște în Rusia

  • De pe masa de Paște, în Rusia, nu trebuie să lipsească pașka. Este un desert cremos din în formă de piramidă, pregătit cu brânză proaspătă, ouă, migdale, stafide și unt. Un alt fel de mâncare este kulich, o pâine tradițională făcută din ouă, drojdie, smântână și unt. Este acoperit cu glazură albă și nuci sau fructe uscate.

Paștele în Anglia

  • Iepurașul este un simbol foarte important pentru Sărbatoarea Paștelui în Anglia. Acesta “ascunde” ouă și cadouri prin casă, pe care copiii le caută în dimineața de duminică. Paștele este sărbătorit prin schimb de ouă, dar și daruri. Acestea pot fi bani, haine, ciocolată și coșulețe cu flori.

Cum se spune Paște Fericit în alte limbi

Atunci când ai prieteni în lumea întreagă sau vrei să fii pur și simplu original și vrei să trimiți mesaje de Paște 2021 în altă limbă, e bine să știi cum se spune Paște Feiricit în diferite limbi.

  • Albaneză – Gëzuar Pashkët!
  • Aromană – Ti multsa-anji Pashtili! Hristolu-nye! – Dealihea cŕ-nye!
  • Bulgară – Cestit Velikden!
  • Paște Feiricit în Chineză– Fu huo jie kuai le!
  • Croată – Sretan Uskrs!
  • Cehă – Veselé Velikonoce!
  • Daneză – God pĺske!
  • Paște Feiricit în Engleză – Happy Easter!
  • Estoniană – Häid lihavőttepühi!
  • Finlandeză – Hyvää pääsiäistä!
  • Paște Fericit în Franceză – Joyeuses Paques!
  • Paște Feiricit în Germană – Frohe Ostern!
  • Indoneziană – Selamat Paskah!
  • Italiană – Buona Pasqua!
  • Latină – Prospera Pascha sit!
  • Lituaniană – Sveiki sulauke velyku!
  • Macedoniană – Sreken Veligden!
  • Maghiară – Boldog Húsvéti Ünnepeket!
  • Norvegiană – God pĺske!
  • Olandeză – Gelukkig Paasfest!
  • Poloneză – Wesolych Swiat Wielkanocnych!
  • Portugheză – Páscoa Feliz!
  • Rusă – Schtsjastlivyje Paschi!
  • Sârbă – Srecan Uskrs!
  • Slovacă – Milostiplné prežitie Velkonocných sviatkov!
  • Slovenă – Vesele velikonocne praznike!
  • Spaniolă – Felices Pascuas! Suedeză – Glad Pask!
  • Ucraineană – З Великодніми святами (Z Velykodnimy sviatamy)
Citeşte şi:

Pască cu brânză – rețete delicioase, rapide și ușoare de pască cu brânză dulce sau cu brânză și stafide

Meniu de Paste – Ce se mananca de Paste

aperitive reci pentru masa de Paste

Un milion de dolari blocați, sub cheie. Valiza din geam: ce au descoperit reporterii GSP la arena „Arcul de Triumf”
PARTENERI - GSP.RO
Un milion de dolari blocați, sub cheie. Valiza din geam: ce au descoperit reporterii GSP la arena „Arcul de Triumf”
Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru
Playtech.ro
Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Observatornews.ro
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Știrileprotv.ro
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută
PUBLICITATE
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută