Mergi direct la conținut »
Poezii de Mihai Eminescu -  poezii celebre scrise de Eminescu
Lifestyle Libertatea > Lifestyle

Poezii de Mihai Eminescu – poezii celebre scrise de Eminescu

Mihai Eminescu, poet, prozator și jurnalist român, a fost considerat cea mai importantă voce poetică din literatura română. Poetul ne-a lăsat în amintire pentru totdeauna cele mai sensibile și îndrăgite versuri. Noi am făcut o selecție și îți spunem care sunt cele mai frumoase poezii de Mihai Eminescu.

De Camelia Diaconu,

Poezii de Mihai Eminescu

Un adevărat fenomen în ceea ce privește poezia românească, Mihai Eminescu a creat adevărate opere de artă, care ne surprind și acum prin naturalețea și sensibilitatea lor. Dacă “Luceafărul”, “Lacul” sau “Floare albastră” sunt deja poezii cunoscute de noi toți, am făcut o selecție a celor mai frumoase poezii de Mihai Eminescu pe care merită să le citești iarna asta.

Data și locul nașterii lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu a fost considerat cea mai importantă voce poetică din literatura română. Despre data și locul nașterii sale s-au discutat atâtea, deoarece există mai multe ipoteze.

  • Pe 31 martie 1889, Mihai Chințescu spunea la Ateneul Român faptul că Eminescu s-a năcut într-un sat din Moldova, Soleni.
  • Mai târziu, într-un registru al membrilor Junimii, chiar Eminescu a notat ca și loc al nașterii orașul Botoșani, iar ca dată a fost trecută 20 decembrie 1840.
  • Însă, în registurl școlii primare, Eminescu a fost consmenat pe data de 5 decembrie 1850, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți, a fost trecută data de 14 decembrie 1849.
  • Toate aceste ipoteze dispar atunci când, sora poetului, Aglae Drogli, a susținut printr-o scrisoare către Titu Maiorescu, faptul că Mihai Eminescu s-a născut pe 20 decembrie 1849, în Ipotești.
  • Au apărut iar discuții, deoarece fratele poetului, Matei, a spus că Eminescu s-ar fi născut pe 8 noiembtie 1848, în Dumbrăveni.
Tolo: Ce băgăm în urnă, aia ne iese din frapieră. Poza României în era COVID-19
Recomandări
Tolo: Ce băgăm în urnă, aia ne iese din frapieră. Poza României în era COVID-19
 

Contrar tuturor acestor informații, data și locul nașterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate și declarate pe 15 ianuarie 1850, în Botoșani. Acesta și-a petrecut copilăria în Ipotești, în casa părintească și prin împrejurimi.

Casa memorială Mihai Eminescu - sat Ipotești, jud Botoșani
Casa memorială Mihai Eminescu – sat Ipotești, jud Botoșani
Interiorul casei memoriale Mihai Eminescu - sat Ipotești
Interiorul casei memoriale Mihai Eminescu – sat Ipotești

Debutul lui Eminescu în literatură

Anul 1866 este cunoscut drept anul primelor manifestări literare a lui Eminescu. Pe data de 24/12 moare profesorul de limba română Aron Pumnul, iar elevii scot o broșură „Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști”, acolo unde apare și poezia lui Eminescu „La mormântul lui Aron Pumnul” semnată M. Eminoviciu.

Pe 25 februarie/9 marite(stil nou) Mihai Eminescu debutează în revista Familia din Pesta, cu poezia De-aș avea. Revista Familia îi aparținea lui Iosif Vulcan, persoana care l-a convins să își schimbe numele în Eminescu, nume ce mai târziu a fost adoptat și de alți membrii ai familie.

Primăria Sector 5 cumpără materiale sanitare și dezinfectanți la suprapreț de la o firmă de publicitate cu zero angajați
Recomandări
Primăria Sector 5 cumpără materiale sanitare și dezinfectanți la suprapreț de la o firmă de publicitate cu zero angajați
 
Poze Mihai Eminescu - poet
Poze Mihai Eminescu – poet

Prima poezie a lui Eminescu – De-aș avea

De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.

Cele mai frumoase poezii de Mihai Eminescu

Ce poezii scrise de Mihai Eminescu vei găsi în acest articol:

Partidul lui Ponta și-a triplat scorul electoral! Sondaj IMAS, ce se întâmplă cu PSD și PNL
Recomandări
Partidul lui Ponta și-a triplat scorul electoral! Sondaj IMAS, ce se întâmplă cu PSD și PNL
 

Somnoroase păsărele – poezii de Mihai Eminescu

Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele –
Noapte bună!

Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină –
Dormi în pace!

Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce –
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!

Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie –
Noapte bună!

Ce te legeni?

Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!

Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă –
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte –
Iarna-i ici, vara-i departe.

Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.

Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit.

Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!

La mijloc de codru – Mihai Eminescu

La mijloc de codru des
Toate păsările ies,
Din huceag de aluniș,
La voiosul luminiș,
Luminiș de lângă baltă,
Care-n trestia înaltă
Legănându-se din unde,
În adâncu-i se pătrunde
Și de lună și de soare
Și de păsări călătoare,
Și de lună și de stele
Și de zbor de rândunele
Și de chipul dragei mele.

Pe lângă plopii fără soț - Poezii de Mihai Eminescu
Pe lângă plopii fără soț – Poezii de Mihai Eminescu

Pe lângă plopii fără soț – de Mihai Eminescu

Pe lângă plopii fără soţ
Adesea am trecut;
Mă cunoşteau vecinii toţi –
Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tău ce strălucea
Privii atât de des;
O lume toată-nţelegea –
Tu nu m-ai înţeles.

De câte ori am aşteptat
O şoaptă de răspuns!
O zi din viaţă să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;

O oră să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră, şi să mor.

Dându-mi din ochiul tău senin
O rază dinadins,
În calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;

Ai fi trăit în veci de veci
Şi rânduri de vieţi,
Cu ale tale braţe reci
Înmărmureai măreţ.

Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zâne ce străbat
Din timpurile vechi.

Căci te iubeam cu ochi păgâni
Şi plini de suferinţi,
Ce mi-i lăsară din bătrâni
Părinţii din părinţi.

Azi nici măcar îmi pare rău
Că trec cu mult mai rar,
Că cu tristeţe capul tău
Se-ntoarce în zadar.

Căci azi le semeni tuturor
La umblet şi la port,
Şi te privesc nepăsător
C-un rece ochi de mort.

Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfânt,
Şi noaptea candelă s-aprinzi
Iubirii pe pământ.

Fiind băiet păduri cutreieram – Mihai Eminescu

Fiind băiet păduri cutreieram
Şi mă culcam ades lângă izvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetişor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Şi un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopţi întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna, -mi bate drept în faţă:
Un rai din basme văd printre pleoape,
Pe câmpi un val de argintie ceaţă,
Sclipiri pe cer, văpaie peste ape,
Un bucium cântă tainic cu dulceaţă,
Sunând din ce în ce tot mai aproape…
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Părea c-aud venind în cete cerbii.

Alături teiul vechi mi se deschide:
Din el ieşi o tânără crăiasă,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
Călcând pe vârful micului picior,
Veni alături, mă privi cu dor.

Şi ah, era atâta de frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Un înger blând cu faţa radioasă,
Venind din cer se poate arăta;
Iar păru-i blond şi moale ca mătasa
Grumazul alb şi umerii-i vădea.
Prin hainele de tort subţire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin.

Crăiasa din poveşti – cele mai frumoase poezii de Mihai Eminescu

Neguri albe, strălucite
Naşte luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie;

S-adun flori în şezătoare
De painjen tort să rumpă,
Şi anină-n haina nopţii
Boabe mari de piatră scumpă.

Lângă lac, pe care norii
Au urzit o umbră fină,
Ruptă de mişcări de valuri
Ca de bulgări de lumină.

Dându-şi trestia-ntr-o parte,
Stă copila lin plecată,
Trandafiri aruncă roşii
Peste unda fermecată.

Ca să vad-un chip, se uită
Cum aleargă apa-n cercuri,
Căci vrăjit de mult e lacul
De-un cuvânt al sfintei Miercuri;

Ca să iasă chipu-n faţă,
Trandafiri aruncă tineri,
Căci vrăjiţi sunt trandafirii
De-un cuvânt al sfintei Vineri.

Ea se uită… Păru-i galben,
Faţa ei lucesc în lună,
Iar în ochii ei albaştri
Toate basmele s-adună.

Mai am un singur dor

Mai am un singur dor:
În liniştea serii
Să mă lăsaţi să mor
La marginea mării;

Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.

Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.

Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Doar toamna glas să dea
Frunzişului veşted.

Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntruna,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.

Pătrunză talanga
Al serii rece vânt,
Deasupră-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga.

Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.

Luceferi, ce răsar
Din umbră de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O să-mi zâmbească iar.

Va geme de patemi
Al mării aspru cânt…
Ci eu voi fi pământ
În singurătate-mi.

Mai am un singur dor - Mihai Eminescu
Mai am un singur dor – Mihai Eminescu

Lacul – Poezii de Mihai Eminescu

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă,
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

Și eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii sã răsară
Și să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Și să scap din mână cârma
Și lopeţile sã-mi scape;

Sã plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune,
Vântu-n trestii lin foşnească,
Undoioasa apă sune!

Dar nu vine… Singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Incărcat cu flori de nufăr.

Și dacă…

Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.

Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.

Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.

De-or trece anii

De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăce,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un „nu știu cum” ș-un „nu știu ce”.

M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deși nu e decât femeie,
E totuși altfel, „nu știu cum”.

De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăce;
Dac-al ei glas e armonie,
E și-n tăcere-i „nu știu ce”.

Astfel robit de-aceeași jale
Petrec mereu același drum…
În taina farmecelor sale
E-un „nu știu ce” ș-un „nu știu cum”.

Dorința

Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Şi în braţele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ţi desprind din creştet vălul,
Să-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei şedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or să-ţi cadă flori de tei.

Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci…

Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratece izvoare,
Blânda batere de vânt;

Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.

Din valurile vremii

Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu braţele de marmur, cu părul lung, bălai –
Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri
Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele şi stea între femei
Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng,
În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng.
Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Şi faţa mea în lacrimi pe faţa ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec
Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o ţin.

Dar vai, un chip aievea nu eşti, astfel de treci
Şi umbra ta se pierde în negurile reci,
De mă găsesc iar singur cu braţele în jos
În trista amintire a visului frumos…
Zadarnic după umbra ta dulce le întind:
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.

Ce te legeni codrule
Ce te legeni codrule

Poezii de Mihai Eminescu mai puțin cunoscute

Eu nu cred nici în Iehova

Eu nu cred nici în Iehova
Nici în Buddha Sakya – Muni,
Nici în viață, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.

Visuri sunt și unul și-altul
Și tot una-mi este mie
De-oi trăi în veci pe lume
De-oi muri în vecinicie.

Toate-aceste taine sfinte,
Pentru om frânturi de limbă
În zadar gândești, căci gândul
Zău nimic în lume schimbă.

Și fiindcă în nimica
Eu nu cred, o, dați-mi pace
Fac astfel cum mie-mi pare
Și faceți precum vă place.

Nu ‘nvăluiți a mea gândire
Nici cu stil curat și antic,
Toate-mi sunt de o potrivă
Eu rămân ce-am fost: – romantic.

Cum ai putut

Cum ai putut a-ți bate joc
De patimile mele,
De dulci petreceri la un loc
Din ceasuri ca acele?

Cum le-ai menit pe toate rău,
De sau ales deșerte?
Dar care – i acel Dumnezeu
În stare să te ierte?

Când amândoi vom fi pământ,
Căci el pe toți ne-adună,
So stinge dor și jurământ,
Cu viețile ‘mpreună,

Ci ‘n lungul negrei vecinicii
Cântarea-mi se va naște,
Ce numai tu n ai vrut să știi
O lume va cunoaște.

În mintea vremilor ce vin
Va răsări cuvântu-mi,
Cu ‘ntreg al sufletului chin,
Ca iarba pe mormântu-mi.

Și-n versul meu ce va trăi
Infamă apăre – vei,
Cum n a fost alta, nici va fi
În neamu ‘ntreg al Evei.

Cele mai frumoase poezii de Mihai Eminescu. Versuri care îți vor rămâne în minte și suflet pentru totdeauna.

Sursă foto: Shutterstock.com

Descopera cele mai frumoase poezii de dragoste!

Close
Închide
  Close